Quantcast
Channel: Turist în ţara mea / A patriot's guide to Romania
Viewing all 249 articles
Browse latest View live
↧

Stadionul Municipal Cluj Arena

February 22, 2013, 9:44 am
$
0
0
Cine crede că stadioanele nu se vizitează, face o gravă eroare. Acum câțiva ani, de exemplu, aflați la Belgrad, am ținut să vizităm stadioanele fraților inamici Steaua Roșie și Partizan (la Partizan doar magazinul de suveniruri). La Barcelona, stadionul legendarului club este o destinație obligatorie iar muzeul său este al doilea cel mai vizitat din întreaga Spanie (după Prado)! Am păstrat o amintire de neuitat și am avut ocazia să vedem și echipament al ai noștrilor Gică Hagi sau Gică Popescu.
Revenind pe meleagurile noastre, după părerea mea există doar două stadioane care merită vizitate: Arena Națională și Stadionul Municipal Cluj Arena. Deocamdată. Sper ca în viitor și Craiova sau Timișoara să aibă  stadioane ultramoderne, pentru că merită.
Țin să precizez că tendința asta de a spune "Național Arena" mi se pare o barbarie semantică. Și "Cluj Arena" mă cam zgârie pe urechi, dar în fine, pare a fi denumirea oficială.
Am auzit din presă că fostul stadion Ion Moina a fost reconsturit și a ieșit foarte frumos, al doilea stadion remarcabil din  România, după București. Auzind că se poate și vizita, nu am ezitat.
Se face tur ghidat. Am fost duși întâi în tribune, de unde am admirat stadionul în toată splendoarea. Peluza era impecabilă, dar m-a impresionat mai ales șarpanta din oțel, pe care am și fotografiat-o cu un succes relativ, din cauza soarelui foarte puternic. După ce am mers la nivelul gazonului, am trecut la vizitarea diverselor spații: birouri, loje, bar sportiv și chiar o sală de conferințe. Barul și sala pot fi închiriate pentru tot felul de evenimente și constituie o posibilă sursă de venit pentru municipalitate, o inițiativă modernă în sfârșit venită și la noi. Am fost foarte plăcut impresionați. Sper ca stadionul să facă să se vorbească de el în viitoarele competiții sportive.

The Cluj Arena Stadium

If you think stadiums are not for visiting, think again. A few years ago, while in Belgrade, we absolutely wanted to visit the stadiums of enemy brothers Red Star and Partizan (only the souvenir shop of the latter). Then in Barcelona, we were part of the many visitors of the stadium and club. The F.C. Barcelona museum is the second most visited in Spain, after the Prado. We were delighted ourselves to see tons of trophies and sports gear of the greatest footballers, including Romanians Gică Hagi or Gică Popescu.
In Romania there are just two stadiums worth visiting, for the moment: the National Arena in Bucharest and the Cluj Arena. We heard about the brand new stadium in Cluj and when we learned that it can be visited, there was no hesitation.
There visit is in the form of a guided tour. We got to see the stands, the pitch and all the interior stuff as well: offices, lounges, the sports bar and the conference room. The bar and the conference room can be rented and it's great that this modern idea found its way in Cluj. We were impressed and we only hope that great sports triumph shall grace the arena in the near future. 



 




 
↧
Search

Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj (Hoia)

February 28, 2013, 6:37 am
$
0
0
Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” este mai cunoscut de Clujeni sub numele generic „Parcul din Hoia”, după numele colinei unde se află. Parcul e la marginea oraşului şi l-am căutat insistent pentru a-l vizita. În drum am trecut şi pe lângă stadionul CFR Cluj.
Dacă Muzeul Satului din Bucureşti este ticsit şi nu mai e loc să dai drumul unui ac, la Cluj e loc berechet – muzeul şi-ar putea uşor tripla achiziţiile. Deocamdată muzeul arată ca o suită de 2-3 sate, casele fiind strânse mănunchi în jurul unei biserici de lemn, cum se găsesc în Maramureş sau în Sălaj.
Vizita s-a făcut cu ghid. Într-o oră am trecut prin toată Transilvania şi am văzut atât case moţeşti cât şi gospodării săseşti sau secuieşti. Ghida ne-a povestit câte ceva despre fiecare, detaliind specificităţi regionale. Totuşi, mă întreb de ce nu se face vizita la liber, ca la Bucureşti, unde e o forfotă de nedescris în muzeu (nu am întrebat). E adevărat că vremea era caniculară. 
Plăcuţe multilingve ar fi de dorit, care să descrie succint fiecare obiectiv. Acest consideraţiuni nu m-au împiedicat să mă bucur din plin de frumuseţea muzeului, cu toată varietatea sa, din regiunea Maramureşului în Apuseni, de la case săseşti cu mobilier pictat la gospodării secuieşti cu porţi înalte de lemn.

The National Ethnographic Parc "Romulus Vuia" in Cluj (Hoia) 

The National Ethnographic Parc "Romulus Vuia" in Cluj is also known as the park in Hoia, because it is found on a hill at the edge of the city. Looking for it, we also drove by the stadium of Champions League participants CFR Cluj.  
If the Village Museum in Bucharest is packed with traditional buildings and you could not drop a needle there anymore, in Cluj there is plenty of room to expand the museum several times over. The houses are bundled together around wooden churches from Maramureş or Sălaj, just like real villages are, in 2 or three clusters, with plenty of space around them. 
We took the guided tour. There seemed to be no free visit, which is odd, because that's the system in Bucharest and the museum is bustling with people. In Cluj there was just another small group, odd, even though the heat might also be an explanation. 
Even though the guide told us a lot of interesting facts about the houses, multilingual plaques, like in Bucharest, would be helpful so that tourists would have a certain autonomy. There are plenty of interesting facts to find out about the vast variety of dwellings and churches of Transylvania, from the Maramureş to the Apuseni Mountains, down to the Saxon region and its painted furniture or to the eastern mountains and Hungarian houses and wooden gates.   




































↧
↧

Grădina Botanică "Alexandru Borza" din Cluj

March 8, 2013, 6:42 am
$
0
0
Am auzit deseori despre grădina botanică din Cluj, cum că ar fi cea mai frumoasă din ţară. Am văzut-o rapid în prima vizită de o zi la Cluj acum mai bine de 10 ani, iar acum nu puteam pleca din oraş fără a trece din nou pe acolo. Mă impresionase prea mult prima dată.
Poate nu este mai bogată în specii ca cea de la Bucureşti, nu ştiu, nu sunt specialist, dar cu siguranţă şarmul grădinii botanice de la Cluj este relieful. Aleile şi potecile urcă şi coboară, traversează rovine pe poduri din fier forjat şi sunt presărate cu statui. Este, şi în opinia mea, cea mai frumoasă din ţară.
La intrare se află statuia botanistului Alexandru Borza (1887-1917), renumit specialist în plante şi autor al unui dicţionar etnobotanic. Între timp termenul "etnobotanice" a devenit destul de cunoscut, însă numele profesorului Borza, nu prea. Ar fi bine de ştiut că lui Alexandru Borza îi datorăm grădina botanică de la Cluj (1923) şi înfiinţarea Parcului Naţional Retezat, primul în România în 1935. Iubea natura şi marile spaţii sălbatice ale României ăe care dorea să le ocrotească, să le studieze şi să le lase generaţiilor. Astfel, a participat la dezvoltarea Cercetaşilor României. A fost de asemenea preot greco-catolic şi protopop onorar al Clujului. Din cauza aceasta, el a fost arestat în 1948 de autorităţile comuniste. Mare patriot, s-a numărat printre cei 1228 de deputaţi care, la 1 decembrie 1918, au votat Rezoluţia de la Alba Iulia. 
În grădină se află şi alte statui, nelipsitul Eminescu sau statui de inspiraţie clasică. 
Am vizitat cu repeziciune grădina botanică, sub o căldură toridă, mult redusă sub copacii umbroşi din vâlcelele grădini. E un bun ascunziş vara. Era pentru noi ultima zi la Cluj şi porneam spre Bonţida. Cu toate acestea, nu am regretat niciun pic plimbarea prin acest Eden clujean.    

The "Alexandru Borza" Botanical Garden in Cluj

I often heard about the Cluj botanical garden that it is the most beautiful in Romania. I saw it once in a short visit in Cluj 10 years ago and absolutely wanted to see it again because I was impressed.
I don't know if it is technically the richest botanical garden in the country, I'm no specialist, but what makes it special it is the relief. There are streams and ravines crossed by alleys and wrought iron bridges. So, it is the most beautiful garden in the country in my opinion too. 
At the entrance there is the statue of a great, albeit mostly unknown man, Alexandru Borza (1887-1871). He was a Romanian botanist, founder of the garden in 1923 and of the first national park in Romania (Retezat National Park). He loved nature and the great outdoors so he also supported the national Scout movement. His confession was Greek-Orthodox, for which he was persecuted after 1948 by the Communist Authorities. A great patriot from his youth and already a respected intellectual, he was a signatory of the Alba Iulia Resolution on December 1st 1918 which marked the union of Transylvania with Romania.
There are other statues in the garden, like the one of national poet Mihai Eminescu or other classical ones. 
Our visit was short because we were leaving Cluj the same day, but I wouldn't have missed it for anything. The scorching heat was more than bearable under the great trees and it is truly a charming Eden for all to enjoy. 







