Quantcast
Channel: Turist în ţara mea / A patriot's guide to Romania
Viewing all 249 articles
Browse latest View live

Cahul - Hora Quest

$
0
0
Cum adică Hora Quest?
Hora Quest a fost o campanie de informare despre beneficiile unirii Republicii Moldova cu România desfășurată în peste 600 de sate din Republica Moldova. Turele au fost de 3 până la 5 zile, majoritatea cu bicicletele, unele cu mașinile, iar în cea desfășurată în raionul Cahul am fost și eu. 
Cahul (orașul) nu îmi era necunoscut. E chiar pe graniță, cumva e atât de departe, și totodată atât de aproape de România (o oră de Galați, 4 ore de București). De data asta, însă, timp de două zile cât m-am alăturat turei Hora Quest, am descoperit un pic mai bine satele din raion, serile fiind petrecute într-un cămin din oraș.

A fost din nou un cortegiu de pliante informative și ziare "Timpul" distribuite în porțile oamenilor, discuții pe uliță sau poftiți în bătătură la umbra unei vițe de vie. Ce pot să spun, am făcut, din nou, foarte multe poze cu porți metalice frumos decorate, cu diferite modele sau variații pe model, de asemenea multe poze cu case pitorești.

De fapt poze cu case, porți și diverse vehicule, am tot făcut, iar colecția de porți s-a îmbogățit considerabil cu câteva modele foarte frumoase, de exemplu așa...

așa...

sau așa.

Cele două zile au fost dificile - din cauza căldurii și uneori a împrejurărilor - dar totodată frumoase, datorită echipelor de voluntari, două mașini, dintre care în a noastră Nicu, Mihai, Tatiana și Andrei, de pe ambele maluri ale Prutului. În cealaltă mașină erau alți "veterani", de exemplu Nicu și Artemis, cu oameni veniți mai recent, precum Natalia sau Gabriela.

Din cele două zile, prima a fost petrecută în satele din estul raionului Cahul, mai exact Cotihana, Moscovei, Trifești, Lopățica, Lucești, Andrușu de Jos, Vadu lui Isac și Colibași.

â
Ce să zic... pitoresc, dar sărac. Probabil una dintre cele mai sărace regiuni din Republica Moldova (la concurență cu Comrat și Taraclia).

Da, la capitolul vehicule vechi, improvizate, stăteau bine.

Foarte bine.

Dinozaurul ăsta și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul...

... iar uneori șenilele devin fundație pentru fântâni.

Cât am mers prin sate, am fost, de câteva ori, primiți de localnici, la o vorbă. Toți, dar toți, aveau copiii plecați la muncă în Italia sau în Rusia (sau în ambele). Comunică cu ei pe internet: "m-a învățat fata mea, eu doar îl pornesc de la buton și merge." Bătăturile sărăcăcioase, oamenii resemnați.

Ce m-a șocat însă cel mai mult sunt vorbele care reveneau invariabil: "Noi vrem să trăim ca și până acum." (!!!) Mă uitam în jur, la ulițe, case, garduri și pustietate (puțină lume și proape deloc tineri) și mă gândeam: "Cum adică să trăiți ca până acum, asta e viață?"

Polul acestei sărăcii mi s-a părut a fi satul cu numele parcă predestinat: "Moscovei" (cu accent pe ultima silabă, însă).

Cam așa atmosfera primei zile. Nu vreau să mai insist pe acest aspect, nu îmi face plăcere, dar a fost realitatea și chiar și colegii basarabeni au zis că nici ei nu au mai fost prin zone așa sărace în Republica Moldova. Deci nu a fost doar impresia mea și mă întristează profund să văd cum granița de pe Prut izolează și sărăcește astfel oamenii din sudul Basarabiei.

Un indicativ al situației a fost faptul că am găsit greu mâncare, majoritatea magazinelor sătești fiind mici și deseori închise. Glumeam că mai mari șanse aveam să pornim la vânătoare, pe câmp, decât să găsim ceva comestibil de cumpărat.

Ultimul sat vizitat în acea zi a fost și cel mai frumos: Andrușu de Jos. Din păcate, drumul de 12km până la acesta era de pământ. După așa o zi, stând cu colegii la o pizza, Cahulul îmi părea o mare și prosperă metropolă.

A doua zi lucrurile au arătat mai bine pe teren, pentru că am mers pe drumul principal Cahul - Giurgulești, bine asfaltat, cu sate mari, închegate, cu magazine cu de toate (Colibași, Brânza și Slobozia Mare). Părea foarte, foarte mare diferența, cu satele de la doar 10 km distanță mai în interior.

A fost obositor să parcurgem toate ulițele, am dat foarte multe materiale și am vorbit cu foarte mulți oameni. Mie încă îmi răsunau vorbele din ajun: "noi vrem să trăim ca și până acum". Nu mai auzeam aceleași vorbe și în satele mai înstărite, oamenii erau mai ambițioși, mai deschiși, nu așa manipulați. E evident că unii oameni cad pradă unor sărăcii și ignoranțe menținute voit.

Regiunea, lunca Prutului de jos, este chiar pitorească. Seara s-a încheiat la Giurgiulești, unde am fost cu toții invitați de familia Nataliei la cină. Înainte de a trece pentru prima dată prin cel mai sudic punct de frontieră al Republicii Moldova, am putut iar să constat cât de minunată este ospitalitatea la basarabeni. O masă bogată întinsă și oameni primitori, de greu îți venea să te ridici și să te așterni la drum. Dovadă că și în locuri unde viața e mai grea, sau mai ales în acele locuri, se găsesc oameni buni, harnici și darnici.

Oradea

$
0
0

Oradea a fost mereu pe lista mea de vizitat: un oraș frumos, dar atât de îndepărtat de București. De altfel, în general, nord-vestul țării este zona în privința căreia am cele mai mari lacune. Așadar am primit cu plăcere invitația Mariei, studentă din Republica Moldova în orașul de pe Crișul Repede, de a petrece câteva zile acolo. A fost ocazia de a descoperi unul dintre cele mai frumoase orașe ale României, care s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
Pentru a ajunge la Oradea am optat pentru blablacar (www.blablacar.ro) și am ajuns în opt ore, dimineața. Urmau patru zile în Oradea și Băile Felix. Din experiența mea, două zile (pline) sunt suficiente pentru a descoperi Oradea, atât orașul cât și muzeele sale, fiind astfel o destinație ideală de weekend. M-am convins, dacă era vreo îndoială, că este unul dintre cele mai frumoase orașe ale României și se numără printre cele cu cel mai mare potențial turistic, fiind bijuteria arhitecturii Art-nouveau a țării noastre.

Aceasta este bisericuța ce servește drept capelă campusului Universității Oradea. Primele două zile au fost superbe, însorite; următoarele un pic mai acoperite și mai neprietenoase cu turiștii.

Înainte de a porni în oraș vă puteți înarma cu o hartă.

În diverse locuri din oraș, puteți găsi și câteva planuri foarte detaliate ale centrului.

Prima destinație a fost, desigur, inima orașului: Piața Unirii. Este un reper și o atracție turistică în sine.

În centrul pieței se află statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul , iar în fundal clădirea primăriei.

Biserica cu Lună, cu fascinantul său ceas ce arată, cu precizie, fazele lunii. A fost construită între anii 1784 - 1790. În interior puteți admira un iconostas superb, în care predomină culoarea albastru.

Tot în Piața Unirii se află palatul episcopal greco-catolic.

Din piață este vizibilă și biserica greco-catolică Sfântul Ierarh Nicolae, iar în apropierea ei o clădire administrativă, printre puținele pe care le-am văzut în oraș în stil neoromânesc. 

Biserica catolică Sfântul Ladislau este amplasată proeminent în piața principală. Este una dintre cele mai vechi din oraș, fiind începută în 1720.


Piața a fost foarte recent restaurată, fiind pietruită, amplasate bănci și refăcută stația de tramvai. Înfățișarea actuală dă o impresie de spațiu și de nou, este foarte plăcută.

O perspectivă asupra pieței din cealaltă direcție, dinspre Palatul Vulturul Negru.


Simbolul Oradei, Palatul Vulturul Negru a fost construit în 1907-1908 în stil Art-Nouveau.

Comentariile fiind de prisos, mă voi limita în a prezenta câteva imagini cu fațada. Recomand să o admirați la asfințit.

Palatul Vulturul Negru

Vitraliul Palatului Vulturul Negru.

Fiind în Piața Unirii, o atracție care nu trebuie ratată este Palatul Primăriei Oradea...

... și al său turn cu ceas, ce oferă a priveliște superbă asupra orașului.

Fie că privirile se îndreaptă spre Piața Unirii (prima imagine de mai sus) sau de-a lungul Crișului Repede spre șantierul sinagogii în restaurare...

... sau spre centrul vechi al orașului, unde am continuat plimbarea, niciun turist nu trebuie să ocolească turnul primăriei. Ceasul acesta măsoară cu exactitate timpul, iar la ore fixe răsună "Marșul lui Iancu". 

Piața Unirii, de pe celălalt mal al Crișului Repede. 

O plimbare prin centrul vechi al Oradei poate începe de la teatrul Regina Maria și continua pe strada Republicii, spre magazinul Crișul. 

În fața teatrului am avut plăcuta surpriză de a descoperi cea mai frumoasă statuie în bronz a Reginei Maria, amplasată pe locul unde, în perioada interbelică, a existat o statuie a reginei.

O plimbare pe strada Republicii, pietonală, înseamnă un plonjon în cea mai mare "rezervație" de arhitectură Art-nouveau din România. Acesta este doar unul din foarte multele exemple. Unele clădiri sunt restaurate. Altele încă așteaptă, sub niște bașe inestetice (!!!), să renască. O operațiune ambițioasă de restaurare a acestor clădiri din centrul vechi ar face Oradea să concureze serios Sibiul sau Sighișoara la capitolul turism. Doar poziția ei excentrică face că nu este mai cunoscută și mai vizitată de români (care au făcut adevărate pasiuni pentru Sibiu, Brașov sau Cluj), dar și de vecinii maghiari. Oradea - referința în materie de arhitectură Art-nouveau în România, și nu numai, stilurile baroc și neoclasic fiind de asemenea răspândite - ar putea fi în curând revelația turistică a țării noastre. M-aș bucura mult să fie așa.

Un alt exemplu de Art-nouveau orădean.

atmosferă pe principala stradă pietonală

Strada Republicii are la rândul ei o serie de statui. Aici este un grup statuar al membrilor fondatori ai societății literare A Holnap din Oradea - Ady Endre, Juhasz Gyula, Dutka Akos și Emod Tamas - despre care vom pomeni mai multe în postarea dedicată muzeului Ady Endre.

Pe partea opusă a bulevardului este statuia lui Aurel Lazăr, orădean făuritor al României Mari.

Mai sus pe strada Republicii se poate vizita Biserica "Coborârea Sfântului Duh" (Biserica Romano-Catolică Olosig)...

...și admira trista rămășiță a Palatului Finanțelor, o victimă a colectivizării și retrocedărilor ulterioare. Este chiar o clădire emblematică a orașului, căzută într-o degradare îngrijorătoare.

Continuând plimbarea, se ajunge în Parcul Sandor Petofi...


... pentru a descoperi Bazilica Romano - Catolică "Ridicarea la Cer a Fecioarei Maria", considerată cea mai frumoasă biserică a orașului.

Catedrala a fost construită între anii 1752 - 1780 în stil baroc.

În fața acesteia se află statuia Regelui Ladislau I, fondatorul orașului.

Lângă biserică se află Muzeul Țării Crișurilor, momentan găzduit de Palatul Episcop Schlauch Lorincz, pe care l-am vizitat (va urma).

Pe drumul de întoarcere din centrul istoric al orașului am traversat Crișul Repede pe "Podul Intelectualilor", pod pietonal, cu o superbă priveliște pe malurile verzi ale Parcului Libertății.

Și la Oradea, Basarabia e România. :)Lângă pod, pe malul râului, se află o tereasă foarte simpatică, priveliștea fiind frumoasă, iar mâncarea bună. 

După traversarea podului, se intră într-un alt parc: 1 decembrie. După cum se poate ușor observa din relatare, spațiile pietonale și parcurile se găsesc din belșug în Oradea, oraș foarte plăcut de trăit, important, dar nu exagerat de mare. 

În acesta se află amplasat monumentul pentru Al doilea război mondial (monument realizat în stil socialist).

Următoarele zile au fost dedicate vizitei altor zone ale orașului, precum cea a Palatului de Justiție, lângă care se află atât muzeul Ady Endre, cât și Iosif Vulcan.



De neocolit este Cetatea Oradea, despre care voi vorbi pe larg (în imagine cu Maria, gazda vizitei).


De căutat este de asemenea priveliștea asupra orașului de pe dealul Ciuperca, la asfințit. Parcul de pe dealul Ciuperca, ușor accesibil dinspre Parcul Libertății, este recent amenajat și a devenit foarte îndrăgit de orădeni. Se poate urca la Ciuperca pe jos dar se poate veni și cu mașina.

Poate este potrivit ca, înainte de a prezenta mai detaliat cele mai importante obiective turistice ale orașului, să închei această prezentare generală a Oradei, care m-a impresionat într-un mod foarte plăcut, tot printr-o imagine panoramică. 

Cetatea Oradea

$
0
0
Inima orașului din punct de vedere istoric, Cetatea Oradea este un obiectiv care nu trebuie ocolit. Ea se află la capătul străzii Independenței, lângă parcul 1 Decembrie.