↧

Muzeul de Artă din Cluj

March 18, 2013, 1:03 pm
$
0
0
Muzeul de artă din Cluj se află într-unul dintre cele mai frumoase palate din Transilvania, Palatul Bánffy. A fost construit în 1785 de Gheorghe Banffy, guvernator al Transilvaniei (1746-1787-1822). Este un exemplu deosebit de stil baroc. Atrage privirile imediat: trecând prin Piața Unirii, nu știam ce clădire este dar mă uitam lung la intrarea sa monumentală, surmontată de stema cu grifoni. Odată trecută poarta, impresionează simetria curții interioare.
Este probabil unul dintre cele mai frumoase muzee de artă din România, după Muzeul Național de Artă de la București, care m-a impresionat recent cu expoziția temporară "Mitul Național". Din 1951 pot fi admirate la Cluj tablourile celor mai mari artiști români dar și exemple din arta universală. 
Printre tablouri mi-a plăcut în mod deosebit "Aprodul Purice" de Theodor Aman, în care din păcate bătea supărător soarele. Cronica spune că Ștefan cel Mare, doborât de pe cal în toiul luptei, este ajutat de aprodul Purice să încalece. Purice se ghemuiește în fața calului pentru ca voievodul, mic de stat, să urce în șa mai repede. Curajul oșteanului îl salvează pe domn, dar cu un sacrificiu: în învălmășală, un turc îi retează brațul. Ștefan cel Mare va dărui lui Purice o moșie și legenda spune că astfel s-a născut familia boierească și domnească a Movileștilor (numită astfel de la felul cum Purice s-a făcut movilă pentru ca voievodul să încalece).   
Tabloul înfățișează un Ștefan cel Mare așa cum era văzut la mijlocul secolului 19, cu barbă și cușmă, semănând mai mult a Mihai Viteazul. Chipul său a fost descoperit mai târziu, în Evangheliarul de la Humor, dar deja apucase să se ridice la Iași statuia lui Ștefan cel Mare, tot cu barbă. 
Sunt multe tablouri de Nicolae Grigorescu, inclusiv din perioada Războiului de Independență, precum portretul unor prizonieri turci.
Din perioada interbelică pot fi admirate tablouri ce înfățișează viața la țară sau interioare rustice. 
Am lăsat la final Palatul Bánffy din Cluj pentru a vorbi, în următorul articol, despre reședința de la țară a familiei: Palatul Bánffy de la Bonțida. 

The Cluj Art Museum

The Cluj art museum is found in one of the most beautiful palaces of Transylvania, the Bánffy Palace. It was built in 1785 by George Bánffy, Governor of Transylvania (1746-1787-1822). It is a great example of Baroque architecture and it makes an impression in Unirii Square. Over its monumental entrance is found the emblem of the Bánffy Family, the gryphon. The inner courtyard is impresses with its symmetry. 
It is probably one of the most beautiful art museums in Romania, after the National Art Museum in Bucharest. Since 1951 can be admired the works of art of top Romanian artists and also fine international examples. 
One of my favorite pictures in the museum is that of "Aprodul Purice" by Theodor Aman. In the heat of battle Stephen the Great of Moldavia was thrown off his horse. Page Purice (flea) quickly knelt so that the prince may quickly get back in his saddle. Stephen was short so Purice's devout action helped a lot, but also cost him his arm, as he was wounded by a turk. Stephen later rewarded him with a domain and a legend says that thus was founded the Movilă boyar and princely family (movilă means mound, describing the way Purice made himself into a mound so that his prince may get back on his horse). 
The picture shows a bearded Stephen with a fur cap. The historically accurate picture of the prince (blonde, without a beard and wearing a crown) was yet unknown at the middle of the 19th century. 
There are a lot of pictures by Nicolae Grigorescu, including ones from the War of Independence, for example an expressive portrait of three Turkish prisoners. 
Other pictures show rural interbellum Romania. 
I saved the Bánffy Palace for last so that I may continue in the next post with the family's countryside residence: the Bánffy Palace in Bonțida! 












↧

Castelul Bánffy de la Bonţida

March 22, 2013, 7:59 am
$
0
0
Am auzit prima dată despre Castelul Bánffy de la Bonţida la o conferinţă despre restaurare arhitecturală la care a vorbit doamna Csilla Hegedüs, care face parte din echipa Fundaţiei Transylvania Trust, care se ocupă de lucrările de acolo. Castelul arată ca pentru bombardament şi nu fără motiv, pentru că a fost jefuit, incendiat şi dărâmat de trupele germane la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Mai multe decenii a servit ca grajd sau material de construcţii, a fost în abandon, iar la sfârşitul anilor 90 când s-au început lucrările, poate că puţini credeau că fenixul mai poate renaşte din cenuşă. Au fost oameni care au crezut însă, şi s-au înhămat la o muncă de mai multe decenii, probabil, pentru că palatul Bánffy de la Bonţida era unul dintre cele mai frumoase ansambluri nobiliare din Transilvania. Au fost implicate autorităţile din România, Ungaria şi Marea Britanie. Poate aţi ghicit: Prinţul Charles de Wales este şi el implicat în acest efort, cum este şi Casa Regală a României prin Principesa Margareta a României. 
De la Proiectul Monumente Uitate am aflat de puzderia de castele şi ansambluri nobiliare de văzut în Transilvania, aşa că în excursia din concediu (în august 2012) am prevăzut să le vizitez pe unele dintre cele mai frumoase. De la Cluj am mers jumătate de oră spre Gherla până la Bonţida. 
Acolo, caniculă şi dezolare. Nemţii aceia chiar au făcut treaba temeinic. Au distrus castelul ca o măsură de represalii pentru că proprietarul său de atunci, Miklós Bánffy, ministru de externe al Ungariei, a iniţiat negocieri cu România pentru a ieşi din alianţa cu Germania. Negocierile respective nu au ajuns nicăieri, având în vedere ocupaţia unei părţi a Transilvaniei de către maghiari. Stricăciunile deceniilor care au urmat, în care parcul a fost distrus complet iar cărămida folosită ca material de construcţie, nu au făcut decât să aducă ansamblul într-o stare aproape de nerecuperat. Eu am rămas şocat în ce hal arată încă o bună parte din ansamblu după mai bine de 10 ani de lucrări. Asta nu face decât să mă impresioneze şi mai mult perseverenţa celor care lucrează la refacerea lui. 
Castelul Banffy de la Bonţida a revenit la viaţă acum. Se ţin deseori concerte în aer liber. O parte dintre clădiri sunt refăcute şi pot servi ca spaţiu de conferinţe sau spectacole, este şi o cafenea unde puteţi savura o îngheţată. Sunt multe panouri de informare şi multe planşe care arată lucrările în curs. Se face şi mult voluntariat la Bonţida. Aproape toate clădirile sunt acoperite acum iar procesul de degradare a fost stopat. Bineînţeles că vor trebui mulţi ani de muncă pentru a reface interioarele, fără a se putea probabil reface toate detaliile pierdute. Va trebui remobilat, având în vedere că tot ce conţinea odinioară castelul a ars odată cu el.
Am trecut şi eu pe lângă clădirile principale pe care le ştiam deja din poze. M-am uitat atent la turnul proptit de ani de zile, care nu ştiu prin ce minune inginerească va fi îndreptat şi salvat, dar ştiu că va fi. Am privit clădirea principală, încercând să mi-o imaginez cu toate decoraţiile neogotice de piatră intacte. Vor fi refăcute la un moment dat şi acelea. Într-o zi castelul va arăta din nou ca în imaginile de epocă, dar cel mai important este ca noi oamenii să nu mai repetăm greşelile trecutului. Nu ar strica să ne întrebăm din când în când, aşa cum este scrijelit, în engleză, pe un perete vechi: "suntem parte din soluţie sau din problemă?". Cineva a răspuns: "amândouă", dar fiecare are propriul răspuns.   

The Bánffy Castle in Bonţida

I first heard of the Bánffy Castle in Bonţida at a conference about architectural restoration where Ms. Csilla Hegedüs of the Transylvania Trust Foundation presented the activity on the site. The castle looks like it was in a war, and that's in fact what happened. It was looted, burned and destroyed by German troops at the end of World War Two. Then in the communist period it was used as a barn, the trees in the park were cut down for firewood and the brick used for construction. It lay abandoned until the end of the 1990's, when restoration works were started by people who believed in the rebirth of this phoenix. They were starting a labor of decades to undo what was done. Authorities from Romania, Hungary and the United Kingdom were involved, under the patronage of Prince Charles of Wales and more recently the Romanian Royal House. 
From the Project Monumente Uitate I learned that there are many castles, palaces and manors to be visited in Transylvania and in August 2012 we planned to visit some of the most important ones. From Cluj we traveled 30 minuted on the road to Gherla, stopping at Bonţida. 
There, scorching heat and destruction. I was literally aghast at what I saw. The German troops really did their job when destroying the buildings. They were exacting revenge on the owner, Miklós Bánffy, Hungary's foreign affairs minister at the time, who planned to leave the alliance with Germany. He tried to negotiate in secret with Romania a joint action but failed, not least because Hungary was at the time occupying part of Transylvania. The destructive process of the decades that followed was slower but finished off the park and further gnawed at the buildings in the architectural ensemble. It was close to the point of no return when restoration work started and I was shocked to see how it looked, even after more than a decade of activity. It makes me admire all the more the perseverance of everyone involved at Bonţida.
The Bánffy Castle is alive again. Outdoor concerts are held in the courtyard. Part of the buildings were repaired and can now be used for conferences or cultural activities. There is a cafe where you can have some ice cream. All over the domain there are information plates, including pictures about the work that was done on the site. There are a lot of volunteers at Bonţida coming every year. Almost all the buildings have their roof repaired and the destructive process was halted. It will take of course a lot more years to restore the interiors and to remake some of the intricate decorations and detail. Some elements shall probably never be recovered and the whole ensemble must be refurnished, for all precious things it once contained burned with it. 
I walked around the domain to see the main buildings I already knew from pictures. I watched closely the leaning bell tower. I don't know what feat of engineering will righten it up again but I know that somehow it will be saved. I contemplated the main building, trying to picture it with all its Neo-Gothic decorations intact. They will be rebuilt in time and the palace will again look like in its glory days. The important thing, though, is that the people don't repeat the mistakes of the past. "Are you part of the solution or are you part of the problem?" is scribbled on an old wall in the castle. Someone answered "both", but we each have out own answer. 




















↧
↧

Votaţi românii la Best City To Visit Travel Tournament 2013!

March 25, 2013, 7:30 am
$
0
0
Am aflat de pe Blogosfera de turism şi Imperator Travel de Best City To Visit Travel Tournament 2013. Se pare că semifinalele se joacă între Bucureşti v.s. Granada şi Sibiu v.s. Buenos Aires. Românii conduc momentan, datorită mobilizării pe internet, nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, se votează până marţi 26 martie 2013 ora 1 dimineaţa. Aşadar, haideţi să urcăm România pe primul loc! Toată lumea ştie cât de frumoasă este capitala noastră europeană din 2007, Sibiu, iar bucureştenii ştiu cel mai că a noastră capitală naţională are stofă de destinaţie turistică şi de voie bună. Votaţi aici.

Vote for Romanians at the Best City To Visit Travel Tournament 2013

I found out from the Tourism Blog Community and Imperator Travel about the Best City To Visit Travel Tournament 2013. It appears the semifinals are between Bucharest and Granada, respectively Sibiu and Buenos Aires. Bucharest and Sibiu are in the lead for now, but voting continues until Tuesday, March 26th, 1 A.M. so support to the Romanian capital and the Romanian cultural capital of 2007 must remain strong! Go Romania! Vote here. 
 


↧

Castelul Kemény de la Brâncovenești

March 31, 2013, 1:00 pm
$
0
0
Un pic la nord de Reghin, în localitatea Brâncovenești - care nu știu dacă are vreo legătură cu Brâncoveanu - se află castelul Kemény. Dacă la Bonțida am văzut dezolare materială, la castelul Kemeny tristețea este umană: de la sfârșitul celui de-Al Doila Război Mondial castelul servește pe post de spital pentru persoane cu boli psihice. Din această cauză, impresionantul ansamblu nu se vizitează în interior, iar silueta austeră, războinică aproape, devine un pic sinistră la gândul destinației pe care o are. 
La castel se poate ajunge urcând o scară abruptă și se pot vizita exteriorul și grădina. Aceasta se mândrește cu copaci seculari iar în spate sunt morminte, unele dintre ele recente. Familia Kemény a recuperat recent domeniul și urmează să reintre în posesia lui după ce spitalul va fi mutat. Lucrările din grădină, cred, fac parte din viitorul plan de amenajare a castelului. 
Eu am fost foarte nerăbdător să vizitez acest obiectiv, fie și doar la exterior, pentru că de el se leagă povestea unui personaj istoric tragic și fascinant: Principele Transilvaniei Ioan Kemény (1607, 1660-1662). 
Povestea acestuia am citit-o în "Cronologia lui Ioan Kemény" de Ștefan J. Fay (1919-2009). Am primit cartea de la părinții mei care au avut ocazia să cunoască autorul la reședința lui din Nisa. De autor am citit și cele 3 nuvele foarte frumos scrise din "Moartea Baroanei". În aceasta din urmă autorul surprinde 3 momente din istoria strămoșilor săi, printre care sacrificiul căpitanului lui Iancu de Hunedoara, Simion Kemény, în lupta de la Sibiu (1442). În cronologie povestește pe larg viața altui strămoș de seamă, Principele Ioan Kemény. Cronologia a fost inițial concepută spre a se dezvolta într-un roman istoric care nu a mai fost scris. Ar fi fost deosebit de interesant.
Kemény a fost prins în vâltoarea evenimentelor istorice din Transilvania, centrul Europei și țările române timp de 30 de ani. Intră la curtea Principelui Transilvaniei Gabriel Bethlen (1613-1629) și devine un curtean de seamă al lui Gheorghe Rákóczy I (1630-1648). În 1637 este trimis în țara românească cu un contingent transilvănean să-l sprijine pe Matei Basarab (1632-1654) în luptele cu Voievodul Moldovei,  Vasile Lupu (1634-1653). Cunoștea foarte bine realitățile politice ale vremii sale, atât privind Europa centrală cât și cea orientală, încă dominată de Imperiul Otoman și aliații lor tătari. Asupra Transilvaniei aveau să se abată vremuri tulburi din cauza acestora și din cauza ambiției nemăsurate a următorului voievod pe care-l va servi, Gheorghe Rákóczy al II-lea (1648-1660). Acesta avea să amestece Principatul Transilvaniei în războaiele din Polonia, denumite generic "Potopul", spre a obține coroana acelui regat. Expediția, condusă de însuși Ioan Kemény, a fost un fiasco. Ardelenii au intrat în Varșovia devastată de suedezi, dar au trebuit să se retragă aproape imediat iar pe drumul de întoarcere armata a fost distrusă de tătari. Căpeteniile, printre care și Kemény, au fost duși în captivitate în Crimeea, de unde avea să fie răscumpărat după câțiva ani. Între timp Transilvania era devastată de atacurile tătarilor: Otomanilor suzerani nu le-a convenit că principele Rákóczy a cutezat să poarte război fără permisiunea lor. Aceștia l-au destituit pe Rákóczy și l-au înlocuit cu Acațiu Barcsay. Rákóczy nu s-a lăsat prea ușor și cu sprijinul nobililor ardeleni, a luat armele. A fost bătut și rănit grav. A murit în următoarele săptămâni. Este momentul în care intră în scenă Ioan Kemény, ales Principe al Transilvaniei de nobilii care nu se puteau împăca cu tutela otomană. Îl învinge pe Barcsay care moare în captivitate. Aveau să urmeze doi ani de lupte între transilvăneni și otomani, primii sprijiniți și de habsburgi, care deja se pregăteau să își extindă influența în Europa Centrală. Nu se știe ce direcție ar fi luat istoria cu un Principat al Transilvaniei scăpat de suzeranitatea otomană dar neaservit austriecilor. Era planul lui Ioan Kemény. Nu a fost să fie: avea să moară la Seleuș, în luptă cu pretendentul turcilor, Mihail Apafi I (1661-1690). Sub domnia acestuia din urmă, Transilvania va trăi ultimele decenii de pax ottomanica, până la Asediul Vienei din 1683 și evenimentele ce vor urma. Rămâne memoria unui diplomat abil, un războinic viteaz și un conducător îndrăzneț în fața istoriei. 

The Kemény Castle in Brâncoveni

North of Reghin, in Brâncoveni, there is the Kemény Castle. If in Bonțida I saw material desolation, here it was about human desolation, for the castle is, since the Second World War, an insane asylum. The interior cannot be visited, and its austere, martial silhouette becomes a bit sinister at the thought of its destination. 
A steep flight of stairs leads to the castle. You can visit the exterior and the garden. You can admire secular trees and there are also a few graves, some of them recent. The Kemény family has recently recovered the domain (confiscated after World War 2 by the communists) and I think the works in the garden are related to their future plan for the castle. 
I was impatient to visit the castle for it is linked to a tragic and fascinating historic figure: Prince John Kemény of Transylvania (1607, 1660-1662).
I read his story in the book "The Cronology of John Kemény", by Ștefan J. Fay (1919-2009). I received the book from my parents who met the author on the French Riviera. Another book I read is "The death of the baroness", a collection of three very well written short stories. One of them is about the heroism of Simion Kemény at the battle of Sibiu (1442). The author is a descendant of the Kemény family and the chronology was supposed to be the basis of a historic novel. It's a shame it was never written, for the figure of John Kemény, and the times in which he lived in, are most impressive.
As a young nobleman he first served Prince Gabriel Bethlen (1613-1629), before acquiring greater status under his successor, George Rákóczy I (1630-1648). For instance, in 1637, he is sent with an army to aid the Prince of Wallachia Matei Basarab (1632-1654) in his stuggle with Vasile Lupu of Moldova (1634-1653). He knew very well the political realities of Central Europe as well as the Orient, the latter still dominated by the Ottomans and their Tatar allies. They shall be the cause of Transylvania's ruin under the next prince, George Rákóczy II (1648-1660). The young prince wanted to take advantage of Poland's weakness in the times of The Deluge to claim the Polish crown. Allied with Sweden, he marched on Warsaw, but the campaign was a debacle. His army was destroyed and its commander, Kemény himself, taken prisoner by the Tatars for a couple of years. The nobleman was ransomed by his relatives. In the meantime, Transylvania was being ransacked for daring to wage war without the Sultan's approval. An obedient prince, Akos Barcsay, was instated. Rákóczy tried to reclaim his seat but was defeated in battle and died of his woulds. That's when John Kemény steps on the front stage, elected by his fellow noblemen to lead the anti-ottoman resistance, with Austrian assistance. Barcsay was ousted and killed and for two more years the battles continued. It would be interesting to know what history would have had in store for a Principality of Transylvania independent of both the Turks and the Habsburgs. That was Kemény's plan. It was not meant to be, for the Turks were still far too powerful and succeeded in imposing Michael Apafi I as Prince of Transylvania. Kemény was defeated and killed in the battle of Seleuș. Transylvania was to enjoy two final decades of pax ottomanica until the Siege of Vienna and the events that would follow. The memory of a skilled diplomat, a courageous warlord and a daring leader in the face of history, lives on.           