Fondată de Regele Ladislau I al Ungariei (1077 - 1095), a fost menționată prima dată în 1241 (sub numele latin Varadinum), când i se făceau reparații grabnice în vederea atacului iminent al tătarilor. Totuși, nu era cetatea pe care o vedem astăzi, aceasta fiind ridicată în secolul 17 în formă bastinară.
Acel secol a fost unul zbuciumat pentru cetate:
În anul 1600, cetatea era stăpânită de Mihai Viteazul, care a trecut pe aici în drum spre Praga.
În anul 1660, otomanii cuceresc cetatea, Oradea devenind pentru 32 de ani pașalâc.
În anul 1692 cetatea este cucerită de Habsburgi, care îi dau forma de astăzi.
(imaginea se găsește în turnul primăriei)

După ce până la Revoluție cetatea a rămas obiectiv militar, ea a fost progresiv redată orașului ca obiectiv turistic. Accesul se face prin poarta de vest a cetății.

Din fericire, în ultimii ani cetatea a fost restaurată, unele lucrări fiind încă în curs piațeta centrală.

Aleile, bastioanele și drumurile de strajă sunt bine restaurate și consolidate. Cetatea numără cinci bastioane: bastionul ciunt, bastionul aurit, bastionul roșu, bastionul crăișorul și cel mai mare, bastionul Bethlen.

Partea din spate a cetății, spre poarta de est, este ultima asupra căreia trebuie să se intervină.

Vedere de pe zidurile din dreptul porții de est.

Diavolul stă în detalii: burlanele din cupru (!!!) sunt înscripționate cu conturul cetății.

La fel și capacele de canalizare.

Am remarcat faptul că restaurarea cetății este pe alocuri stridentă, nu există patină.

În acea zi, compensa însă un pic pentru atmosferă această motocicletă de epocă (cred că este o Dnepr).

În bastionul ciunt a fost amenajat un teatru de vară. De menționat că cetatea adăpostește Facultatea de Arte Vizuale a Universității Oradea.

Biserica din centrul cetății datează din 1777.

vechea clădire a administrației militare și a vămii

marginea zidului de apărare, cu drumul de strajă

barăcile ofițerilor, restaurate și curând refuncționalizate

În curtea cetății există o dovadă că Cetatea Oradea vă iubește!


Muzeul Ţării Crişurilor (Palatul Episcopiei Romano - Catolice)

$
0
0
Muzeul Ţării Crişurilor era, când l-am vizitat în primăvara lui 2016, încă găzduit în Palatul Episcopiei Romano - Catolice din Oradea, cunoscut şi sub numele "Palatul Baroc". Deja din 2017, muzeul îşi definitivează mutarea în noul sediu, fosta garnizoană a oraşului.

Palatul a fost confiscat episcopiei de către autorităţile comuniste, în anul 1963, iar din 1971 a găzduit muzeul. Arhitectural, constituie un ansamblu coerent cu Bazilica Romano - Catolică "Ridicarea la Cer a Fecioarei Maria".

Având în vedere transferul care are loc, muzeul prezintă doar unele colecţii temporare, în special etnografice.

Spațiile muzeului sunt destul de austere; de altfel, palatul a suferit multe distrugeri în perioada comunistă, mai ales interioarele. Astfel, va fi mult de muncă pentru a-l readuce la starea de dinainte de naționalizare. Obișuitele ravagii ale comunismului, asociate cu retrocedări anevoioase.

Au fost deosebit de interesante unele exponate regionale, în special costumele populare bihorene. 


Mi-a atras atenția un documentar video despre prelucrarea cânepii din care, acum jumătate de secol, ţăranii confecţionau încă îmbrăcăminte în casă.

Noul sediu al muzeului, clădirea garnizoanei, se află în vestul oraşului, între Piaţa Unirii și Campusul Universității Oradea, la intersecția cu Calea Matei Basarab. Este un domeniu întins, iar clădirea nu poate fi observată din stradă din cauza arborilor stufoși. Cu siguranță va fi un muzeu superb redeschis în beneficiul turiștilor din întreaga lume, spre mândria bihorenilor.

În faţa garnizoanei este instalat bustul Generalului Traian Moşoiu. Născut în 1868 la Tohanul Nou, după ce şi-a terminat studiile militare la Academia Militară Tereziană de la Viena, a ales, în anul 1891 să treacă în România, servind sub drapelul tricolor. Astfel, a fost printre cei mai capabili ofiţeri pe durata Primului Război Mondial. Guvernator Militar al Transilvaniei în 1919, a comandat "Grupul de Armate Nord" care a participat la cucerirea Budapestei în acelaşi an, Generalul Moşoiu fiind numit Comandant al Garnizoanei militare Budapesta. După război a deţinut mai multe portofolii ministeriale, printre care Ministerul de Război, Ministerul Comunicaţiilor şi Ministerul Industriei şi Comerţului. Mă bucur mereu să văd cinstite printr-un monument de for public personaje mai puțin cunoscute din istoria noastră, dar cu un aport major la aceasta.

Muzeul Ady Endre

$
0
0
Mulţi oameni de cultură s-au născut sau au locuit la Oradea. Printre cei mai cunoscuţi dintre aceștia se numără poetul maghiar Ady Endre (1877 - 1919).
Născut în satul Meţenţ din judeţul Satu Mare (actualmente Ady Endre, sau Adyfalva, în maghiară), poetul a marcat scena culturală şi litarară a Oradei la începutul secolului 20, exercitându-şi aici profesia de jurnalist.

Many cultural figures were born or lived in Oradea. One of the most famous is the Hungarian poet Ady Endre (1877 - 1919).
Born in Mețenț, Satu Mare county (today called Ady Endre, or Adyfalva, in Hungarian), the poet laid its mark on Oradea's cultural and literary scene at the beginning of the 20th century, while working as a journalist.

La Oradea s-a numărat printre fondatorii societăţii literare "A Holnap" (Mâine), ai cărei membri se strângeau în cafeneaua EMKE. Superba clădire Art Nouveau există și astăzi.

He was one of the founders of the literary society "A Holnap" (Tomorrow), whose members would congregate in the EMKE Café. The superb Art Nouveau building still stands.

Clădirea din Parcul Traian, în care este găzduit muzeul, nu este o casă memorială propriuzisă, ci o fostă cafenea, "Müller", pe care poetul o frecventa.
Interioarele sunt amenajate cu panouri care descriu pe larg viaţa şi activitatea publicistică a poetului. Prezintă deosebit interes relaţia zbuciumată a poetului cu doamna Diosy Ördönné, denumită "Adel Brül" sau "Leda"în poeziile sale, o femeie căsătorită care locuia în Franța. În perioada 1904 - 1911, poetul a călătorit de mai multe ori la Paris, experiența deschizându-i orizonturile și îmbogățindu-i opera literară. În acea perioadă a publicat volumul "Uj versek" (Poezii noi), care a marcat poezia maghiară, el fiind considerat primul poet maghiar modern. Influențat de Baudelaire și Verlaine, Ady Endre este considerat poet simbolist.

The building in Traian Park which houses the museum is not a memorial house per se, it is the former Café "Müller", that the poet used to visit.
The interiors are furnished with panels that describe extensively the poet's life and literary and journalistic activity.
Of special interest is the poet's tumultuous relationship with Mrs. Diosy Ördönné, called "Adel Brül" or "Leda" in his poems, a married woman who lived in France. Between 1904 and 1911, the poet traveled several times to Paris. This experience extended his horizons and enriched his literary creation. It is in that period that he published the volume "Uj versek" (New poems), which was a landmark for Hungarian poetry, while Ady was considered the first modern Hungarian poet. Influenced by Baudelaire and Verlaine, Ady Endre is considered part of Symbolism.  

Mobilierul include biroul de lucru al poetului și contribuie la recreearea atmosferei de epocă. 
Fapt interesant, Ady Endre și Octavian Goga erau prieteni. Așa se face că domeniul lui Octavian Goga, de la Ciucea, a aparținut mai întâi lui Endre, prin soția lui, Berta Boncza. La moartea lui Ady Endre în 1919, poetul român cumpără domeniul de la văduva prietenului său și reface castelul în stil neoromânesc.

The furniture includes the poet's desk and contributes to recreating the old atmosphere.
Interesting fact, Ady Endre and Octavian Goga were friends. Thus, Octavian Goga's domain in Ciucea belonged first to Endre, through his wife Berta Boncza. At Ady Endre's death in 1919, the Romanian poet bought the domain from his friend's widow and rebuilt the castle in Neoromanian style.

Muzeul este deschis marţi, joi şi sâmbătă 10 - 15 şi miercuri, vineri, duminică 10 - 14 şi 16 - 18.

The museum is open Tuesday, Thursday and Saturday 10 - 15 and Wednesday, Friday and Sunday 10 - 14 and 16 - 18.

Casa Darvas - La Roche

$
0
0
Adevărat muzeu Art Nouveau al Oradei, Casa Darvas - Laroche a fost recent redeschisă publicului după efectuarea unor lucrări, deși restaurarea vilei este un proces lung ce însă nu s-a terminat. Pot spune astfel că am fost printre primii vizitatori ai ei în anul 2016.
Construită în 1911 - 1912 pentru Darvas Imre, industriaș evreu în industria lemnului, găzduia "Întreprinderea forestieră La Roche și Darvas".  Alfred La Roche, bancher elveția, era asociatul lui Imre. Arhitecții vilei sunt Vago Jozsef și Laszlo. Fațada principală a vilei, spre strada Iosif Vulcan, este bogat decorată cu plăci ceramice.

Art Nouveau museum of Oradea, the Darvas - Laroche House was recently reopened to the public after some works, although the main restoration works are far from being over. I can thus say that I was one of its first visitors in 2016.
Built in 1911 - 1912 for Darvas Imre, an entrepreneur in the wood processing industry, the villa was the seat of the "La Roche and Darvas forestry company". Alfred La Roche, a Swiss banker, was Imre's associate. The villa's architects are Vago Jozsef and Laszlo. The building's main facade, towards Iosif Vulcan street, was richly decorated with ceramic plaques.

Din anii 1930, în casă a trăit familia Simon (doi frați și familiile lor). O parte a familiei a fost deportată și ucisă de autoritățile maghiare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (Oradea fiind ocupată). Supraviețuitorii au continuat să trăiască în câteva camere ale casei, vila fiind naționalizată și repartizată unor chiriași. A rezultat cortegiul obișnuit al naționalizărilor caselor de patrimoniu, cu modificări ale interioarelor și dispariția mobilei originale. Au fost pierdute multe elemente deosebite ale arhitecturii originale, altele, precum această fântână, au rezistat. 
O membră a familiei Simon, Iudith, a trăit în casa Darvas - La Roche 59 de ani și a fost prezentă la inaugurarea muzeului. Singura parte a vilei care a rămas intactă, cu mobilierul original, este apartamentului Iudithei.

Since the 1930s, the Simion family lived in the house. They were two brothers with their families. A part of the family was deported and killed by the Hungarian authorities during World War 2 (Oradea being occupied, at the time, following the Second Vienna Award). The survivors continued living in a few of the rooms in the house. The latter was nationalized (confiscated by the Communist authorities) and the rooms awarded to several tenants. As always in these cases, the heritage house was divided, interior decorations removed or lost, as was the original furniture. A lot of the original Art Nouveau decoration was lost, while some survived, like this fountain.
A member of the Simon family, Iudith, lived in the Darvas - La Roche house for 59 years and was present at the museum's inauguration. The only part of the villa which remained intact, with its original furniture, is Iudith's apartment.

 Un alt element original păstrat este soba solidă de la parter. / This original stove also survived.

Ce mi-a plăcut cel mai mult în bucătărie sunt farfuriile decorative.
La momentul vizitei, vila găzduia expoziția "Natura și Art Nouveau". Casa Darvas - La Roche a redevenit și va rămâne un reper cultural al orașului și m-aș bucura să o revăd peste câtva timp complet restaurată.

What I liked a lot is the decorative plates.
When I visited it, the Darvas - La Roche House was welcoming the exhibition "Nature and Art Nouveau". The Darvas - La Roche House has become again, and shall remain, a cultural landmark of the city and I would be thrilled to see it completely restored.

Muzeul Memorial "Iosif Vulcan"

$
0
0
Din păcate nu am avut ocazia de a vizita Muzeul Memorial "Iosif Vulcan" de la Oradea, deși l-am pândit în orele de deschidere, într-o duminică, programul fiind marți, joi și sâmbătă între orele 10 și 15 și miercuri, vineri și duminică între orele 10 - 14 și 16 - 18. Din păcate, muzeul era închis. Am fost destul de contrariat, dar asta a fost. Totuși, din informațiile culese de pe net, mi se pare un muzeu destul de interesant și despre asta doresc să spun câteva cuvinte, iar postarea va fi actualizată cu ocazia unei viitoare vizite la Oradea. Sunt tare curios să admir și interioarele muzeului.

Casa în care este găzduit muzeul, în care Iosif Vulcan a trăit între anii 1896 și 1906, îmi place foarte mult, pentru că se întinde ostentativ pe un singur nivel, cu opt ferestre la stradă. Este genul de casă care la București, dacă nu e monument istoric, e rasă de pe fața pământului pentru a se construi un bloc.

Iosif Vulcan (1841 - 1907), scriitor și publicist român, este cunoscut mai ales ca întemeietorul revistei "Familia", organ de presă esențial pentru răspândirea culturii românești în Transilvania secolului 19.