↧

Palatul Teleki din Gorneşti

April 9, 2013, 10:40 am
$
0
0

Palatul Teleki de la Gornești este deseori supranumit "Perla Mureșului", pentru că este un minunat palat baroc, relativ bine conservat, ale cărui grădini au supraviețuit comunismului, aflat pe mal de Mureș și pe drumul principal Reghin - Târgu Mureș.
Palatul de la Gornești se remarcă prin dimensiunile sale dar și prin figurile ilustre din istoria sa multiseculară. Din cele ce urmează vom învăța că familia de baroni Teleki a dat numeroși oameni de seamă Transilvaniei.
Domeniul și un castel mai vechi sunt atestate documentar din evul mediu. Primul Teleki la Gornești este Teleki Mihály, care a primit domeniul de la Mihail Apafi I, Principele Transilvaniei (cel care l-a biruit pe Ioan Kemény). Mihály Teleki a fost cancelar al Transilvaniei și susținător al Casei de Habsburg, care la acea vreme era în plină ofensivă împotriva turcilor, căutând să cucerească Ungaria, Transilvania și să pătrundă în Balcani. A murit în 1790 în Bătălia de la Zărnești dintre trupele austriece și armata Curuților a lui Imre Thököly, susținut de otomani și de oastea lui Constantin Brâncoveanu (1788-1814). De ce era Brâncoveanu aliat cu otomanii și nobilimea maghiară împotriva Habsburgilor? Pentru că se temea de extinderea puterii acestora și de anexarea Țării Românești la Imperiul Austriac, cum avea să se întâmple vremelnic cu Oltenia și mai târziu cu Bucovina, cu consecințe nefericite până în zilele noastre. 
Revenind la destinul familiei Teleki și la Gornești, un nepot al lui Mihály Teleki, László Teleki, va reconstrui palatul în formă barocă (1778), așa cum îl știm astăzi, apelând la un arhitect austriac renumit: Andreas Mayerhoffer. Printre palatele construite de acesta în spațiul habsburgic se numără superbul Palat Grassalkovich din Bratislava, astăzi reședința Președintelui Slovaciei (nu îl puteți rata dacă vizitați orașul, e pe bulevardul principal lângă orașul medieval). Palatul de la Gornești avea să fie terminat de fiul lui László Teleki, József, precum și de fiul lui Andreas Mayerhoffer, Johan, dovadă a faptului că lucrurile mărețe se fac în timp, uneori pe parcursul mai multor generații. 
Mergând pe drumul principal Reghin - Târgu Mureș, doar indicatoarele și copacii seculari dau de gol prezența domeniului de la Gornești. După ce se trece de poarta principală, se traversează un mic lac pe un pod romantic din cărămidă. Trăsura poate trece prin corpul central al palatului pentru a ieși în curtea din spate, care dă spre grădinile luxuriante cu arbori uneori la fel de vechi ca palatul. Sălile din corpul principal au început să fie restaurate de când platul a fost recuperat de un urmaș al familiei, Teleki Kálmán. În fiecare an, pe 21 iulie, se sărbătoresc zilele palatului și acesta poate fi vizitat cu tururi ghidate în română și maghiară, dar este deschis pentru o vizită sumară și în restul timpului. După ce lucrările vor avansa, se vor putea ține diverse evenimente culturale sau festive la palat, ca pe vremurile bune.
Adevărul este că vremurile nu au fost deloc bune cu palatul în ultima vreme. Deja în 1849 a fost devastat de trupele țariste, intrate în Transilvania pentru a înnăbuși Revoluția maghiară. În Al Doilea Război Mondial a fost din nou devastat iar după 1949 naționalizat și transformat în spital. Dar astăzi, și Palatul Gornești, cu munca și dăruirea familiei Teleki de astăzi, va reporni pe făgașul firesc un monument așa frumos și important pentru artă și istorie. 

The Teleki Palace in Gornești


The Teleki Palace in Gornești is often called "The Pearl of the Mureș River", because it is a wonderful Baroque palace. It is relatively well preserved, its gardens have survived Communism and it is picturesquely situated on the Mureș bank on the main road from Reghin to Târgu Mureș.
The Gornești Palace stands out not only by its size but also by its important history. The Teleki family gave many illustrious figures to Transylvania. 
The domain and an older castle exist since the Middle Ages. Teleki Mihály was the first of his family to own Gornești, received from Mihail Apafi I, Prince of Transylvania. (the one who defeated John Kemény). Mihály Teleki was Chancellor of Transylvania and a supporter of the House of Habsburg. The latter was seeking to extend its influence in eastern and south-eastern Europe in the context of a weakened Ottoman Empire. He died in one of the battles between the two camps, at Zărnești in 1690. On the other side were fighting the Hungarian noblemen (Imre Thököly and his Kuruc) seeking to maintain an autonomous Transylvania with turkish aid, also with Romanians from Constantin Brâncoveanu (1788-1814). The latter considered the declining Ottoman Empire a lesser threat than the Austrians, and his calculations would be proven right decades later when Oltenia and then Bukovina were annexed, the latter with consequences to this day.
Picking up where we left the story, Mihály's grandson, László Teleki, was the one who had the Baroque palace built, around 1778. He acquired the services of a renowned architect, Andreas Mayerhoffer. He is the author, among other masterpieces, of the Bratislava Grassalkovich Palace, which you can admire on the main boulevard, next to the old town. In Gornești the palace was finished by László's and Andreas' sons, József and Johan respectively, showing that great masterpieces are the work of many years and sometimes several generations.  
Driving down the main Reghin - Târgu Mureș motorway, only the road signs and the park's impressive trees warn you that the domain is near. After you enter the front gate, you cross a romantic bridge made of brick. A carriage can pass right through the main building the palace and into the rear courtyard. From there you can view the gardens, with some trees as old as the palace. 
The rooms in the main building are being restored since the palace was reclaimed by a descendant of the family, Teleki Kálmán. Every July 21st are celebrated the Gornești Palace Days and guided tours are made in Romanian and Hungarian. You can visit the palace the rest of the time as well, as it is always guarded. When the first restoration works shall be completed, cultural and festive events shall be held, like in the good old days. 
The truth is that some times have not been kind to the palace. Already in 1849 it was devastated by the troops of the Tsar, allied with the Austrian Empire to crush the Hungarian Revolution. in the Second World War it was pillaged again, confiscated by the Communist Regime and the turned into a hospital. Today, however, the Gornești Palace has a chance to recover, being taken care by the same family which ensured its glory through the centuries. It is a vital part of Romania's historic and artistic heritage.    


















↧
Search

Palatul Teleki de la Dumbrăvioara

April 12, 2013, 5:04 pm
$
0
0
Pe când László Teleki construia la Gornești palatul despre care tocmai am vorbit, fratele lui mai mic, Samuel, construia la Dumbrăvioara un palat mai mic.
Mai mic dar foarte șarmant. Doar cu parter, aripile sale largi parcă îmbrățișează oaspetele de îndată ce intră pe poarta principală. Pentru noi asta a fost o aventură: am ajuns la palat la asfințit, poarta era închisă. Nefiind încuiată am intrat cu precauție. Am bătut repede în retragere la auzul unui lătrat. Ne-am înghițit însă rușinea la văzul micuței potăi care făcea toată zarva și am continuat vizita.
Palatul de la Dumbrăvioara (comuna Ernei) găzduiește în zilele noastre o școală, și cu încuviințarea supraveghetorului i-am dat și noi un tur prin exterior. Se trece în partea din spate prin niște ganguri, unde am văzut rămășițele fostului parc - câțiva arbori bătrâni. Palatul a văzut zile mai bune, dar are un farmec simplu și rustic ce nu se dezminte.
Dumbrăvioara este asociată inseparabil de figura Cancelarului Transilvaniei Samuel Teleki (1739,1791-1822). Spirit iluminist, în tinerețe a studiat în mai multe centre din Europa, iar setea aceasta de cunoaștere l-a determinat să construiască o bibliotecă impresionantă ce există și astăzi la Târgu Mureș - Biblioteca Teleki.

The Teleki Palace in Dumbrăvioara

While László Teleki was building in Gornești the palace we talked about, his younger brother, Samuel, was building a smaller palace in Dumbrăvioara, near Ernei.
It's smaller but pleasant. The palace only has a ground floor, its large wings embracing the visitor. Our visit started off with a funny incident. We arrived at sunset, the gate was closed but not locked, so we proceeded with caution. We soon went in full retreat, hearing dog barks, until we saw the size of the little mutt and burst into laughter.
The palace houses a school now, so we only toured the exterior. The palace is in perfect symmetry. Access to the rear garden is through two narrow passages. Today you can only see a few large trees, while the front garden is in good shape. The palace has seen better days but still impresses with its quiet, rustic charm.
A few words must be said about its first owner, Samuel Teleki (1739-1822), Chancellor of Transylvania from 1791 to his death. A man of the Enlightenment, he studied and traveled throughout Europe, which inspired him to build a very large library in Târgu Mureș, the Teleki Library, which still exists today.











↧
↧

Sovata

April 19, 2013, 11:02 am
$
0
0
La Sovata am fost pentru bălăceală. Într-un concediu cu atâtea obiective culturale, trebuia rezervat un moment și doar pentru destindere. Pauza a venit la țanc, pe când toată țara suferea de un val de caniculă. Noi, în acest timp, urcam în pădurea de brad din jurul stațiunii și la adăpostul ei și a altitudinii, am scăpat de ce era mai rău.
Am stat la camping, undeva mai sus, la marginea stațiunii (Vasskert). E loc pentru cort sau rulotă, dar sunt și căsuțe cu tot confortul. Un pârâu rece curge în apropiere, în care mi-am resolidificat ciocolata topită în mașină. Am petrecut foarte bine 3 nopți acolo. În paralel se desfășura un festival maghiar pentru tineret, cu cântece dis de dimineață. În stațiune se poate mânca sau se pot cumpăra cele necesare din supermarket.
Ziua am coborât la bălăceală: Lacul Ursu. Acesta din urmă este un lac sărat înconjurat de dealuri, totodată o rezervație naturală. Este o bucurie să te lași purtat de apa sărată în timp ce admiri culorile pădurii. E deschis de la 10 la 18 dar între 13 și 15 scăldatul interzis. Nu mi-e foarte clar dacă este pentru ca lacul să aibă timp să "respire", dar pauza nu e supărătoare, e un bun prilej pentru lectură, de exemplu, iar intrarea în lac după două ore de așteptare este o plăcere.
Pe platforma de lemn sunt niște semne haioase cvadrilingve care avertizează turiștii că pot aluneca și îi roagă frumos să nu sară în apă. Condițiile sunt foarte bune, e curățenie și am apreciat dușurile calde.
Prin stațiune am putut admira și arhitectură: vechile viluțe sau pavilioanele de relaxare din alte timpuri. Lemnul predomină, cum e și normal. Unele sunt în stare impecabilă, pe altele mi-aș dori să le văd readuse la viață de contemporani care să le prețuiască la fel de mult ca înaintașii care le-au construit.
De la Sovata am plecat când canicula a lăsat locul unei furtuni care a făcut frunzele pădurii să danseze.

Sovata Resort

We went at Sovata resort to chill out and splash. Our vacation was already so filled with cultural objectives that a little genuine relaxation was needed. The break came just in time for us to avoid the summer heat wave by hiding in the forested hills of Sovata.
We camped out at the edge of the resort (Vasskert Camping). There is plenty of rooms for tents, trailers and there are also small houses to rent. A cold stream running nearby was used as a fridge, to harden my chocolate for example. We spent 3 nights there and also had the opportunity to witness a Hungarian youth festival complete with songs early in the morning. Tourists can find places to eat or they can buy what they need at the supermarket.
During the daytime we went bathing in Bear Lake. It is a salt lake surrounded by hills, also a natural reservation. It is a pleasure to just float in the salty water and admire the forest. The resort is open from 10 PM to  6 PM with a break between 1 PM and 3 PM. I think it has something to do with the natural reserve and allowing the lake to "breathe" but I'm not sure. I didn't mind because it gave me an opportunity to read and getting back into the water in the afternoon was a pleasure.
On the wooden platforms signs in 4 languages caution tourists not to slip and kindly ask them not to leap in the water. It is very clean and the showers are hot.
While walking through the resort I also admired the old architecture of period villas. Most were in a good state and I wish people today could take care of them as well as our predecessors did.
We left Sovata when a storm was setting in, chasing away the heat wave and making the forest leaves dance.















↧

Salina Praid

April 28, 2013, 8:57 am
$
0
0
Auzisem multe lucruri de bine despre Salina Praid și am mers să o vizitez cu așteptări mari. Se spune că este, împreună cu Salina Turda, printre cele mai frumos amenajate din țară.
De la început m-a impresionat faptul că accesul se face cu autobuze, ceea ce permite un acces facil turiștilor, mult mai ușor ca la Slănic Prahova, unde funcționează doar un lift, sau chiar la Salina Turda. Partea neplăcută, însă, este că în tunelul de acces miroase puternic a eșapament și sunt urme de miros chiar și în spațiile adiacente din salina propriuzisă.
De asemenea, obișnuit fiind cu Salina Slănic Prahova sau chiar cu recent vizitata Salină Turda, la Praid m-a luat prin surprindere spațiul mic, tavanul extrem de scund, care pe alocuri părea că poate fi atins cu mâna.
Sub aspect expozițional și ludic Praid stă foarte bine, având o capelă, expoziții despre minerit cu descrierea procedeelor de demult și cu unelte expuse, precum și spații de joacă pentru copii sau adulți (trambuline, topogane, zonă pentru badminton, zonă de escaladă și parcus cu obstacole).
Nu am rămas mult în Salină, aveam un drum mai lung de parcus, dar cei care vor să beneficieze câteva ore de binefacerile aerosolilor de sare nu s-ar plictisi la Praid.

The Praid Salt Mine

 I heard a lot of good things about the Praid Salt mine, being one of the most developed in Romania, along with the Turda Salt Mine, so my expectations were high.
I'd like to mention that "Praid" is spelled "pride", like in one of my favorite U2 songs "Pride (In the Name of Love)".
Arriving there I was impressed from the start by the fact the tourists go underground by bus, so access in easy to large groups, not like at the Slănic Prahova Salt Mine or even in Turda. The down side is that the access tunnel smells of exhaust and some trace can be felt even in the adjacent spaces.
Also, I was surprised by the low ceiling, being used to the huge spaces of Slănic Prahova or even Turda. In Praid, you feel like you can almost touch the ceiling.
However, there are lots of things to do in the salt mine. There is an exhibition on traditional salt mining, with pictures and artifacts. There is a chapel. There are also playgrounds for kids and adults (trampoline, toboggans, badminton areas, obstacle course).
We did not stay long in the salt mine because we had a long road ahead, but those who want to chill and benefit longer from the salty air have plenty of things to do at Praid. 











↧

Odorheiu Secuiesc

July 4, 2013, 1:58 pm
$
0
0
Odorheiu Secuiesc a fost vizitat pe ploaie. Am ajuns acolo și nu știam cum să ocolesc stropii de ploaie, dar și  să mă bucur de vizita orașului. Era luni, așadar știam că orice muzeu va fi închis, voi avea parte doar de o vizită de exterior. 
Ce m-a impresionat imediat: curățenia. Odorheiu Secuiesc este de o curățenie și cochetărie desăvârșită. Jos pălăria! Scuarul central, cu obeliscul străjuit de lei și surmontat de un turul, pasărea mitică a maghiarilor, este impresionant, cu Palatul Comitatului (primăria) și Biserica Reformată în fundal. 
Vă spun că de la bun început vom face abstracție de unele aspecte  sau particularități sau de anormalitatea faptului că site-ul primăriei e disponibil doar în maghiară, nu este aici locul pentru polemici. Vorba Andei de la Hai la Bord!, în Odorheiu ai o mică impresia că nu ești în România. Dar ești clar în România și încă într-un oraș foarte frumos! Capacele de canal sunt de altfel făcute în Oltenia, la Craiova! Iar oamenii sunt de treabă. Am intrat în cofetărie în piața principală, o chelnăriță a făcut ochii mari când am cerut o masă dar a venit imediat alta care se descurca bine în română. Am intrat în librărie și am umblat prin rafturi, sub privirile amabile ale librarului. Am luat chiar și un poster cu cei mai importanți voievozi ai Transilvaniei, desigur majoritatea maghiari din ilustre familii despre care am mai vorbit în articolașele despre palate și conace. 
M-am plimbat, privind cu curiozitate și o oarecare indugență Parcul Statuilor, despre care vom vorbi separat. Am admirat impunătoarea biserică romano-catolică, cu o frumoasă troiță în apropiere. Am trecut pe la statuile din centru, observând cu atenție detaliile și, în lipsa unei explicații în limba română, făcând poze pentru a mă informa mai târziu. Mă rog, absența mențiunilor în limba română este păguboasă pentru cunoașterea  culturii locului - păcat! 
Astfel, în scuar este statuia patriotului maghiar Balasz Orban, autorul "Descrierii Ținutului Secuiesc pe criterii istorice, arheologice, naturale și etnice". Un Dimitrie Cantemir al locului? Nu știu, nu am citit și nici pe soclu nu scrie mare lucru. 
Statuia infanteristului este închinată eroilor secui harghiteni nemuritori. 
Mergând pe lângă biserica romano-catolică, ajungeți la ruinele cetății, vechi nucleu al orașului medieval, despre care vom vorbi. 
O dupămasă este suficientă pentru a descoperi acest oraș fermecător, dar și împrejurimile au obiective interesante.

Odorheiu Secuiesc 

The visit in Odorheiu Secuiesc was made in the rain. I really would have preferred to avoid it, but it was Monday and all the museums were closed, so I had to do with only an outdoors visit.
What really impressed me is the pristine state of the town. It was gorgeous. The main square is impressive, with its obelisk, guarded by four lions and surmounted by a Turul (a mythical bird from the Hungarian legends). The Shire Palace (The Town Hall) and the Reformed Church are a beautiful background.
We shall ignore some peculiar aspects and the unsettling fact that the Town Hall webpage is available only in Hungarian, this is not a place for polemic. Like Anda from the dinamic travel blog Hai la Bord! said, you have a little feeling you are not in Romania anymore. But you are in a Romanian town, and a very beautiful one, too! Look! The sewer lids are made in Oltenia, with Craiova written prominently on them! And the people are very gracious, too. I went in a sweetshop in the main square. The waitress’ reaction was funny. When I asked for a table, her eyes went big, but then she called over her colleague who spoke Romanian ok. I then went in the bookshop and browsed books and posters, got myself one about the Transylvanian princes, most of them Hungarian, who dominated the political elite before the Union of 1918.
I took a stroll and visited with curiosity and a certain dose of indulgence the Statue Park, that we shall talk about separately. I admired the imposing Catholic Church with a beautiful calvary nearby. I carefully observed the statues in the center, not being able to understand much as the text is written only in Hungarian. A pity, because that prevents anyone to learn more about the local culture.
The statue in the center square is that of Hungarian patriot Balasz Orban, the author of “Description of the Land of the Szeklers on historical, archeological, natural and ethnic criteria”. A local Dimitrie Cantemir? I can’t tell, since I didn’t read the study and there is no explanation on the statue base.
The statue of the soldier brandishing a rifle is made to honor the immortal Szekler heroes.  
Walking up from the Catholic church, you reach the ruins of the medieval castle.
An afternoon is enough to discover the town, but it takes more time if you also want to see interesting sights around it.   