Muzeul Militar Oradea

$
0
0
Pe motiv de inventar, nu am putut vizita Muzeul Militar de la Oradea, am putut doar admira clădirea din exterior și studia un pic tunurile de artilerie amplasate în fața ei. 
Inaugurat în 1971, este unicul muzeu militar din Transilvania, fiind relevant mai ales pentru istoria militară locală, în special luptele pentru eliberarea graniței de vest din toamna anului 1944. Ziua eliberării orașului Carei, 25 Octombrie, a rămas, de altfel, Ziua Armatei Române.
Aștept ocazia de a reveni la Oradea pentru a vizita acest muzeu.

The Oradea Military Museum was closed for inventory and thus I could not visit it. I could only admire the building from the exterior and observe the artillery canons placed in front of it.
Inaugurated in 1971, it is the only military museum in Transylvania, and is relevant especially for local military history, a high point being the battles for the liberation of the western border in the autumn of 1944. The date of the liberation of Carei, October 25th, has remained the anniversary date of the Romanian Army.
I look forward to visit this museum on the next opportunity.


Vârful Penteleu

$
0
0
Vara aceasta am fost două zile pe Vârful Penteleu, două zile foarte diferite una de cealaltă, prima sub semnul pădurii și întunericului, a doua sub semnul vârfurilor și seninului.
Am de mulțumit pentru această tură lui Sabin, fără de care nu aș fi descoperit niciodată pădurile de lângă satul Varlaam, superbe, chiar dacă greu de străbătut.

Într-adevăr, dacă pe Vârful Penteleu se poate ajunge pe un drum forestier, trecând pe la stația meteo (banda roșie pe hartă), noi am luat-o în schimb drept prin pădure, spre Silvestru, prin zona Culmea Caprei și Șaua Miclăuș. Traseu vechi, abandonat și multă orientare prin GPS pe curbele de nivel, de care s-a ocupat tovarășul de drum. Precizez de acum: relatarea aceasta nu este un îndemn să urmați același traseu, în primul rând că nu aș putea să-l descriu cu precizie în privința urcării din prima zi. Este așadar doar o descriere, iar pentru a merge în zonă în siguranță, recomand să urmați trasele marcate, să luați cu voi mâncare și mai ales apă, să vă echipați de munte și să fiți atenți la condițiile meteo.

În Varlaam am fotografiat aceste două panouri cu traseele locale, pe care le las aici pentru cei care vor să meargă în zonă.

De precizat că și drumul până în Varlaam - Gura Teghii este deosebit, cu siguranță bun și pentru cicloturism, de asemenea pentru admirat case țărănești autentice.

Aici exemplar de casă cu prăvălie pentru care efectiv a trebuit să opresc mașina.

Spre Gura Teghii se trece prin orășelul Nehoiu, cu o biserică surprinzător de mare. Dimineața puteți vedea cum soarele o luminează pe deal, o priveliște deosebită (pentru care din păcate nu am oprit mașina, iar la apus nu e același lucru).

Prin Varlaam curge râul Bâsca Mare.

Bâsca Mică se varsă în Bâsca Mare chiar aici.

Pod suspendat peste Bâsca Mică, pe care l-am traversat.

Imagine din copilărie: așa erau și tractoarele la mine în sat când eram mic și tot așa târau după ele remorci din tablă boțită.

Ultimile case din Varlaam, proptite pe pereți din piatră.

A fost greu să găsim începutul drumului, la ieșirea din sat. Până la urmă un sătean ne-a lăsat să trecem prin grădina lui ca să ocolim o zonă mocirloasă. Înainte de a trece poarta ce închidea grădina, am lăsat o ciocolată pentru nepoțelul și nepoțica lui, pentru care mă bucur că își petrec copilăria în acest colț de rai.

După ce am străbătut o primă bucată de pădure, Varlaam se vedea deja mic, în vale.

Una din ultimele priveliști, de jos, asupra munților.

Din poiana aceasta a început, pentru restul zilei, urcușul prin pădure, până la golul alpin. În dreptul acelei căbănuțe am intrat într-o pădure cum nu îmi amintesc să mai fi văzut.

Mulți mergem la munte... Mergem printr-o pădurice la margine de stațiune... Dar oare de câte ori străbatem o pădure bătrână, necălcată de turiști, unde nu se exploatează lemn, unde arborii căzuți sunt lăsați să putrezească și mișună de mii de vietăți?

Mai ales la început, porția de gâfâială a fost mare. Urcuș pieptiș ținând de copaci și pietre. Zone cu pietre masive care parcă proveneau din vechi cetăți (cine știe?). Mult întuneric, puține raze de soare care străpungeau bolta copacilor.

În unele locuri traseul practicabil se îngusta, în altele părea că dispare.  

La un moment dat am dat de o creastă împădurită pe care am urmat-o. Apoi din nou văi și alte urcușuri.

Ziua a fost lungă, lumina scăzând, nu am mai făcut poze. Oricât de greu a fost prin pădure, a meritat să văd un altfel de peisaj forestier și chiar dacă în acele momente îmi ziceam că "nu"și schimbam fel de fel de glume cu Sabin de genul "cine m-a pus?", de fapt aș repeta oricând experiența.

Cortul l-am pus pe vânt și noapte într-o adâncitură, pe platoul alpin, oarecum ferită de vânt. Mâncarea într-un brad mai la depărtare, să nu ne pomenim cu vreu musafir... Era neliniștitor de izolat totul. Niciodată nu am mai rămas peste noapte atât de departe de "civilizație". Era beznă. Doar la mare depărtare se vedeau două gene de lumină, ce eu cred că erau Râmnicu Sărat și Buzău.

Neliniștea din ajun a fost topită de măreția peisajului la trezire. Eram sigur că așa avea să fie, dar realitatea mi-a întrecut așteptările. Platoul alpin se descoperea în toată splendoarea unui cer albastru și nuanțe de verde presărat cu brăduți izolați.

Valea, unde observasem luminițe slabe în ajun, nu se putea vedea ziua. Poate pentru prima dată la noi în țară eram într-un punct din care, în orice direcție priveai, vedeai doar munți, nicidecum oameni. De altfel pe tot drumul din ajun, nu am întâlnit pe nimeni.

din nou la drum

Nu după foarte mult timp, am zărit vârful Penteleu, cu forma lui distinctivă, piramidală.

Drumul până la vârf a fost o plăcere, având în vedere ziua senină.

Am făcut o pauză destul de lungă observând un șoim cum vânează. Din cauza vântului puternic, căruia i se opunea, pasărea răpitoare plutea stabil. Din când în când plonja la sol, revenind apoi în poziția inițială, până când, într-un final, s-a îndepărtat.

ultima linie dreaptă spre vârf  

Vârful Penteleu, 1772 metri altitudine

Drumul pe care am venit noi prin pădure: se poate observa, în colțul dreapta sus, o tăietură în pădure în forma literei "C". 

Priveliște de pe vârf.

Direcția de întoarcere, spre stația meteorologică și drumul forestier (care fac drumul mult mai accesibil decât pe direcția dinspre care am venit noi).

Stația meteorologică e în șantier de extindere iar eu am observat cu uimire câteva vehicule "de epocă", dar funcționale.

Drumul de întoarcere, deși frumos, este mult mai monoton decât ce am trăit cu o zi înainte. Este practic un drum forestier, practicabil și cu bicicletele, de exemplu. Chiar și așa, după oboseala de ieri, coborâșul a fost destul de lung și un genunchi îmi crea probleme pe care le-am mai avut pe munte. 

O ultimă bucată de drum ne-au luat cu mașinile de teren un grup de turiști din Buzău. Partea proastă e că am uitat la ei bețele de drumeție și nu le-am mai dat de urmă: așadar, dacă ei citesc postarea asta, să dea un semn pe blog.

Băile Felix

$
0
0
Cât am stat la Oradea, am dat o fugă la renumita stațiune Băile Felix, datorită unui prieten din oraș, Aurelian, care dorea să asiste la un eveniment auto: BMW Fest 2016. 

While I was staying in Oradea, I went a few hours to Băile Felix resort, with Aurelian, a friend who wanted to attend an auto show: BMW Fest 2016. 

Timp de câteva zile, la Băile Felix s-au adunat cei mai mari entuziaști de mașini BMW din țară la diferite întreceri, precum această întrecere de drift, prima la care am asistat pe viu. Pot spune că ce m-a impresionat cel mai mult la această probă a fost mirosul de cauciuc ars... Foarte enervantă (zgomotoasă) mi s-a părut proba de turație a motorului... adică mie mi s-ar părea mai degrabă o miză silețiozitatea motorului.

For a few days, the biggest BMW enthusiasts gathered in Băile Felix for several races, like this drift contest. It was the first such contest witnessed live and more than the visual, the smell of the burning tires was the most impressive aspect. What I really didn't like was the decibel contest for engines. Too noisy, while personally I believe for a motor would be to be as silent as possible.

Am văzut multe exemplare interesante de mașini, mai ales cromatic. Chiar dacă de dimeniuni reduse, evenimentul mi-a permis să-mi fac o imagine mai concretă despre un fenomen până acum știut doar din filme precum Fast and furious

I saw many interesting cars, some quite gaudy. Although small in scale, the event allowed me to better grasp a phenomenon formerly known only from movies like Fast and furious.

Am avut ocazia de a admira și câteva exemplare de Dacii, care mie mereu îmi plac foarte mult. Îmi aduc aminte de copilărie și îmi place mereu să descopăr ce se poate face cu o Dacie... Sunt de asemenea greu de întreținut, mai ales împotriva ruginei.

I also admired a few Dacia. I like seeing restored models, they remind me of childhood and I am always amazed to see what one can do with a Dacia... They are also hard to maintain, especially regarding chassis rust. 

Despre stațiunea Băile Felix, pot spune că mă așteptam la altceva. Fiind o stațiune de renume din Transilvania, mă așteptam să admir patrimoniu istoric antebelic... arhitectură. Însă staținea este construită după război.
Povestea ei este că prima dată au fost folosite izvoarele termale de către călugării mânăstirii Sânmartin. În secolul 17, un călugăr, Felix Helcher, utilizează pentru prima dată apa izvoarelor - de unde numele stațiunii. Pe mine denumirea "Felix" mă trimitea mai curând cu gândul la o origine romană a băilor, însă Băile Felix nu sunt Băile Herculane nici ca vechime, nici ca origine, nici ca arhitectură. Cu siguranță, însă, băile își merită deplin faima pentru apele sale termale - doar că nu am zăbovit pentru a proba și eu.

I expected something else from Băile Felix resort. Being a well known resort, I expected to see a lot of architecture. Well, that was not the case, since the resort dates from the communist era.
Its story traces back to Sânmartin Monastery. In the 17th century, a monk, Felix Helcher, uses the spring waters for the first time - hence the name. I, for one, thought "Felix" was a reference to Roman times, but there is no link. Băile Felix are no Băile Herculane, in terms of age, origin or architecture. For sure, however, the baths deserve their fame for their spring waters - it is just that I did not spend any time to try them.

O clădire emblematică în stațiune este Biserica de lemn din Brusturi, care datează din 1785 și a fost mutată în 1961 pe actualul loc.

An emblematic building in the resort is the Brusturi Wooden Church, dating back to 1785, moved in 1961 on the current site.

Stațiunea se mândrește cu mai multe lacuri cu nuferi și broaște țestoase care îi atrage pe mulți dintre turiștii aflați la plimbare.

The resort boasts several lakes with turtles and water lilies which are also an attraction for tourists. 

Băile Felix merită o plimbare de dupămasă, iar dacă vreți să mergeți la băi, merită mult mai mult.

Băile Felix is worth an afternoon visit, and if you want to experience the baths, it is worth a lot more.

Tură ciclistă Câmpina - Slănic - Văleni - Ploiești

$
0
0
De foarte mult timp mi-am dorit să mă plimb cu bicicleta prin zona stațiunii Slănic Prahova, foarte cunoscută mie, însă mereu nu puneam ideea în practică. Era foarte simplu să iau bicicleta cu mine (încape în mașină) sau să iau trenul și niciodată nu m-am apucat efectiv să fac asta (cam așa uneori și cu visele noastre: nu ne apucăm pe bune să le realizăm și greșim foarte mult amânând). 
Ocazia s-a ivit, totuși, când Sabin mi-a propus o tură de la Câmpina la Ploiești.
M-am încumetat pentru că, deși nu aveam experiență pe trasee mai lungi de câteva zeci de kilometri, iar acesta avea pe deasupra și relief, cunoșteam deja foarte bine zona și știam la ce să mă aștept. Mi-am zis că în cel mai rău caz voi împinge bicicleta la deal - și așa a și fost în unele locuri!

Pentru tura asta m-am bazat pe bicicleta pe care o am de 6 ani, un simplu Rockrider 5.0 care la Decathlon e cam 500 de lei. A avea o bicicletă simplă (ieftină) este cel mai eficient antifurt în București, pe lângă antifurtul obligatoriu. De mai bine de 4 ani circul zilnic cu ea -  mai puțin iarna, iar pentru mobilitatea și buna dispoziție pe care mi le dă, am numit-o "Independența" (cealaltă bicicletă e a lui Sabin).

Am plecat dimineața din București până la Câmpina, iar prima oprire a fost la Brebu, la Curtea Domnească. Construită de Matei Basarab, aceasta mi se pare un monument medieval de cea mai mare importanță, despre care voi reveni curând cu amănunte.

Urma o urcare de care eu mă temeam cel mai mult: șaua Pietriceaua, unde se află satul cu același nume. Panoul nu minte, casele din întreaga regiune Brebu - Slănic și mai departe pe valea Teleajenului fiind foarte pitorești, iar priveliștile de asemenea.

Dacă urcușul a fost greu (pe lângă bicicletă în cazul meu), coborâșul nu a fost mai puțin intens. Viteza prinsă depășea 40km/h acolo unde șoseaua permitea, o senzație incredibilă.