↧

Palatul Comitatului - Primăria Odorheiu Secuiesc

July 7, 2013, 1:54 pm
$
0
0
Când te afli în piața principală din Odorheiu Secuiesc, o clădire atrage în mod deosebit atenția: este vorba de  primărie, cunoscută mai demult ca Palatul Comitatului și care datează din 1897. 
Edificiul impresionează prin grandoare, fiind o clădire în stil eclectic, simetrică și cu un corp central proeminent, numit în limbaj arhitectural rezalit. 
Vizitatorul care are curiozitatea de a păși în curtea interioară - unde este voie - se va bucura și de plăcuta priveliște a acesteia. 
O plăcuță în limba maghiară povestește peripețiile construcției clădirii, despre care eu am citit pe internet că a implicat niște demolări pentru crearea pieței/parcului central. 

The County Palace - The Odorheiu Secuiesc Town Hall

When one is in the main square, a building catches the gaze: The Town Hall, also known as the old County Palace, built in 1897. 
The building strikes by its harmonious features, its symmetry and the prominence of the main corps, known as a jutty in architectural language.   
The curious visitor entering the building - it is allowed - shall discover a beautiful courtyard. 
A plaque in Hungarian tells something about its history. I read on the Internet that there were some hardships, as some buildings had to be demolished on what is now the main square, to enhance the new town jewel. 






↧
↧

Parcul Statuilor din Odorheiu Secuiesc

July 22, 2013, 2:00 am
$
0
0
Dacă nu știați deja, vă spun eu: sunt foarte mare amator de statui. Statui simple, busturi, mai ales statui ecvestre dacă se pretează. Nu monstruozități, ci redări cât mai fidele ale subiectului. Așa cum se făceau prin secolul 19, fidel, romantic, sau cele din anii 1930, puternice, evocatoare. 
De ce îmi plac statuile? Și estetic, dar foarte mult și pentru că eu cred că ele constituie repere vizuale permanente ale societății, pot constitui, pentru cei care le văd, un reazăm, un model, un ideal. 
La Odorheiu Secuiesc se pare că sunt în asentiment cu mine, pentru că au, în Parcul Statuilor, o pleiadă de figuri istorice, maghiare cu o excepție. Le-am studiat cu atenție și vreau să le redau aici, cu câteva cuvinte despre fiecare. Tabloul este, din păcate pentru inițiativă, cu umbre, după cum vom vedea. De asemenea, denumirile sunt din nou, exclusiv în maghiară. 
Să începem cu bustul lui Iancu de Hunedoara. Voievodul Transilvaniei, Regent al Ungaria și biruitorul turcilor la Belgrad în 1456 nu mai are nevoie de prezentare. 
Un alt voievod de seamă al Transilvaniei a fost Ștefan Bathory, care, ca rege al Poloniei a îngenungheat moscoviții. Pe vremea aceea (1581) rușii mâncau bătaie de la polonezi. Păcat că nu scrie mai multe despre el pe soclu, pentru că ar putea fi confundat cu tizul său care a trăit cu 100 de ani mai devreme și are statuie în Cluj.    
Urmează Francisc Rakoczi al II-lea, Principe al Transilvaniei și comandantul răscoalei Curuților împotriva stăpânirii Habsburgice (1703-1711).
Generalul Iosif Bem, polonez, luptător în Revolta din Noiembrie 1830 a polonezilor împotriva Rusiei Țariste și comandant în Revoluția Maghiară din 1848. Apare pe soclu cu porecla "Apo Bem". 
Urmează un personaj de altă factură, cert nu romantică, un extremist, un "Celine" sau "Hamsun" maghiar, Jozsef Nyiro. Biografia lui vorbește singură: ales din partea partidului extremist și antisemit, Crucile cu Săgeți. Oportunitatea onorării sale cu statui sau denumiri de străzi a fost larg debătută în presă; o atitudine fermă s-ar impune. 
Următoarea statuie, din lac în puț: statuia "Secuiului Rătăcitor", considerată a fi a altui criminal de război, Wass Albert. Refugiat în Statele Unire după război, nu a fost niciodată extrădat. 
Urmează Karoly Kos, arhitect, etnolog și politician maghiar, activ în politica transilvăneană înainte și după Marea Unire.  
Istvan Bethlen, prim ministru al Ungariei pentru un deceniu, în anii 1920. 
Miklos Wesselenyi, și el erou al Revoluției Maghiare din 1848.
Gabriel Bethlen, Voievod al Transilvaniei (1613-1629) despre care am mai vorbit și cu alte ocazii. 
Frater Gyorgy, adică Episcopul George Martinuzzi, Guvernatorul Transilvaniei în perioada 1541-1552. A fost asasinat în propriul castel ale cărui ruine se află în Vințu de Jos de către trupele habsburgice ale generalului Castaldo în timpul unor războaie triunghiulare între Otomani, austrieci și nobilimea maghiară.
Ștefan I cel Sfânt, regele creștinator al Ungariei în anul 1000. 
Prințul Csaba (pronunțat foarte diferit de cum se scrie: "Ciobi"). Prințul Csaba este o figură legendară, mezinul lui Attila, salvatorul Hunilor și ghidul lui Arpad peste Carpați. Se pare că "csaba" înseamnă "dar ceresc". 
Iată trecute în revistă, sumar, în premieră în limba română - cred, busturile din Parcul Statuilor din Odorheiu Secuiesc. Cinstirea eroilor din trecut, mari oameni din domeniile culturii, politicii, războiului sau personaje de legendă este spre cinstea și îndrumarea generațiilor prezente, dar iată că în coșul cu fructe nu trebuie lăsate să se strecoare și pome stricate.  

Ps. Aș vrea să aflu unde se află fabrica de "coronițe și bentițe cu tricolor maghiar", omniprezente. Le-am întâlnit și în Slovacia, și în multe alte părți prin România, dar la Odorheiu Secuiesc s-au aplicat generos, porție mare. 















↧

Cetatea din Odorheiu Secuiesc

July 23, 2013, 1:58 pm
$
0
0
Înainte de a lăsa în urmă Odorheiul Secuiesc, orășel frumos, merită o plimbare până la cetatea orașului. Construită de Voievodul Gabriel Bethlen în 1621, nu a mai rămas mare lucru din ea după mai multe asedii, lupte și demolări. Totuși, zidurile rămase sunt o mărturie a puterii sale trecute. 

The Castle in Odorheiu  Secuiesc

Before leaving the beautiful town of Odorheiu Secuiesc, you can take a walk to its castle. Now a ruin, it was built in 1621 by Gabriel Bethlen, Prince of Transylvania. Its strong walls tell the tale of past battles and sieges. 


↧
Search

Curia Ugron de la Mărtiniș

July 28, 2013, 1:12 pm
$
0
0
Curia Ugron de la Mărtiniș m-a fermecat atunci când am descoperit-o pe site-ul Monumente Uitate. Mi s-a părut diferită de toate celelalte prin decorațiile sale de stucatură delicată, pictate albastru, prin baza puternică din bolovani de râu. Pe site-ul lor am aflat că a fost construită la sfârșitul secolului 18 de Pal Ugron și Simenfalvi Krisztina, în stil baroc. Mi-am promis că mă voi abate din drum cu prima ocazie pentru a o vizita, iar pe drumul de la Odorheiu Secuiesc la Sighișoara ocazia s-a ivit. 
Mărtiniș e un sătuc pitiresc într-o vale. Întrebând prin ulițele înglodate, am ajuns și la impunătoarea poartă a moșiei. Înăuntru, curia aștepta resemnată, pe jumătate părăginită. Am dat o tură, admirând perspectivele știute din poze: capitelurile cu coloane ionice înflorate, solida scară de acces din piatră, dependințele mai recente dar cu gust autentic.  
Am plecat. Apoi norocul ne-a surâs: am găsit în sat omul care se mai îngrijește de curie. Domnia sa chiar s-a născut în simpatica construcție, acum multe decenii, când era perfect locuibilă. Peripețiile retrocedărilor i-a dat 7 moștenitori și ultimul locuitor al său s-a mutat acum vreo 15 ani, de atunci degradându-se constant - poveste clasică, din păcate des întâlnită (blestemat să fie comunismul!). 
Am putut vizita interiorul. Pe jumătate în stare bună, pe jumătate foarte îngrijorătoare. De s-ar găsi omul cu bani, iubitor de monumente vechi, dornic să se înhame la munca de a o salva și a-i reda strălucirea de altădată!
"Vaaai, ce păcat!" ne exclamam. "Ehei, dacă aș primi un leu de câte ori aud asta, aș fi un om bogat. Mulți au venit, s-au uitat și au plecat. Unii au vrut și să cumpere, dar familia cere prea mult pe ea", ne povestește omul nostru. Adaugă pe urmă: "Ungurul îi ca și românul, nu-i mai bun. Lasă în paragină. Casa asta e de pe vremea tătarilor!" 
Nu mă încălzește cu nimic că ungurul e la fel de prost ca românul în unele situații, aș vrea să fie amândoi la fel de deștepți ca francezul și să îngrijească cu sfințenie mărturiile istorice. Păcat, de trei ori păcat! 
Am plecat și noi, ca și alții, lăsând curia de la Mărtiniș, cu acoperișul pe jumătate surpat, să reziste unei noi ierni. 