Am oprit mai rar decât m-aș fi așteptat pentru o tură cu bicicleta. Uneori, călătorind prin zonă, opream mașina pe dreapta să fotografiez vreo casă țărănească, dar cu bicicleta am oprit mai rar, pentru a nu rupe ritmul greu de recuperat. Una dintre opriri a fost la această troiță destul de ciudată.

Altă oprire a fost la acest pod peste Vărbilău chiar înainte de a intra în valea Slănicului, de unde am urcat și poposit la Slănic. Prânzul servit la mama a fost un pic prea copios pentru o tură ciclistă, mai ales că urma urcușul de la Piatra Verde. (despre Slănic, pe larg, în curând: sunt multe de zis și de văzut acolo)

Priveliște spre Slănic de pe Piatra Verde, zonă urcată la pas de mine, dar totuși pe bicicletă de Sabin.

Au urmat pădurea de la Teișani și superbul platou de lângă pădure, înainte de a intra în satul Teișani. 

Traversarea Vălenilor de Munte și traficul de pe DN1A au fost mai degrabă stresante. La Văleni se poate vizita Muzeul Memorial Nicolae Iorga, însă nu am oprit de data asta. De fapt întreaga buclă pe la Văleni este opțională, în opinia mea, într-o astfel de tură, dar e adevarat că sunt unele câștiguri: muzeul (pentru cei care doresc să îi acorde cam o oră) și priveliștile de la Teișani și Poaia Vărbilău, în imagine. Serpentinele de aici nu au fost așa periculoase pe cât mi le aminteam, tot Pietriceaua rămâne pe primul loc.

Când am coborât în Poiana Vărbilău. am oprit pentru prima dată să admir troița de piatră de la răscruce. Îmi atrage mereu atenția când merg spre Slănic și mă enervează faptul că de câțiva ani a apărut acolo un panou publicitar care o obstrucționează din direcția opusă. Mi se pare, la propriu, un sacrilegiu.

Tot în Poiana Vărbilău se află această clopotniță care mie îmi place foarte mult pentru aerul ei rustic.

Ultima porțiune îmi era foarte cunoscută: drumul Slănic - Ploiești, prin Plopeni. Pe tot acest traseu, sinuos, dar frumos, am o serie de căsuțe dragi mie, care din fericire nu au dispărut toți acești ani. Preferata mea este aceasta, ușor de observat și de la volan, pentru că este într-o curbă.

Alt exemplu, mai discret, cu o pereche de cocoși pe acoperiș, ca să aducă noroc locuitorilor casei.

Ultima linie dreaptă la pasajul căii ferate de la Găgeni îmi spunea că Ploiești nu era departe, de fapt gara Ploiești - Vest. Am făcut în total 100 de kilometri, și chiar dacă oboseala începea să-și spună cuvântul și pedalam mai greu, totuși am parcurs distanța și mai ales diferențele de nivel mai bine decât mă așteptam penru o primă încercare. Nu m-aș aventura pe orice traseu, e clar că treaseele montane mi-ar depăși posibilitățile, dar mi-am demonstrat că distanțe de 100 de kilometri, chiar în zonă deluroasă, nu pun probleme. La mai multe, sper!

Brebu

$
0
0
La doar 120 de kilometri distanță de București, comuna Brebu este una dintre cele mai frumoase din România, cu satele sale Brebu Mânăstirei sau Pietriceaua.
(în imagine, primăria)

120 kilometres from Bucharest, Brebu is one of the most beautiful villages in Romania.
(the town hall pictured)

Are peste 7000 de locuitori și este foarte prizată ca sat de vacanță. Deși au apărut vile în ultimii ani, comuna încă se mândrește cu multe case țărănești tipice. De altfel prețurile la case și terenuri sunt destul de mari în zonă.

It has over 7000 inhabitants and it is appreciated a lot as a summer residence. Although modern villas have appeared in the recent years, it still boasts typical peasant houses. Prices for houses and terrains are pretty high.

Înainte de a vorbi mai pe larg despre atracția principală a comunei, Mânăstirea Brebu, este obligatoriu să vă arăt cadrul general, foarte pitoresc, cu case în general bine păstrate.

Before getting into more detail about the main attraction of the village, Brebu Monastery, I must say more about the general atmosphere created by the beautiful houses and surroundings.
Totuși, un contra-exemplu major, aflat chiar vizavi de mânăstire, este cea mai mare clădire neoromânească din comună, complet desfigurată. Arată chiar mai rău terminată decât când era în șantier... atunci măcar se mai putea reveni...

However, there is a major eye-sore in the village, exactly in front of the monastery. A large Neo-Romanian villa is completely disfigured, it is a total negative example.

Și școala comunei pare să fi superit transformări majore...

The village school also suffered major transformations...

... față de forma din 1910 (nu mansardarea sunt problema, ci acoperișul și tâmplăria schimbate).

... compared to the 1910 version. It was already modified in the inter-war period (one storey added) but recently the window frames and the roof were changed too.

Ce ar zice strămoșii? ... (monumentul eroilor din comună, absolut superb)

What would our forefathers say?... (the Heroes monument)

Din fericire, sunt și exemple de gospodari care păstrează proprietăți valoroase în starea inițială.

Fortunately, there are also examples of owners who keep valuable houses in their initial form.

Exemplare superbe sunt la tot pasul, precum această casă cu geamlâc de lemn și fereastră în acoladă cu rama originală...

There are superb examples at every step, like this house with wooden closed veranda and accolade window with its original frame...

... sau aceasta, cu traforajul ei delicat...

... or this house, with its delicate fretwork...

... sau exemplare cu mai puține decorații, dar nu mai puțin valoroase, fiind extrem de vechi.

... or older houses with hardly any decorations, but all the more valuable.

Biserica din sat este și ea interesantă, o copie a Mânăstirii Curtea de Argeș.

The village church is interesting too, it is a copy of the Curtea de Argeș Monastery.

Clopotnița nu se lasă cu nimic mai prejos, mi se pare chiar mai originală.

The bell tower is even more impressive, because more original.

Ce ziceți, v-am convins să faceți o tură la Brebu?

So, what do you say, have I convinced you to visit Brebu?

Mânăstirea Brebu și Muzeul "Casa Domnească"

$
0
0
Mie îmi plac foarte mult mânăstirile, iar între mânăstiri, cel mai mult mânăstirile zidite, cele cu ziduri de incintă.
Nu toate frumoasele noastre mânăstiri fortificate, ridicate de voievozi în veacuri, au supraviețuit: unele s-au năruit, altele au fost demolate (Văcărești).
De aceea sunt atât de încântat să descopăr noi și noi locuri minunate. Pentru mine, o mânăstire fortificată este un loc sacru, dar protejat atât de cele nevăzute, cât și de umilele strădanii omenești.
O astfel de mânăstire este Brebu.

I like monasteries very much, and among monasteries, my favorite are the fortified ones, endowed with precinct walls.
Not all of our fortified monasteries, erected by princes in the last centuries, survived: some were ruined, others were demolished (Văcărești).
This is why I am so thrilled to discover new wonderful places. For me, a fortified monastery is a sacred place, but protected both by the unseen and by the humble human endeavors. 
Such  monastery is Brebu.

Ridicată în 1640 de domnitorul Matei Basarab (1632 - 1654), este remarcabil conservată, inclusiv casa domnească, fapt mai rar (de exemplu la Strehaia sau la Huși: mânăstirile păstrate, casele domnești - năruite).

Built in 1640 by Matei Basarab (1632 - 1654), it is remarkably preserved, including the princely house, which is fairly rare (for example of the Strehaia or Huși pricely courts, only the churches survived, the houses were ruined).

În fața casei domnești se află statuia domnitorului Matei Basarab...

In front of the princely house are the statue of Prince Matei Basarab...

... dar și cea a lui Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714), al doilea întemeietor al mânăstirii.

... and Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714), considered to be the second founder of the monastery.

Într-un fel, denumirea de "mânăstire" este nepotrivit (aiurea și nepotrivit), pentru că biserica nu este mânăstire, ci biserică de parohie a satului Brebu Mânăstiresc, iar incinta nu găzduiește chilii ci Muzeul "Casa Domnească". Această stare de fapt este oarecum logică, derivând din înseși circumstanțele vitrege ale întemeierii mânăstirii.

Somehow, the name "monastery" is inappropriate, because the church is not a monastery, but parish church for Brebu Mânăstiresc ("Monastery Brebu") village. Its precincts do not host monk cells but the "Princely House" Museum. It is a somewhat logical situation, deriving from the hostile circumstances in which the monastery was founded.

Astfel, un hrisov al lui Constantin Șerban (1654 - 1658) ne dezvăluie: "Matei voievod, după ce a zidit domnia sa mânăstire acolo la Brebu, el a fost hotărnicit toată moșia Brebului cu 12 boieri și jupanul Preda mare vornic și a propit moșia megieșilor, de a pus pe toți megieșii în mijlocul pădurii și le-a aprins casele ca să nu se mai întoarcă". 
Hopa! Mânăstirea a fost fondată cu de-a sila, într-un sat de moșneni, de țărani liberi... Astfel, istoria consemnează că mânăstirea a căzut deseori în ruină (incendii, cutremure), nefiind îngrijită nici de țăranii "expropriați" (și care au fondat lângă satul Brebu Megieșesc), sfârșind a fi secularizată de Cuza și transformată de comuniști în anii 1955 - 1960 în muzeu de artă medievală. Cu această ocazie a fost restaurată în forma din vremea lui Matei Basarab.

Thus, a chronicle from Constantin Șerban (1654 - 1658) reveals: "Prince Matei, after building a monastery in Brebu, he gave the monastery all the Brebu domains with boyar Preda and 12 boyars to oversee them, confiscating the domains of the villagers, sending off all the villagers in the middle of the woods and setting their homes on fire so they would not come back".
Now that's a surprise! The monastery was founded forcefully in the middle of a community of free peasants... Thus, history records that the monastery often fell into ruin (fires, earthquakes) and was not tended for by the "expropriated" peasants (who built the nearby Brebu Megieșesc village - "Neighboring Brebu"), ending by being secularized by Prince Alexandru Ioan Cuza and transformed by the communists between 1955 - 1960 in a Medieval art museum. For this, it was restored to the appearance it had when first erected. 

Cine-ar fi "citit" toate acestea pe bătrânele ziduri care azi arată atât de bine?

Who would have "read" all this on the old walls that look so good today? 

În continuare, casa domnească găzduiește un foarte interesant muzeu de artă medievală. 

The princely house still hosts a very interesting Medieval art museum.

 Sobe vechi, cufere, icoane și cărți vechi recrează atmosfera secolelor trecute.

Old stoves, coffers, icons and old books recreate the atmosphere of centuries gone by.

serviciu de masă din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, cu monograma princiară

table ware that used to belong to Alexandru Ioan Cuza, with the princely monogram

litografiile domnitorilor Matei Basarab și Constantin Șerban

litography of Princes Matei Basarab and Constantin Șerban

tablou de Nicolae Grigorescu, înfățișându-l pe Marele ban Radu Năsturel Herescu

picture by Nicolae Grigorescu, showing Governor Radu Năsturel Herescu

acuarelă de Sava Henția

watercolor by Sava Henția

Foișorul găzduiește o altă operă de artă interesantă, un clopot din lemn de stejar, realizată de Eugen Petri în cadrul unei tabere de creație care a avut loc la Brebu.

The oriel hosts another interesting artwork, a bell made out of oak wood, by Eugen Petri. It was crafted during a summer art camp which took place in Brebu.

pridvorul case domnești, orientat spre sud

the south facing veranda

Cred că muzeul ar putea fi și mai bine valorificat dacă s-ar organiza aici concerte, conferințe, expoziții temporare, mai ales în perioada estivală când sunt mulți turiști la Brebu sau veniți de pe Valea Prahovei. Muzeul este foarte interesant și acum, într-o clădire istorică ideală pentru subiectul prezentat. Chiar ar fi păcat să se desființeze, dacă vreodată clădirea și-ar schimba vocația (pentru a fi transformată în chilii). În principiu, jurisdicția Ministerului Culturii și statutul de monument istoric de interes național sunt o garanție solidă pentru păstrarea funcției pe care o are de mai bine de jumătate de secol. 

I think that the museum could be promoted better by organizing various events here: concerts, conferences, temporary exhibitions, especially in the summertime when there are many tourists in Brebu or coming from Prahova Valley. The museum is very interesting now too, hosted in a historic building ideal for the subject presented. It would be a shame to be closed down, if ever the use of the building would be changed (to be transformed in monk cells). In principle, the jurisdiction of the Ministry of Culture and the status of historic monument of national value are a solid guarantee for maintaining the status which has prevailed for over half a century. 

Mânăstirea Brebu și Muzeul "Casa Domnească", sacru și laic alăturat, vă așteaptă!

Brebu Monastery and the "Princely House" Museum, sacred and secular side by side, wait for your visit!



Slănic

$
0
0
Sarea este rațiunea de a exista a Slănicului, care în slavonă înseamnă "sare". Aici pământul chiar "dospește" de sare, care pe alocuri e vizibilă la suprafață.
Denumită simplu "Slănic", localității i se mai adaugă uneori "Prahova" pentru a o deosebi de vărul din Moldova. La cei 7000 de locuitori ai săi, este teoretic oraș, însă mie mi se pare că atmosfera rurală predomină.

Salt is the reason for Slănic's existence. It's name means "salt" in Slavonic (the "cultural" language used in Medieval Romania, like Latin was used in Western Europe).
Here, the earth leavens with salt, which in some spots is visible on the surface.