The Ugron Manor in Mărtiniș 

I was striken by the Ugron Manor in Mărtiniș ever since I discovered it on the Monumente Uitate site. It looked different from all the others, with its delicate blue stucco ornaments or its strong base built out of boulders. On the same site I found out that it was built at the end of the 18th century by Pal Ugron and Simenfalvi Krisztina, in baroque style. I swore I would seek it out when I would be in the region and that's what I did when driving from Odorheiu Secuiesc to Sighișoara.  
Mărtiniș is a nice village nestled in a valley. We went through the muddy alleys asking our way until we found the large white gates of the former domain. In the courtyard the manor awaited, resigned. We toured it, admiring it and recognizing the perspectives we knew only from pictures: the flowered Ionic columns, the solid stone steps and the more recent barns, quite authentic too.
We left. Then we had a stroke of luck: the caretaker of the place arrived and we had another tour, of the interior too. He was born in the manor decades ago, when it was perfectly habitable, and left it 15 years ago. Its misfortune is having 7 heirs, falling in disrepair because they can't decide on its fate and none are willing to maintain in on their own. Cursed be communism, the evil responsible for this and other disasters for built heritage. What it needs now is a saviour with some material means and a love for monuments.
"Oooh, what a pity!" we exclaimed. "Eh, if I had a buck for every time I heard this, I would be a rich man. Many have come over the years, they took a look and left. Some wanted to buy, but the family asks too much for it", our man tells us. Then he adds: "The Hungarian is no better than the Romanian, he lets it in ruins, a manor from the times of the Tatars!"  
I am not comforted at all that others make the same mistake we Romanians do, not taking proper care of our historic heritage, I would rather Eastern Europe have the behavior of the French, meticulously caring for the monuments. What a huge waste!
We left, like all the others, leaving the Mărtiniș manor, with its roof half collapsed, to resist the following winters.
























↧

Biserica fortificată Dârjiu

July 30, 2013, 12:44 pm
$
0
0
În bucla făcută între Odorheiu Secuiescși Sighișoara pentru a vizita curia de la Mărtiniș, trebuia să ne oprim la biserica fortificată de la Dârjiu, monument clasat în lista UNESCO a patrimoniului universal. Nu este o biserică săsească, ci una construită de secui, în arealul transilvănean unde cele două zone, săsești și secuiești, se întâlnesc. Probabil de acolo influența primilor asupra celor din urmă. 
Biserica era în restaurare, dar am putut să-i admirăm frumuseațea, mai ales în interiorul decorat cu albastru și pictat cu fresce, o raritate, ca și la Mălâncrav. Complexul impresionează prin zidurile și bastioanele puternice. 
Sper că șantierul se va încheia cu succes, mai ales având în vedere importanța extraordinară a sitului. Lângă biserică am fotografiat și alt "monument istoric", un tractor ciudățel.

Dârjiu fortified church

On the road from Odorheiu Secuiesc to Sighișoara, after visiting the Mărtiniș manor, we had to stop at the Dârjiu fortified church, listed as a UNESCO world heritage site. It is not a Saxon church, but a Szekler one, at the point where the two areas meet, prompting the latter to build a church similar to the ones of the former. 
The church was being restored, but we were able to visit it and admire its beauty, especially the blue decor and the medieval frescoes, a rare occurance; we can mention Mălâncrav fortified church as another exception. The whole site is impressive with its high walls and bastions. 
I hope the restoration works shall be conducted in accord with the importance of the site. Nearby I photographed another "historic monument", a weird looking tractor. 













↧
↧

Sighișoara

August 4, 2013, 8:44 am
$
0
0
Este greu să vorbesc despre Sighișoara, o perlă a turismului românesc, cetate medievală clasată în lista UNESCO a patrimoniului universal: sunt atât de multe lucruri de spus! Este un obiectiv turistic major al României, apreciată în orice anotimp, cu evenimente artistice și culturale mai tot timpul, printre care putem menționa "Festivalul Sighișoara Medievală" ce are loc anual. 
Când eram mai mic am auzit că Sighișoara este singura cetate încă locuită din Europa, și mă simțeam foarte mândru că am păstrat această caracteristică și că nu a devenit un muzeu rece.
Am mai auzit că este o Carcassonne a Europei de est, iar când am vizitat cetatea din Pirinei, am constatat că așa este: cetatea franceză, cu ale trei brâuri de ziduri, asediată în Cruciada Catară sau de Eduard, Prințul Negru al Angliei, aproape demolată, restaurată în fine de Viollet-le-Duc în secolul al 19-lea, nu posedă delicatețea cetății transilvane, cu ale sale culori pastelate, acoperișuri glazurate, palate Belle Epoque sau turnuri încă brăzdate de gloanțele asediilor trecutului. Ce să mai, a noastră e mai autentică, mai diversă, mai vie. 
Sighișoara, așadar. Am vizitat-o prima dată acum 10 ani, cu oprire la Mediaș, alt oraș medieval superb.
O altă dată am oprit în trecere spre Maramureș să mâncăm - se mănâncă excelent la Sighișoara, în piața principală, Hermann Oberth, pe colț, la parterul Casei Asociației Meșteșugărești, construcție neogotică impunătoare.
Acum 3 ani am folosit Sighișoara drept bază de operațiuni pentru a vizita bisericile fortificate din Podișul Hârtibaciului, ocazie cu care am și pornit blogul. După aceste vizite rapide, era timpul să ne oprim să vizităm metodic Sighișoara. Am stat tot la Pensiunea Aquaris, pe care o recomand: au loc de corturi și căsuțe la prețuri excelente pentru așa un oraș prizat; au și camere și de asemenea piscină!  
La Sighioșoara puteți petrece ușor vreo două-trei zile să vedeți pe îndelete obiectivele. Începeți cu emblema orașului: Turnul cu ceas și al său Muzeu de Istorie. Urcați până la biserica din deal prin Scara Școlarilor, sau de-a lungul zidului din dreptul Turnului Cizmarilor, preferatul meu împreună cu cel al Cositorarilor. Pătrundeți în liniștea cimitirului săsesc de pe deal și admirați pietrele tombale din alte secole. Trecând pe lângă casa lor, închinați un gând voievozilor Vlad Dracul și Vlad Țepeș, fără a cădea în mania Dracula. Ieșiți din cetate și cutreierați și străzile dimprejur, mai ales bulevardul principal cu ale sale case impunătoare. Nu ocoliți catedrala Ortodoxă, printre cele mai frumoase din Transilvania, pe malul Târnavei Mari. Și nu în ultimul rând, ieșiți în oraș noaptea, pentru că merită!

Sighișoara

It's hard to talk about Sighișoara, a pearl of Romanian tourism, a UNESCO World Heritage listed fortified city: there are so many things to tell! It is a major touristic landmark in Romania, appreciated in any season, with lots of artistic and cultural events all year round, the most important being the "Medieval Sighișoara Festival". 
When I was a child I heard that Sighișoara is the only medieval fortress in Europe which is still inhabited and I was proud that we were able to preserve that, and not transform it into a cold museum.
I also heard that it is a Carcassonne of Eastern Europe and when I visited the fortress in the Pyrenees I saw that it was true: the French city, with its three wall belts, besieged in the Albigensian Crusade or by Edward, the Black Prince, almost demolished, finally restored by Viollet-le-Duc in the 19th Century, it does not have the refinement of the Transylvanian fortress, with its pastel colours, glazed tiles rooftops, Belle Epoque palaces or towers which still bear the marks of past sieges. In the end our medieval fortified town is more authentic, more diverse, more alive.
So, let's talk about Sighișoara. I visited it for the first time 10 years ago, with a stop in Mediaș, another superb medieval town.
Another time we stopped in Sighișoara just to eat. Food is excellent and cheap, especially in a spot in the main square, named Hermann Oberth, on the corner. It is a large neogothic building, the House of the craftsmen association.
Three years ago we used Sighișoara as a base to visit the Saxon Fortified Curches of the Hârtibaci Plateau; that's also when I decided to start the blog. After these small visits, it was time to visit Sighișoara thoroughly. We stayed at the Aquaris Guest House (Pensiunea Aquaris), that I recommend: they have a camping site where you can lay your tent or rent a small camping house. They also have rooms and a pool!
In Sighioșoara you can easily spend two or three days to see all the landmarks. Start with the symbol of the town: the Clock Tower and its History Museum. Go up to the church on the hill, taking either the wooden steps of the Schoolchildren's Stairs or along the medieval wall from the Bootmakers Tower, my favorite with the Tinsmiths'. Enter the Saxon Cemetery and enjoy the silence of the ancient tombs. Passing by the house of Princes Vlad Dracul and Vlad the Impaler, find out more about these Romanian Princes without succumbing to Dracula mania. Get out of the walls of medieval city and stroll along the streets of the lower town, especially the main boulevard and its imposing houses and 19th century palaces. Don't

Urcați până la biserica din deal prin Scara Școlarilor, sau de-a lungul zidului din dreptul Turnului Cizmarilor, preferatul meu împreună cu cel al Cositorarilor. Pătrundeți în liniștea cimitirului săsesc de pe deal și admirați pietrele tombale din alte secole. Trecând pe lângă casa lor, închinați un gând voievozilor Vlad Dracul și Vlad Țepeș, fără a cădea în mania Dracula. Ieșiți din cetate și cutreierați și străzile dimprejur, mai ales bulevardul principal cu ale sale case impunătoare. Nu ocoliți catedrala Ortodoxă, printre cele mai frumoase din Transilvania, pe malul Târnavei Mari. Și nu în ultimul rând, ieșiți în oraș noaptea, pentru că merită!