Spătarul Mihail Cantacuzino este cel care a pus Slănicul pe hartă: începând cu anul 1685 a cumpărat aici moșii, iar cu banii adunați din negoțul sării a ridicat în deceniile ce au urmat superba Mânăstire Colțea din București, a cărei biserică împodobește și astăzi Piața Universității.

Mihail Cantacuzino, a nobleman, put Slănic on the map. Starting in 1685, as the official records mention, he bought land in Slănic and opened a salt mine. With the proceeds, he built the superb Colțea Monastery in Bucharest. Its church can still be admired in University Square.

Ca și la Colțea, la Slănic spătarul are o statuie comemorativă. Aici iarna i-a "îmblănit" un pic caftanul spătarului...

statue of Mihail Cantacuzino on the bank of the Slănic river, close to the entrance of the "Unirea" mine

Slănic a ajuns o stațiune foarte prizată pentru băile sale (Baciului, Roșie și Verde), pentru salină și Muzeul Sării și pentru legenda muntelui de sare și Grotei Miresei, păstrate chiar după dispariția acestora. În weekendurile de vară, stațiunea este înțesată de turiști. (în imagine: liftul de la intrarea în salină - Mina "Unirea")

Slănic has become an appreciated resort for its salt lakes (Baciului - shepherd's - Red and Green), for the salt mine and the Salt Museum, as well as for the Salt Mountain and Bride's Cave legend, which has survived the disappearance of the former. In the summer weekends, the resort is swarmed with tourists (pictured here, the elevator for the entrance in "Unirea" salt mine)

În restul anului are aerul de sat liniștit și plăcut. De douăzeci de ani profităm și noi (eu, familia și prietenii) de aerul curat și sărat, de liniștea și natura de aici. Este locul care îmi permite să mă reconectez cu pământul, cu ritmul normal al vieții, cu tot ce este natural. Este locul unde încă pot băga lemne în sobă, locul unde adun de pe jos nucile pentru cozonac. Foarte mulți dintre pomii din livadă sunt plantați de părinții mei și de mine. Este, la propriu și la figurat, grădina mea.

It is pleasant and quiet for the rest of the year. It's been 20 years I come here with family and friends for the clean salt air, to enjoy silence and nature. It is the place that allows me to reconnect with the earth, with life's normal pace, with everything natural. It is the place where I can still put wood in the terracotta stoves, the place where I gather hickory nuts for cake. Many of the trees in the orchard are planted by my parents and myself. It is, literally and metaphorically, my garden.

Din ea văd în toată măreția ei misterioasă Piatra Verde, stâncă formată din cenușă vulcanică.

From this garden I see the Green Rock in all its beauty, a mound formed of volcanic ash.

Din grădină văd și turla atipică a bisericii "Trei Ierarhi", monument istoric.

From the garden I see the odd steeple of historic church.

Fructele sunt la putere la Slănic, mai ales prunii (de aceea și țuica e la putere). Uneori am impresia că trebuie doar să întinzi mâna pentru a culege roadele pământului, dar de fapt e muncă grea la țară.

Orchards are everywhere, especially plum (that is why "țuica" is also flowing in Slănic). Sometimes I feel that you only have to extend your hand to gather Earth's bounty, but in fact, country life is hard work.

Însă nu despre Slănicul înțesat de turiști vreau să vorbesc, despre bălăceala în Baia Baciului sau Baia Roșie, lacuri sărate formate în fostele mine tip clopot. Nu vreau să vorbesc nici despre hotelurile moderne sau despre centrul cu cele câteva blocuri comuniste care rup armonia.

But it is not about the tourist swarmed Slănic I want to talk about, not about bathing in the salt lakes (everybody appreciates that, no further promotion needed). I don't want to talk about the modern hotels or about the town center with its communist era buildings that distort the harmony.

Vreau să vorbesc despre Slănicul meu - cel de odinioară dar încă prezent - cel al ulițelor, al caselor vechi, al gardurilor de uluci sau din tablă colorată și al livezilor.

I want to talk about my own Slănic - the ancient but still present one - the one of small earthen roads, of old houses, of wooden fences and brightly colored iron gates.

Este Slănicul casei "Ștefan Anghel", care o vreme a servit ca oficiu poștal, un superb exemplar de casă cu prăvălie, decorată cu un complex traforaj. Este monument istoric clasat.

It is the Slănic of "Ștefan Anghel" house, which served as postal office for a time, a superb example of house with front shop, decorated with complex fretwork. It is listed as a historic monument.

Sau acest exemplar de prăvălia pe colț, chiar vizavi de precedenta, a cărei proprietar grijuliu i-a păstrat nealterate profilul acoperișului și stacojiul tâmplăriei.

Or this other example of house with front shop, opposite the precedent one. Its caring owner did not alter the interesting roof line nor the scarlet of the wood frames.

Alt exemplu. tot la o aruncătură de băț de precedentele, mai derăpănătuță, de lasă să se observe metoda construcției din vârghii împletite și lut. Nu exagerez când spun că Slănic păstrează încă un ansablu aritectural coerent de case bătrânești, din lut, vârghii sau cărămidă și lemn.

This other example, right nest to the ones mentioned, is older and a bit run down, but thus you can see the construction method, with interwoven rods and packed earth. I am not exaggerating when saying that Slănic still has a coherent architectural ensemble of old peasant houses. It can still be preserved.

Cele mai vechi datează de la începutul secolului 19, adică de pe vremea lui Tudor Vladimirescu. Aceasta de exemplu, tot monument istoric, cu teren generos în jur, se află chiar vizavi de salină, pe malul râului Slănic.

The oldest one date back to the beginning of the 19th century, the dawn of modern Romania. This example, also listed as a historic monument, is found in the middle of a generous garden, on the Slănic river bank, right opposite the "Unirea" mine.

Mie mi se pare că aceste case, precum casa cu prăvălia "Elena Mosor" (monument istoric), care de zece ani se încăpățânează să supraviețuiască sub ochii mei, au foarte mare potențial pentru diverse proiecte de restaurare și punere în valoare.

I think that these houses, like the "Elena Mosor" house with shop - historic monument - which is in bad shape but insists on surviving under my eyes, have a lot of potential for different restoration projects that can really make them shine.

Desigur, comunismul, retrocedările tergiversate și dezinteresul pot duce și la acest rezultat: Conacul Teoharescu, fost cămin pentru băieți, încă funcțional acum 20 de ani, aflat chiar vizavi de biserică... Zidurile din piatră masivă încă mai rezistă, dar pentru cât timp?

However, Communism, protracted restitutions and lack of interest can also lead to this result: Teoharescu Manor, former student dorm for boys, still functional 20 years ago, located in front of the church. The massive stone walls still hold out, but for how long?

Alte monumente istorice, precum casa cu prăvălie "Gheorghe Ștefănescu", tot vizavi de Salină, se păstrează impecabil.

Other historic monuments, like the "Gheorghe Ștefănescu" house, also found opposite the salt mine, are impeccably kept.

Voi opri această înșiruire pentru a menționa faptul că pe lângă cele 13 case înscrise oficial ca monumente istorice, se adaugă nenumărate altele, anonime, împrăștiate pe ulițe și dealuri.

I shall stop this sequence to mention that apart from the 13 houses registered officially as historic monuments, there are countless other unknown ones, scattered along the alleys and over the hills.

Călătorul care dorește să iasă din centrul orașului, dincolo de zona comarcială, a Pieței Mari, sau a salinei, se poate aventura pe străzile 23 august (începând de la BCR) până la râul Slănic, apoi stânga pe Vasile Alecsandri, stânga pe Smârdan, Mihai Viteazu, Alexandru Odobescu și George Coșbuc, turul terminându-se cu biserica și înapoi în zona comercială). Cei mai temerari pot urca dealul pe străzile Praporgescu sau Mihai Viteazul, care în final oferă și o priveliște frumoasă asupra întregului oraș. Se pot printa hărți detaliate cu Slănicul de pe internet - în oraș nu se găsesc.

For the travelers wishing to explore beyond the town center (the commercial area, the marketplace, the salt mine), I propose a route: from 23 August street and BCR bank all the way to the Slănic river, then left on Vasile Alecsandri, left on Smârdan, Mihai Viteazu, Alexandru Odobescu and George Coșbuc, the tour ending in front of the church and then back to the center. The most curious ones can climb the hill on Praporgescu or Mihai Viteazu streets and they will end up seeing a gorgeous view of the town. You can print a detailed map of Slănic from the internet - there are none in town.

În anotimpul rece riscați să vă înnoroiați pe aici, dar chiar și iarna e frumos, iar în celelalte anotimpuri nucii sunt superbi.

In the cold season, you risk getting muddy here, but it is a beautiful view in winter too, not to mention when the trees have their leaves.

Dincolo de dealurile ce se văd de pe Piatra Verde se ascund satul Schiulești, Mânăstirea Crasna, Munții Grohotiș și nenumărate trasee de făcut pe jos sau călare, pentru că Slănic are de câțiva ani un centru ecvestru: Husar. (urmează)

Beyond these hills, visible from Green Rock, there is Schiulești village, Crasna Monastery and Grohotiș Mountains, with countless paths you can take on foot or on horseback. For the latter I recommend Husar equestrian center.

Muzeul sării Slănic - Casa Cămărăşiei

$
0
0
Cu o istorie aşa bogată legată de sare (muntele de sare, salina), nu putea lipsi din Slănic un muzeu dedicat: muzeul sării.
Acesta este organizat în cea mai veche construcție civilă din oraș, "Casa Cămărăşiei". Clădire masivă cu pereți groși de aproape un metru, a fost construită la începutul secolului 18 (pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, așadar), fiind reședința cămărașului, funcționarul domnesc ce strângea taxele pe sare.
Muzeul este deschis din anul 2003, prezentând istoria exploatării sării la Slănic, aspectele tehnice și istorice ale extracției.
Astfel, sunt prezentate schițe și date despre primele mine tip clopot, care prăbușindu-se au format lacurile sărate; sunt expuse de asemenea informații și imagini istorice despre salinele săpate industrial după război, dintre care cea mai celebră, fiind vizitabilă, este Mina Unirea.
Pot fi admirate bucăți de sare și cristale sau flori de sare, unelte, iar într-una dintre încăperi este reconstituită camera cămărașului. 

With such a  rich history related to salt (the salt mountain and the salt mine), Slănic could not do without a dedicated museum. The "Salt Museum" is found right next to the church, in the town center.
The building is the oldest civil contruction in town, built 3 centuries ago. It served as the quartermaster's residence. His responsability was collecting taxes and revenues from the salt trade. 
The museum was opened in 2003 and it covers the whole history of salt mining in Slănic. The exhibition presents the old techniques of the "bell mines", which formed the present salt lakes after caving in, as well as the modern technology used for excavating "Unirea" salt mine, which can be visited.
Among the exhibits, you can see salt minerals and crystals, tools and also a remake of the quartermaster's office.



Salina Slănic (Mina Unirea)

$
0
0
Nu există în România salină mai impresionantă decât Slănic, o adevărată catedrală de sare. Prin dimensiuni colosale, se impune chiar la nivel internațional, fiind cea mai mare salină vizitabilă din Europa.

There is no other salt mine more impressive in Romania than the one in Slănic, a salt cathedral by its size. It ranks even internationally: the biggest in Europe.

Mina "Unirea" a fost în exploatare între 1943 și 1972 (excavările fiind începute înaintea războiului, în 1938), fiind săpate 15 camere cu profil trapezoidal. Piloni uriași susțin întreaga structură, mina fiind la o adâncime de 217 m, înălțimea plafonului fiind de peste 55 m. Suprafața totală a minei este de 18.000 mp iar deasupra ei se află alte două mine: "Mihai"și "Carol".

Salt was mined at "Unirea" between 1943 and 1972, with the initial works in order to open the exploitation started in 1938, so it's a pre-war, not a communist project. 15 rooms were dug with huge pillars between them, supporting the mine. The floor is at - 217 m, while the ceiling is over 55 m above the visitor. The total surface of the mine is 18.000 sq m and there are two other mines on top of it: "Mihai" and "Carol".

Temperatura în salină, constantă la 13°, umiditatea invariabilă de 50%, precum și aerul bogat în ioni de sodiu pretează salina pentru tratarea afecțiunilor respiratorii (astm, bronșită, sinuzită, convalescență ulterior pneumoniei, etc). În salină se pot și practica sporturi precum fotbal, volei, badminton, activitatea fizică în salină fiind cu atât mai benefică.

The temperature in the mine is a constant 13° and the humidity 50%. The air is rich in sodium ions and all these conditions make the mine ideal for treating respiratory illnesses (asthma, bronchitis, sinus infection, pneumonia recuperation, etc). You can practice several sports in the salt mine, like soccer, volleyball, badminton. Physical activity in the salty micro-climate favors recuperation.

Accesul se făcea printr-un lift ce parcurgea distanța de la suprafață la vatra salinei în 90 de secunde. Era supranumit "liftul groazei". Deși funcționarea acestuia nu a dus la accidente grave, un incident recent a dus la discontinuarea utilizării acestuia pentru accesul turiștilor, fiind păstrat doar ca ieșire de urgență. Accesul vizitatorilor se face în prezent cu ajutorul unor microbuze. Mie personal îmi plăcea acel lift muced, ruginit, ce cobora cu viteză lovindu-se de pereții salinei: era o experiență unică.

Access used to be with an elevator which traveled the distance to the mine floor in 90 seconds. It was called the "terror elevator". It never caused any serious injuries, but  recent incident caused the administration to halt its use, the access being now by small buses. I personally liked that humid, rusty elevator, clonking against the salt walls as it descended: it was an unique experience. 

Deosebit de interesante sunt operele de artă din interiorul salinei: sculpturi și basoreliefuri.
Cea mai impresionantă este "Sala Genezei", cu statuile lui Decebal și Traian, înconjurați de lupi dacici, respectivi stindarde romane. Între daci și romani având o preferință netă pentru cei din urmă, am uitat să-l fotografiez și pe Decebal. :)

There are art works inside the mine and they are very interesting: sculptures and bas-reliefs.
The most impressive is the "Genesis Room", with the statues of Decebalus and Trajan, surrounded by Dacian dracos and Roman banners. Since I prefer Romans over Dacians, I forgot to photograph Decebalus. :)
   
 Foarte mult îmi place și statuia lui Mihai Eminescu, mai bine luminată decât precedentele.

I like the statue of national poet Mihai Eminescu very much and it is better lit than the others.

De altfel, lumina, sau mai degrabă absența ei, precum și lipsa de imaginație în folosirea ei într-un spațiu atât de vast ca cel din Mina Unirea, sunt printre principalele defecte ale amenajării interioare. Crucile din neoane nu se pun la socoteală ca amenajare luminoasă și mi se par, peste tot pe unde le întâlnesc, de prost gust (de exemplu în București la Biserica Schitul Maicilor din spatele Ministerului Mediului). Nu se poate compara cu Salina Turda, incredibil luminată, doldora de jocuri și atracții, declarată una dintre cele mai frumoase saline din lume, deși mult mai mică decât cea de la Slănic. Aș sugera aici o investiție în iluminat, continuarea realizării de opere artistice în sare în vederea creării unui muzeu coerent și suplimentarea ofertei de agrement. Atunci ar deveni imbatabilă Salina Slănic: ar fi nu doar cea mai mare din Europa, ci și cea mai frumoasă.

Programul de vizitare al salinei poate fi consultat pe site-ul oficial Salrom.

Speaking of light: its misuse is one of the biggest errors in the mine's interior design. Neon crosses do not count as interior design and I find them of poor taste (there is an ugly one in Bucharest at the Schitul Maicilor Church behind the Ministry of Environment). It cannot be compared to the Turda Salt Mine, which is incredibly decorated, filled with attractions and hence recognized as one of the most beautiful in the world, although much smaller than the one at Slănic. I would suggest an investment in lighting, expanding the salt sculptures to create a coherent museum and adding sports and other physical activities. The the Slănic Salt Mine would become unbeatable: it would not only be the biggest in Europe but also the most beautiful.

Visiting hours can be checked on the Salrom official site.

Mânăstirea Crasna (Prahova)

$
0
0
Adânc în pădurile de la nord de Slănic, la poalele muntelui Ursoaia, se află mânăstirea Crasna, denumire de origine slavă, care înseamnă "frumoasa".
Am descoperit-o într-o vacanță de vară, cu colegii de liceu. Căutam ce să facem cu timpul nostru la Slănic, iar o vecină ne-a întrebat: "de ce nu mergeți la Crasna"?
O călătorie înapoi în timp ne va transporta pe vremea când schitul Crasna devenea mânăstirea Crasna, când drumul spre Schiulești nu era modernizat, când satul nu avea parc...

Deep in the forests north of Slănic, at the foot of Ursoaia (bear) Mountain, is Crasna Monastery. The name in Slavic means "beautiful".
I discovered it in highschool with my classmates, while on vacation. We were looking for something to do with our time and a neighbor told us: "why don't you go to Crasna"?
Let's travel back in time when Crasna hermitage was transforming into a monastery, when the road to Schiulești village was not modernized, when the village did not have a park...

Azi se poate ajunge ușor la Crasna cu mașina din Slănic sau din Homorâciu pe DN1A, dar parcă avea (are) mai mult farmec pe jos (sau călare cu Husar).
Pentru că pe atunci nu aveam niciunii carnet, am pornit pe jos spre Piatra Verde (dar fără a urca dealul), apoi la pod stânga pe malul râului Slănic, direcția sat Schiulești. La pod am fost "avertizați" că drumul e foarte lung. Am pornit totuși, pe arșiță și praf (acum drumul până la Schiulești e pavat cu plăci de ciment).

Today you can reach Crasna easily by car from Slănic or from Homorâciu, on DN1A, but it was (is) more fun on foot (or on horseback with Husar).
Because at the time we did not have a driving license, we started on foot towards Green Rock (but without climbing the hill), then at the iron bridge left on the Slănic river bank, towards Schiulești river. At the bridge we were "warned" that the road is very long, but we continued. Now the road to Schiulești is paved with cement slabs.

Dacă e august, pe acest drum și în general pe dealurile Slănicului veți găsi mure. Noi am mâncat câteva veri la rând la aceeași tufă.

In August you can find blackberries on this and other roads around Slănic. We had some every summer.

Popas intermediar - Schiulești (dar pentru că nu am o poză cu satul de atunci, ține loc o poză cu aceeași atmosferă din Slănic - se poate observa Piatra Verde în fundal). Schiulești era mereu locul unde ne reîmprospătam rezerva de apă de la fântână...

A break at Schiulești, where we always got fresh water at the well. Well, not exactly, since I have no picture with that village, this one with Slănic and Green Rock in the back will do. It has the same feeling. 

... și la marginea căruia ne odihneam înainte de a ne continua drumul. În acea margine de sat a fost amenajat între timp un parc. Are și felinare pe celule fotovoltaice! ...

At the edge of the village we also enjoyed the shade in a spot that was transformed into a park. It is rather modern now, with lamps powered by solar energy!...

Drumul continuă pe o coastă golașă cu un drum care și astăzi este desfundat, iar la un moment dat, de lângă o cruce mare din lemn, poate fi observată mânăstirea cam ca în această imagine (sursa manastireacrasna.ro). An de an, odată cu construirea bisericii noi, a chiliilor și alte dependințe, vedeam cum mânăstirea să mărește și devine tot mai vizibilă de pe acel deal. Devenise un adevărat "complex monahal".

The road continues on a barren hill with a road that is always rough. There is a spot, marked with a large wooden cross, from where you can see the monastery in the middle of the forest, just like here (picture taken from manastireacrasna.ro). Every year, as the new church was constructed and other buildings were added, I could see the monastery expand, becoming more and more visible.

Urmează o pădure și un moment foarte simpatic al drumului: traversarea pârâului Crasna pe un pod suspendat. Prima dată când l-am traversat era foarte șubred, dar este reparat constant și sigur.

Then we enter the forest and we get to one of my favorite moments along the road: crossing the Crasna stream on a suspended wooden bridge.The first time we crossed it it was rather unstable and had some holes, but it is regularly maintained and safe.

Ultima porțiune de pădure este în urcuș, cu copaci bătrâni în forme interesante și rădăcini ce pot servi ca trepte. Călugării de la mânăstire s-au îngrijit de pelerini și au amplasat mai multe bănci pe această ultimă porțiune de traseu.

The last portion of the road in the woods is a steep climb. The trees are ancient and gave interesting shapes, their roots forming steps along the way. The monks from the monastery have placed a few benches on the path, where pilgrims can catch their break.

Prima dată când am fost la mânăstire, biserica nouă abia se termina de construit, zidul de incintă nu era isprăvit, acoperișul bisericii vechi nu fusese acoperit cu cupru. Am preferat mereu biserica veche la Crasna.
Am zăbovit doar câteva minute: noaptea cădea iar întoarcerea s-a făcut pe întuneric, peste dealuri, pe un drum arătat de un sătean din Schiulești, un drum pe care l-am mai făcut și în următoarele vacanțe, cu grupuri tot mai mari de prieteni. Apoi vacanțele ni s-au terminat (acum avem concedii) iar grupul nu s-a mai strâns, însă mi-aș dori să refacem cândva acel drum... dar tot pe jos (n-are farmec cu mașina). E ceva ce merită planificat. :)

When I made the first trip to the monastery, the new monastery was being finished, the precinct wall was not yet complete, the old church did not ave its new copper plate roof. I always preferred the old church.
We stayed only a few minutes on our first trip: night was falling and part of the road back was made in the dark. A villager from Schiulești showed us a shortcut through the woods. We took that road a few more times in the following years. Then the holidays were over, we started working and the group did not get together anymore. It would be worthwhile to make the trip again, but on foot, like old times.

Cum spuneam, după Revoluție, de-a lungul anilor, Mânăstirea Crasna s-a mărit considerabil, o vizitează mulți turiști și localnici deopotrivă, locul este foarte pitoresc. Păcat că unele lucrări de modernizare s-au făcut cu materiale total nepotrivite (cum ar fi țigla metalică roșie pe gard) care "rup" efectiv vechea armonie a locului. Poate cu timpul se vor corecta aceste aspecte.

As I said, after the Revolution, year after year, Crasna Monastery got bigger, more and more tourists and pilgrims visit it, the place is very beautiful. It is a pity that some improvements were made with inappropriate buildings materials (like red painted metal tile) that "shatter" the old harmony. Maybe in time these mistakes will be corrected.

Nu vreau să insist asupra acestor detalii, mici până la urmă, ci să revin la esențial: mânăstirea este atestată de 3 secole, când sihaștri de pe Valea Teleajenului au întemeiat aici un schit cu hramul "Sfinții Împărați Constantin și Elena". Biserica veche datează din 1828, ctitorită de starețul Constantin Potlogea. Catapeteasma, care m-a impresionat de la prima vizită, este realizată la Viena și dantela fină de lemn acoperită cu foiță de aur.

I do not want to insist on these details, I'd rather go back to the essentials: the monastery dates back the the beginning of the 18th century, when hermits from the Teleajăn valley founded here a hermitage dedicated to Saints Constantine and Helen. The old church was built in 1828 by prior Constantin Potlogea. The iconostasis, which impressed me ever since the first visit, was crafted in Vienna and its fine wooden notches are covered in gold leaf. 

În perioada 1999 - 2000 a fost ridicată o biserică nouă, schitul devenind mânăstire. Biserica nouă este încăpătoare și are o pictură interioară foarte frumoasă, predominant albastră, fiind înfățișați și sfinți voievozi precum Constantin Brâncoveanu și Ștefan cel Mare.

In 1999 - 2000 a new church was built, when the hermitage was officially upgraded to monastery status. The new church is spacious and is beautifully painted. Blue predominates and I like the fact the Romanian princes that were sanctified by the church, like Brâncoveanu or Stephen the Great, are represented.

O livadă și un lac cu nuferi întregesc peisajul liniștit al mânăstirii, care sper să rămână acel loc sfânt și luminos în mijloc de pădure, să-și păstreze, în fața celebrității crescute, inocența începuturilor ca schit.

An orchard and a lake with water lilies compete the scenery. I hope this tranquil place shall keep its light and innocence, in the face of mounting fame.

La mulți ani, dragi prieteni, vor urma multe alte călătorii în 2017. O parte sunt deja planificate, dar o parte rămâne neprevăzută.

Happy New Year, dear friends, there will be other travels in 2017, some already planned, some depending on chance.

Veliko Târnovo

$
0
0
Pentru că din București nu este obligatoriu să plecați în călătorie doar spre nord, ci și spre sud, este timpul să vă prezint Veliko Târnovo, o destinație din ce în ce mai apreciată de bucureșteni și nu numai, la doar 3 ore distanță de capitală.
Poreclită de noi "Sighișoara Bulgarilor", denumită de ei "Orașul Țarilor", e mai degrabă o Târgoviște sau o Suceavă, dar pe dealuri.

Veliko Tarnovo is a wonderful destination in Bulgaria, only a 3 hour drive from Bucharest.
Named "The city of the tsars", it can be compared to Sighișoara. However, given its history, it can rather be compared to Târgoviște or Suceava.

Deosebit de pitoresc, accesibil, deloc scump, Veliko Târnovo este o destinație excelentă de weekend sau de weekend prelungit, două zile fiind suficiente pentru a-l vizita (orașul vechi, principalele muzee și cetatea), trei zile incluzând Arbanasi.
Pot menționa că în capitala medievală a Țaratului româno - bulgar sunt destule rămășițe care îl pot încadra la rubrica blogului "mărturii românești în lume", asta până voi crea, eventual, o rubrică de sine stătătoare de "străinătate".
(în imagine, ansamblul arhitectural de pe strada Samovodska Charshiya)

Picturesque, accessible, inexpensive, Veliko Tarnovo is an excellent weekend destination. Two or three days are enough for a visit, including the touristic village of Arbanasi.
There are traces of Romanian history in Veliko Tarnovo so I can fit it in my blog's theme; maybe one day I will expand it to subjects abroad unrelated to Romanian history.
(the touristic Samovodska Charshiya street is pictured)

Cu o populație de aproape 70.000 de locuitori, Veliko Târnovo este cam al 15-lea oraș al Bulgariei. Este "veliko", adică "mare" sau "măreț" doar din 1965, redenumit oficial pentru a i se recunoaște importanța istorică. Până atunci era doar "Târnovo", iar în vremurile de demult românii îi spuneau simplu "Târnova".
(panorama este din satul turistic Arbanasi)

With almost 70.000 inhabitants, Veliko Tarnovo is Bulgaria's 15th city by size. Veliko means "great" but it bears this name only since 1965, a tribute to its history.
(panorama of the city from Arbanasi village)

O panoramă tipică a orașului construit pe versanții ce domină râul Yantra.
Orașul vechi s-a dezvoltat pe 3 dealuri: Tsarevets (dealul cetății), Trapzitsa și Sveta Gora (muntele sfânt - unde se află parcul cu același nume și Monumentul Asăneștilor). Totodată, turistul va petrece mare parte în cartierele (mahalalele) Varusha sud și nord, unde se găsesc numeroase hoteluri și hosteluri, străduțele pitorești și multe restaurante unde - este deja un clișeu pentru acest oraș - se mănâncă bine și ieftin. Este așadar o zonă utilă, dar totodată deplin inclusă în orașul vechi, turistic.

A typical panorama of the city built on the hills surrounding the Yantra river. The old town grew on three hills Tsarevets (the fortress hill) Trapzitsa and Sveta Gora (the holy mountain - where the park bearing the same name and the Asenevci). The tourist shall spend a lot of time in the south and north Varusha neighborhoods where numerous hotels, hostels and restaurants are found. Food is excellent and cheap. Thus, it is the "useful" zone, but it is also a touristic area, included in the old town.

Un panou cu orașul istoric, fotografiată la cetate: Tsarevets e în dreapta, Trapezitsa în stânga, Sveta Gora în sud (nu apare pe hartă) și zona "utilă" a orașului pornește spre stânga hărții (nu apare). Se poate observa în colțul dreapta - jos al panoului o hartă cu Bulgaria medievală ce includea și Moldova și Țara Românească.
Oricum, pentru a vizita temeinictrebuie să vă înarmați cu o hartă contemporană, pentru că la prima vedere te poți pierde și poate părea confuz. Este însă destul de mic și te împrietenești repede cu el.

A sketch of the historic town, from a panel on the fortress grounds. Tsarevets hill is on the right, Trapesitza on the left, Sveta Gora in the south (it does not appear on the map) and the "useful" area on the left (not appearing on the map). On the lower right corner one can see a map of medieval Bulgaria including Moldova and Wallachia.
A map of the city is useful not to get lost on the winding streets, but it is easy to learn, since it is not that big.

Dacă dispuneți însă doar de câteva ore, mergeți direct la cetate... dacă aveți mai multe zile, luați-o pe îndelete.
Să zicem că turistul s-a cazat (sugestii de hoteluri unde am stat eu sau alți prieteni sunt Play, Gurko și Bolyarski) și dorește să pornească să viziteze orașul în mod coerent, fără să se piardă.
(în imagine, Facultatea de Arte de lângă Hotel Play)

If you only have a couple of hours, go straight to the fortress... if you have several, then take it step by step.
After you check in (hotels suggestions would be Play, Gurko and Bolyarski hotels), you can start your discovery of the city.
(pictured, the Faculty of Arts from near Hotel Play)

Un posibil capăt de ață de luat este monumentul "Maica Bulgaria", pentru a intra apoi pe strada Gurko și a înșira câteva dintre cele mai reprezentative monumente din Veliko Târnovo.

A possible starting point would be the monument "Maica Bulgaria" (Mother Bulgaria). Then you may take Gurko street and admire some of the most representative monuments of Veliko Tarnovo.

Ce-mi place mult e că în Balcani (sau Cehia, Slovacia...) dau frecvent peste cuvinte care există și în limba română ("maica", de exemplu) sau învăț cuvinte utile care sunt aceleași peste tot, cu mici diferențe ("most" - pod, "star" - vechi).
Construit în 1930, monumentul "Maica Bulgaria" comemorează pe fiecare fațetă evenimente din istoria modernă a Bulgariei: Războiul ruso - turc din 1877 (Războiul de independență al României) în urma căruia Bulgaria și-a dobândit autonomia de la Imperiul Otoman, unificarea Bulgariei  din 1885 (alipirea Rumeliei Orientale), Războaiele Balcanice 1912 - 1913 și Primul Război Mondial 1915 - 1918. Perioadele istorice evocate sunt exemplificate de soldați costumați corespunzător.

Bulgarian, like all Slavic languages, have common words with Romanian, since the latter, a Latin language, has Slavic influences. For example, "maică" is archaic for "mother" in Romanian.  Other words do not resemble, but are common to all Slavic languages, like "most" for bridge and "star" for "old".

Intrarea pe strada Gurko, cu case tipice, unele atent îngrijite, altele lovite de vremuri. Poartă numele lui Iosif Gurko, mareșal rus care la 7 iulie 1877 a eliberat orașul de sub otomani.
Pe această stradă se află la nr. 88 Casa Sarafkina, muzeu etnografic, care din păcate nu era deschis când am fost.

Gurko street, with typical houses, some well kept, others weathered. It bears the name of Joseph Gourko, Russian field marshal who liberated the town from the Turks in 1877.
Sarafkina house is found on this street at number 88. It is an ethnography museum but it was closed when I visited.

semn bun / a good sign 


Mergând pe direcția străzii Gurko ajungeți la două obiective importante: Muzeul arheologic (lapidariul din curtea interioară în imagine) și Muzeul Renașterii Naționale, unde s-a constituit primul parlament bulgar modern (Adunarea Națională Constituantă). Despre acesta din urmă, în curând mai pe larg.

Walking on Gurko street and the ones prolonging it, you reach two important landmarks in the city: the Archeology Museum (lapidary in the courtyard pictured) and the National Revival Museum, where the first modern Bulgarian parliament convened (to be detailed in the next post).

Nu departe de aceste două muzee se află Biserica "Nașterea Maicii Domnului", construită de arhitectul Kolyu Ficheto în 1844.

Not far from these museum is the Cathedral of the "Birth of the Theotokos", built by Kolyu Ficheto in 1844.

Biserica a fost reconstruită în 1913 după un cutremur. / The church was restored in 1913 after an earthquake.

am avut ocazia să o admir și noaptea / view by night

Kolyu Ficheto poate fi considerat un fel de Ion Mincu al bulgarilor, fiind arhitectul mișcării de renaștere națională în țara vecină, care a ocupat a doua jumătate a secolului 19. Născut în Dryanovo în centrul țării în anul 1800, orfan de tată, Kolyu a devenit ucenic zidar la vârsta de 10 ani. Deși analfabet, a ajuns un zidar neîntrecut, ridicând numeriase biserici în Bulgaria, precum și poduri. Acest exemplar din Veliko Târnovo, "Casa cu maimuță", a fost de asemenea construită de el în anul 1849 (se poate observa o maimuță sub logii).

Kolyu Ficheto is one of the most prominent Bulgarian architects, being active during the National Revival movement (second half of the 19th century). Born in Dryanovo in the center of the country in 1800, orphaned, Kolyu became an apprentice mason at 10. Although illiterate, he became a very skilled mason and built numerous churches and bridges in Bulgaria. "The house with the monke" (seen under the loggias) was built by him in 1849.

Orașul este împânzit de monumente dedicate momentelor și eroilor renașterii naționale bulgărești, precum statuia lui Todor Lefterov, căzut în insurecția din Aprilie 1876.

The city is dotted with monuments to the heroes of the National Revival. Here is the statue of Todor Lefterov, fallen in the April 1876 insurrection.

Într-o intersecție centrală se află acest obelisc dedicat renașterii culturii scrise bulgărești: anul 1835 se referă la deschiderea primei școli moderne în limba bulgară.

In a central crossroad is found this obelisk dedicated to the rebirth of Bulgarian written culture: in 1835 the first modern Bulgarian school was opened. 

De asemenea, în oraș pot fi admirate mai multe basoreliefuri cu diverse tematici, de exemplu din nou renașterea culturală (anul 1835 marcat). Sunt foarte mare amator de astfel de opere de artă și le "vânez" cu atenție, însă nu cred că le-am găsit pe toate în Veliko Târnovo. Totuși, în zona centrală sunt cel puțin patru.

Also, several bas-reliefs decorate blind walls in the city, like this one again celebrating cultural rebirth (the year 1835 marked). I like these kinds of works of art very much and I search for them intently (also in Romania or in the Republic of Moldova, where they are widespread). I have not discovered them all, but there are at least four in the central area.

Arhitectul Kolyo Ficheto (1800 - 1881) oferind orașului ctitoria lui.

The architect Kolyo Ficheto (1800 - 1881) offering his work to the city.

1877 - 1878, ce marchează prosperitatea regăsită a Bulgariei odată cu autonomia - în curând independența

1877 - 1878, marking Bulgaria's autonomy and newfound prosperity, preceding its independence.

Basorelief cu cavalerii bulgari de demult, care cândva au înfrânt oștile Bizanțului, dar și ale arabilor (Hanul Krum 803 - 814, Hanul Tervel 700 - 721, etc).

Bas-relief with the Bulgarian knights who subdued the armies of Constantinople or of the Ummayads (Khan Krum 803 - 814, Khan Tervel 700 - 721, etc).

Nu departe de obeliscul 1835 se află ansamblul arhitectural Samovodska Charshiya, o stradă turistică înțesată cu suveniruri.

Not far from the 1835 obelisk is the Samovodska Charshiya touristic street and architectural ensemble.

Aici predomină casele tipic bulgărești cu catul superior ieșit în afară. Foarte populare la Balcic, ele au devenit în perioada interbelică un element de semnătură al arhitectei Henrieta Delavrancea Gibory.

Typical Bulgarian houses are prevalent here. Very popular in Balcic, they influenced Romanian architecture in the 1930's.

Alt grup de case tradiționale foarte vechi în apropierea Bisericii "Nașterea Maicii Domnului", ce domină valea râului Yantra.

Another group of very old traditional houses close to the "Birth of the Theotokos" Church, dominating the Yantra river.

Priveliște de pe esplanada bisericii spre stânga...

View from the church square to the left...

...priveliște spre dreapta, spre Biserica celor Patruzeci de Martiri, un obiectiv obligatoriu în Veliko Târnovo.

... and to the right, to the Forty Martyrs Church, a must see in Veliko Tarnovo.

Ca atât de multe monumente vechi din oraș și din întreaga Bulgarie, biserica este doar parțial cea originală, o bună parte fiind reconstruită (se poate observa în imagine o parte mai veche și o secțiune reconstruită). Chiar și așa, este deosebit de importantă pentru istoria bulgarilor.

Like many other ancient monuments in Veliko Tarnovo and in Bulgaria, the church is only partially original, the rest being rebuilt (the difference can be observed in the picture above). Even so, is is immensely important in Bulgarian history.

Potrivit tradiției, biserica a fost construită în 1230 de Țarul Ivan Asan II după o victorie împotriva bizantinilor. Biserica a fost construită folosind elemente mai vechi din alte biserici și monumente, precum coloana lui Hanului Ormutag, coloana Împăratului Asan I și coloana Hanului Krum. Sfântul Sava, patronul sârbilor, a murit la Veliko Târnovo și a fost înmormântat în această biserică, înainte ca rămășițele lui să fie duse în Serbia în 1237.

According to tradition, it was built in 1230 by Tsar Ivan Asen II after a victory against Constantinople. The church was built using older elements from other churches and monuments, like the column of Khan Ormutag, the column of Emperor Asen I and the column of Khan Krum. Saint Sava, the patron of the Serbs, died in the city and was buried in this church, before his remains were transferred in Serbia in 1237. 

Biserica a servit ca necropolă domnească a Asăneștilor, dar după căderea orașului sub otomani (1393), a fost transformată în moschee.

The church served as necropolis for the Asen dynasty, but was transformed into a mosque after the Ottoman conquest in 1393.

Biserica a renăscut după eliberarea de sub otomani. În 1879, deputații Adunării Naționale Constituante au depus jurământul aici, iar Țarul Ferdinand a fost încoronat aici în 1908 marcând independența redobândită a Bulgariei.

The church was reborn after the country's liberation. In 1879, the deputies of the National Constituent Assembly swore their oath her and Tsar Ferdinand was crowned here in 1908, marking Bulgaria's newfound independence.

În imediata apropiere se află Biserica "Adormirea Maicii Domnului", care găzduiește o icoană făcătoare de minuni.

Close by is found the "Dormition of the Mother of God" church.

Urmează mahalaua Asenova... / The Asenova neighborhood...

... în care se poate trece pe un superb pod de piatră... / ... which you can reach by crossing a stone bridge...

... sau această punte... / ... or this pedestrian one...

... de pe care pot fi admirate case tipice târnovene. / ... admiring these typical houses.

Mahalaua Asăneștilor ascunde o bijuterie: Biserica "Sfântul Dumitru din Salonic", unde, în 1185 boierii Petru și Asan au ridicat stindardul luptei împotriva bizantinilor, fondând Al doilea țarat bulgar (Țaratul româno - bulgar). Țarii Petru, Ivan - Asan I și Ioniță Caloian au fost încoronați aici. Forma actuală este cea restaurată în anul 1985.

The Asenova neighborhood hides a jewel: the "Saint Dmitri" Church where, in 1185, the noblemen Peter and Asen raised the battle flag against Constantinople, leading to the foundation of the Second Bulgarian Empire. Tsars Peter IV, Ivan - Asen I and Kaloyan were crowned here. The present church was restored in 1985.   

În apropiere se află și biserica "Sfinții Petru și Paul", în care s-a refugiat ultimul patriarh al Târnovei în momentul cuceririi otomane.

Nearby is "Saint Peter and Paul" Church, where the last patriarch of Veliko Tarnovo took refuge.

vechi și nou la Veliko Târnovo / old and new in Veliko Tarnovo

Înainte de a aborda piesa de rezistență, cetatea, să ne plimbăm printr-un loc deosebit de frumos în Veliko Târnovo:

Before going to the main attraction, the fortress, lets take a walk in a beautiful place in Veliko Tarnovo:

Monumentul Asăneștilor a fost ridicat în 1985 după un proiect al profesorului Krum Damyanov, marcând 800 de ani de la întemeierea celui de-Al doilea țarat bulgar. Monumentul îi înfățișează pe țarii Petru (1185 - 1197), Ivan Asan I (1189 - 1196), Ioniță Caloian (1197 - 1207) și Ivan Asan II (1218 - 1241).

The Asenevci Monument was erected in 1985, designed by professor Krum Damyanov, marking 800 years since the foundation of the Second Bulgarian Empire. The monument represents Tsars Peter (1185 - 1197), Ivan Asen I (1189 - 1196), Kaloyan (1197 - 1207) and Ivan Asen II (1218 - 1241).




spada din centrul ansamblului statuar / the sword in the middle of the statuary group

Platoul monumentului este unul dintre locurile de unde pot fi admirate cel mai bine casele construite pe versanți, o imagine tipică pentru Veliko Târnovo.

From the monument, you can admire the houses on the hilly bank of the Yantra river, a typical Veliko Tarnovo image.

Pe flancul prăpăstios ce domină râul Yantra se află această interesantă construcție: Interhotel Veliko Târnovo.

You can also see very well this interesting construction: Interhotel Veliko Tarnovo.

Galeria de artă "Boris Denev" / The "Boris Denev" art gallery.

Nicio vizită la Veliko Târnovo nu se poate încheia fără turul cetății de pe dealul Tsarevets.

No visit in Veliko Tarnovo can be complete without a visit of the fortress on Tsarevets hill.

În cetate se pătrunde pe un pinten stâncos, traversând două porți.

A stone natural stone bridge allows access in the fortress, crossing two gates.

Acestea, precum și multe porțiuni din ziduri, au fost reconstruite în secolul trecut și încă se restaurează în anumite zone.

These gates, like most of the walls, were rebuilt in the last century and some are still being restored.

priveliște dintre cele două porți / view from the causeway

Punctul central al cetății este Catedrala Patriarhală "Înălțarea Domnului", reconstruită în 1981 și pictată în 1985.

The central point of the fortress is the Cathedral "The Ascension of Christ", rebuilt in 1981 and painted in 1985.

Veliko Târnovo și râul Yantra / Veliko Tarnovo and the Yantra river

În extremitatea dreaptă a cetății se află Turnul lui Baldovin, reconstruit în 1930. Este denumit după Împăratul Baldovin I, conte de Flandra și împărat al Constantinopolului.

To the extreme right of the fortress is Baldwin's Tower, rebuilt in 1930. It is named after Baldwin, Count of Flanders and Emperor of the Latin Empire.

În acest punct istoria Bulgariei se întrepătrunde cu istoria cruciadelor. Astfel, după cucerirea Constantinopolului în 1204, cruciații l-au înscăunat împărat pe Baldovin, care în scurt timp a intrat în conflict cu țarul Ioniță Caloian. Cruciații au fost înfrânți în Bătălia de la Adrianopole din 1205 iar Baldovin și-a sfârșit zilele în captivitate în Veliko Târnovo.

At this point, the history of Bulgaria mixes with the history of the Crusades. Thus, after the conquest of Constantinople in 1204, the Crusaders crowned Baldwin as emperor, who entered into conflict with Kaloyan. The Crusaders were defeated at the Battle of Adrianople in 1205 and Baldwin ended his days in captivity in Veliko Tarnovo.

un alt turn reconstruit din cetate, în fundal cu formațiunile stâncoase ce predomină în peisajul local

another restored towe in the fortress with rocky outcrops typical in the area


Din Turnul lui Baldovin se vede foarte bine catedrala patriarhală.

The cathedral can be seen very well from Baldwin's tower.

Reconstrucția a fost finalizată în 1981, după un proiect condus de arhitectul Boyan Kuzupov, marcând 1300 de la fondarea statului Bulgar.

The reconstruction was finalized in 1981, a project of architect Boyan Kuzupov, marking 1300 years since the foundation of the Bulgarian State.

reconstituirea catedralei pe un panou informativ / the historic cathedral on an information panel



Pictura din interior este realizată de Teofan Sokerov în stil modernist. Este un pic șocantă la prima impresie, însă mie a ajuns să îmi placă. Este foarte expresivă: exprimă foarte bine sanctitatea locului, distrugera și totodată renașterea acestuia.
În biserică nu se slujește în mod obișnuit.

The cathedral was painted by Teofan Sokerov in a modern style. It is a bit shocking at first glance, but I started to like it. It expresses very well the sanctity of the place,  the destruction it endured and its rebirth.



De pe treptele catedralei se pot observa ruinele palatului princiar. / From the cathedral steps can be observed the ruins of the princely palace.


Serile, cetatea de la Veliko Târnovo oferă un spectacol de sunet și lumini. Merită, este foarte impresionant și pune în valoare în mod extraordinar poate cel mai frumos monument al Bulgariei.

The fortress is lit up at night and there is a light and sound show. It is worth watching and it enhances what may well be Bulgaria's most beautiful monument.


Muzeul Renașterii Naționale - Veliko Târnovo

$
0
0
Veliko Târnovo este vechea capitală medievală a Bulgariei, un oraș deosebit de pitoresc azi și totodată sufletul mișcării renașterii naționale. Astfel, este foarte potrivit că cel mai important și frumos al orașului este Muzeul Renașterii Naționale și Adunării Constituante.

Veliko Tarnovo is the medieval capital of Bulgaria, a picturesque city and also the heart of the Bulgarian National Revival. Thus, it is only logical that the Museum of the National Revival and of the Constituent Assembly be located here.

Muzeul este găzduit chiar în clădirea care a fost, în 1879, sediul Adunării Constituante, primul parlament modern al Bulgariei, care a ratificat Constituția de la Târnovo. Ulterior, principalele instituții ale statului, inclusiv parlamentul, au fost transferate în noua capitală, Sofia, aleasă pentru o poziție considerată mai bună pentru dezvoltarea viitoare a țării.

The museum is found in the building which, in 1879, hosted the Constituent Assembly, the first modern Bulgarian Parliament, which ratified the Tarnovo Constitution. Shortly after, the main institutions, including the Parliament, were transferred in the new capital, Sofia, selected for its ideal position for the future development of the country.

Muzeul prezintă lucrări de artă, fotografii și numeroase planșe explicative despre istoria recentă a Bulgariei, începând cu primele revolte haiducești din perioada ocupației otomane și culminând cu perioada renașterii naționale (mijlocul secolului 19).

The museum presents artwork, photographs and numerous exhibits on the modern history of Bulgaria, starting with the first anti-Ottoman revolts and culminating with the National Revival (middle of the 19th century).

Deosebit de interesante sunt imaginile cu Bulgaria din perioada otomană, în care se pot distinge clar moschei și minarete, o priveliște care mie mi-a amintit de Sarajevo.

The images with the Bulgarian towns in the Ottoman period are very interesting. You can clearly distinguish mosques, minarets, a view which reminded me of Sarajevo.

Veliko Târnovo în secolul 19 / Veliko Tarnovo in the middle of the 19th century

imagini de arhivă cu clădirea parlamentului / archive images from the Parliament building

Unul dintre primii revoluționari au mișcării de eliberare națioanală, Georgi Sava Rakovski (1821 - 1867)

One of the first revolutionaries, Georgi Sava Rakovski (1821 - 1867)

Principalele exponate ale muzeului sunt despre Insurecția din Aprilie 1876, care a dus laRăzboiul Ruso - Turc din 1877 - 1878 (Războiul de independență al României). În imagine este un tun din acea perioadă (răsculații au folosit și turnuri din lemn de cireș, precum moții lui Avram Iancuîn 1848), redutele de la Plevna și portretul lui Vasil Levski (1837 - 1873).

The main exhibits refer to the April Uprising, which led to the 1877 - 1878 Russian - Turkish War (the Romanian War of Independence). In this image, a canon from that period (the insurgents used cherry wood canons, just like Avram Iancu's troops in the Romanian Revolution of 1848), the Pleven redoubts and the portrait of Vasil Levski (1837 - 1873).

Este istorisită expediția lui Hristo Botev, pornită din România, pentru a întări mișcarea revoluționară din Bulgaria. Este bine știut faptul că România a servit ca bază de organizare pentru mișcarea revoluționară bulgară. Comitete revoluționare erau organizate la București, Giurgiu sau Turnu Măgurele.

This image shows Hristo Botev's expedition, which started in Romania, supporting the Bulgarian uprising. It is a well known fact that Romania served as a base for organizing the April Uprising. Revolutionary committees were organized in Bucharest, Giurgiu or Turnu Măgurele.

Grupul lui Hristo Botev a traversat Dunărea la Bechet (pe un vapor austriac rechiziționat) și a rezistat câteva săptămâni în Bulgaria, până să fie anihilat în munții Vratsa. Botev și Levski au rămas cei mai venerați eroi ai mișcării de eliberare națională.

Hristo Botev's group crossed the Danube at Bechet (on a commandeered steam boat) and they held out several weeks in Bulgaria, before being isolated and annihilated in the Vratsa Mountains. Botev and Levski remained the most revered heroes of the national liberation movement. 

Muzeul înfățișează numeroasele și variatele monumente ridicatr Insurecției din Aprilie 1876 pe teritoriul întregii Bulgarii.

The museum shows the numerous different monuments erected for the April Uprising.


Imagine cu eliberarea orașului Veliko Târnovo de către trupele ruse.

The liberation of Veliko Tarnovo by the Russian troops.

Imediat după dobândirea autonomiei, Veliko Târnovo a prosperat, chiar dacă nu a avut șansa de a redeveni, permanent, capitală.

Veliko Tarnovo prospered after the liberation, even though it did not become a permanent capital.

Bisericile au înlocuit moscheile iar firul istoriei a fost reînnodat.

Churches replaced the mosques History picked up from where it left.

Palatul Adunării Constituante rămâne astăzi mărturie renașterii Bulgariei.

The Palace of the Constituent Assembly still testifies of Bulgaria's rebirth.


Arbanasi

$
0
0
"Dacă mergi la Veliko Târnovo, musai să mergi și la Arbanasi!" auzeam mereu. Dar ce este acest Arbanasi?

"If you go to Veliko Tarnovo, you have to go to Arbanasi!" I kept on hearing. But what is this Arbanasi?

Situat pe înălțimile ce domină orașul de care am vorbit acum nu mult timp, Arbanasi este un sat de mult timp înstărit, devenit în vremurile moderne stațiune, care și-a păstrat pitorescul prin străduțele șerpuitoare, gardurile de piatră și casele cu arhitectură tradițională.

Built on the hills above the city, Arbanasi was a long time a prosperous village, which has become a resort. It has winding alleys, stone fences and traditional houses.

Atât de faimos a devenit Arbanasi încât și fostul dictator al Bulgariei, Todor Jivkov, a avut o reședință aici, denumit Palatul Arbanasi.

It became so famous that Todor Jivkov, the Bulgarian dictator, had a residence built: the Arbanasi Palace.

basorelieful de la intrare cu scene din istoria Bulgariei / the basrelief at the entrance with scenes from the history of Bulgaria

De pe esplanada palatului, devenit hotel de 5 stele, se poate admira priveliștea spre Veliko Târnovo.

It is a 5 star hotel with a beautiful view of Veliko Tarnovo.

poarta de intrare pe domeniul palatului / gateway to the hotel

Arbanasi nu este mare, această hartă poate servi ca ghid, iar ca punct de reper, palatul este în colțul stânga jos. Sunt multe comori de descoperit.

Arbanasi is small. This plan can be helpful. The palace is found in the lower left, but there are more treasures to be discovered.

Unele clădiri din sat sunt hoteluri luxoase, construite relativ recent. / Many of the luxurious villas were built recently.

Altele sunt mai vechi, deseori transformate în restaurant sau magazin de suveniruri.

Other older ones were transformed in restaurants and souvenir shops.

Altele sunt lăsate oarecum în paragină și au soarta incertă. / Others are left in partial ruin and their fate is uncertain.

Arbanasi se mândrește cu câteva biserici istorice, cu forma lor distinctă joasă și lipsite de clopotniță (cerința turcilor ca ele să nu eclipseze moscheele).

Arbanasi has several beautiful and ancient churches. They are built low, because the Ottomans would not allow them to eclipse their mosques.

Biserica "Nașterea Domnului" a fost consolidată prin mijloace moderne și vă recomand să o căutați pentru a-i descoperi pictura interioară absolut superbă, care datează din 1632.

The Church of the "Nativity" was consolidated with concrete bulwarks and I recommend you visit it: it has exquisite paintings dating from 1632.

O altă biserică semnificativă este Biserica "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril".

Another significant church is "Archangels Michael and Gabriel".

Domeniul și aleea ce duce la biserică. / The alley leading to the church.

Satul este împânzit de peisaje și colțuri pitorești. / Picturesque corners in Arbanasi.


Timp de secole, cei mai bogați comercianți din imperiul otoman dar și boieri români au avut reședințe în Arbanasi. Una dintre cele mai frumoase este casa Konstantsalieva, construită la începutul secolului 17. Poate fi vizitată în fiecare zi între orele 9 și 18, mai puțin lunea.

The richest merchants in the Ottoman Empire built residences in Arbanasi, like the Konstansalieva house. It is open to visitors Tuesday to Sunday between 9h and 18h.

Interioarele sunt specifice pentru perioada otomană în Balcani, cu lavițe joase, sobe de cărămidă și vase din cupru.

Specific Balkan interiors: low benches, brick stoves and copper plates.


De neocolit este Complexul Etnografic Bakgarka, o casă veche de peste 350 de ani, care cândva a aparținut și domnitorului Constantin Brâncoveanu (iată că am legat și Arbanasi de istoria României!)

The Bakgarka Ethnographic Complex is 350 years old and Romanian Prince Constantin Brâncoveanu once owned it (Romanian traces in Arbanasi!)

plimbare plăcută! / enjoy your walk!
Viewing all 249 articles
Browse latest View live