Turnul cu ceas / The clock tower


 Biserica Mânăstirii / The monastery church

 Palatul Primăriei / City Hall

 Catedrala Ortodoxă / The Orthodox cathedral 

 Piața Cetății / The main square


 Casa Michael von Melas / House


 Turnul Cizmarilor / The bootmakers tower

 Biserica romano-catolică / The Roman-catholic church

 Biserica din Deal / The church on the hill



 Hermann Oberth - inventatorul rachetei ; inventor of the rocket

 Case pe bulevardul principal / Houses on the main boulevard





Lupa Capitolina 

 Omagiu voievodului Radu Șerban, succesorul lui Mihai Viteazul. / Hommage to Prince Radu Șerban, successor of Michael the Brave. 




↧

Turnul cu ceas - Muzeul de istorie Sighișoara

August 7, 2013, 1:13 pm
$
0
0
Emblema orașului Sighișoara este incontestabil turnul cu ceas, cu ale sale figurine sculptate și heraldica medievală pictată pe tencuiala învechită. Acoperișul este din țigle vopsite în motive multicolore, care trimit cu gândul la superbele acoperișuri din Burgundia sau din sudul Germaniei. Turnul este tipic transilvănean săsesc, cu turnulețe în cele patru colțuri. Este prevăzut de jur împrejur cu un drum de strajă din care demult apărătorii cetății scrutau depărtările în căutarea dușmanilor și care în prezent au fost înlocuiți de turiști din toate colțurile lumii. De altfel colțurile lumii sunt și ele reprezentate pe balustradă: diferite orașe și distanțele până la ele sunt marcate cu plăcuțe metalice. Eu am ales să fotografiez Chișinăul drag, al doilea oraș românesc.
Nimeni nu poate vizita Sighișora și ocoli turnul cu ceas, ratând ocazia de a admira ulițele medievale de sus. De altfel, este obligatoriu să vizitați și Muzeul de istorie din turn. Muzeul are 3 secțiuni: Turnul cu ceas, Sala de arme și Camera de tortură. Recomand mai ales prima expoziție, care retrasează istoria orașului, a oamenilor săi de seamă (printre care îl menționăm pe savantul Hermann Oberth), explică funcționarea breslelor - forța de odinioară a orașului, expune arme și obiecte meșteșugărești felurile, din perioada feudală până în perioada modernă. La etajele superioare poate fi admirat mecanismul ceasului.  
Taxa foto este din păcate exorbitantă, 50 de lei dacă îmi amintesc bine. La prețul ăsta am renunțat și nu vă pot arăta aici nimic din ea, dar merită vizitată. 

The Clock Tower - The Sighișoara history museum 

Sighișoara's symbol is without contest the Clock Tower, with its sculpted figurines and heraldry painted on the old wall coating. The roof tiles are painted and glazed like in Burgundy or southern Germany. The tower is typically Transylvanian Saxon, with its four small towers in the corners. It has a walkway from where the defenders of old could spot the enemy early on, replaced today by tourists from all the corners of the world. Speaking of the corners of the world, they are represented on the tower by metal plaques mentioning many cities in the world. I chose to show you the plaque with my dearChișinău, the second Romanian metropolis.
Nobody can come to Sighișoara and leave without visiting the clock tower, missing out on the splendid view, especially because it also hosts the History Museum. The latter has three sections: the Clock Tower, the Weapons Room and the Torture Chamber. The first section is the most important one, retracing the history of the town, its prominent members (we can cite scientist Hermann Oberth), explaining the functioning of the medieval guild which once made its strength, showing weapons and various objects from past centuries. On the top floor you can view the clock mechanism. 
I found the fee for taking photographs too expensive, at over 10 Euros (equivalent), so I could take none, but I still totally recommend the exhibition. 




Priveliște spre Piața Hermann Oberth / View towards Hermann Oberth square 

 Vedere spre biserica din deal și turnul cositorarilor / View towards the church on the hill and the tinmakers tower

 Vedere spre biserica mânăstirii / View towards the monastery church

 Vedere spre Piața Cetății și Casa Vlad Țepeș / View towards the Fortress Square and the Vlad the Impaler House 

Chișinău, atât de aproape și încă atât de departe / Chișinău, so close and yet so far
↧

Casa Vlad Dracul din Sighișoara

August 8, 2013, 12:36 pm
$
0
0
Casa Vlad Dracul din Sighișoara, unde voievodul muntean a trăit în perioada 1431-1435 și unde i s-a născut al doilea fiu, Vlad (Țepeș) este arhicunoscută, arhivizitată (restaurantul sau cafeneaua, și noi am băut o cafea acolo), arhifotografiată, așa că de ce vă povestesc și eu despre ea? Pentru că vreau să vă povestesc mai cu seamă despre Vlad Dracul, un voievod în opinia mea prea puțin cunoscut. Este umbrit de tatăl său, Mircea cel Bătrân (1386-1418), cel mai longeviv voivod al Țării Românești, glorificat de Eminescu în Scrisoarea a III-a, cruciatul de la Nicopole, cuceritorul Dobrogei, și de sângerosul său fiu, Vlad Țepeș (1456-1462), voievodul care i-a băgat spaima în oase sultanului Mahomed Cuceritorul în epicul atac de noapte și care a inspirat scriitorului Bram Stoker personajul vampirului Dracula. Cum poate rivaliza Vlad Dracul cu aceste legende? 
Ei bine, Vlad Dracul este el însuși un personaj interesant. Este poate singurul nostru voievod cavaler cu acte în regulă. Este cunoscut faptul că în perioada sa de exil, Vlad, devenit prieten apropiat al Împăratului Romano-German și Rege al Ungariei (pe lângă numeroase alte titluri) Sigismund de Luxemburg, a devenit membru al Ordinului Dragonului. De aici i se trage și numele: oamenii au confundat imaginea ordinului cu un drac, de unde porecla rămasă. Pentru o imagine inedită a emblemei acestui ordin, dragonul încolăcit cruciat, o să-mi permit să atașez fotografia brelocului meu, dăruit de un prieten. Nu știu unde l-a descoperit, eu nu am mai găsit niciunul la fel, care să reproducă emblema ordinului, nici măcar la Sighișoara. Îmi place foarte mult și da, cred că ar fi un suvenir pe cinste. Deocamdată mă bucur de o oarecare exclusivitate. 
Ni-l putem imagina pe tânărul Vlad participând la turniruri și la alte fapte caracteristice cavalerilor. Tot cu sprijinul împăratului ocupă tronul Țării Românești între 1436 și 1447 cu o scurtă întrerupere. 
Vlad Dracul va avea o domnie zbuciumată, fiind prins în luptele dintre Imperiul Otoman și Regatul Ungariei condus de facto, în acea vreme, de Voievodul Transilvaniei Iancu de Hunedoara, a cărui politică antiotomană a înregistrat poate cele mai mari succese ale secolului pentru creștini. Țara Românească era în prima linie în lupta antiotomană și nu odată a fost Vlad amenințat, sau chiar detronat, de pretendenți rivali din familia Dăneștilor, susținuți de turci. Într-adevar, pentru o lungă perioadă Țara Românească a fost zdruncinată de lupta între descendenții lui Dan I (1383-1386), fratele lui Mircea cel Bătrân, și descendenții lui Mircea prin Vlad, Drăculeștii, un fel de Război al Rozelor românesc.  
Vlad Dracul va fi pe aproape întreg parcursul domniei sale aliatul lui Iancu de Hunedoara, în pofida riscului provocat de puterea turcilor aflați pe linia Dunării și chiar de faptul că doi dintre fiii săi, Vlad (Țepeș) și Radu (cel Frumos), se aflau ostatici la ei. 
Cel mai însemnat fapt de arme al său a fost participarea la Bătălia de la Varna din 1444. Cunoscută și drept "ultima cruciadă", aceasta s-a sfârșit dezastruos pentru creștini, cu moartea lui Vladislav al III-lea al Poloniei și Ungariei. Constantinopolul însuși va cădea, în mai puțin de 10 ani, ca urmare a eșuării acestei ultime încercări de a-l depresura. Vlad Dracul încercase să avertizeze tabăra creștină că sunt grav depășiți numeric, spunând că până și suita de vânătoare a sultanului Murad este mai numeroasă decât armata lor. El, fiul său Mircea și Iancu au scăpat cu greu din dezastru, iar Voievodul Transilvanie nu-i va ierta domnitorului muntean o atitudine percepută ca fiind șovăielnică. Trei ani mai târziu va sprijini un pretendent dănesc la tron, pe Vladislav al II-lea, care va reuși să-l înfrângă și să-l ucidă în luptă pe Vlad și pe fiul său cel mai mare, Mircea. Scena luptei, desfășurată iarna la Bălteni lângă București, este zugrăvită dramatic de Virginia Rogoz în romanul "Drăculeștii". În mod similar va muri și fiul său, Vlad Țepeș, 29 de ani mai târziu, lângă mânăstirea Comana.
Vladislav al II-lea, de asemenea, după o domnie de 7 ani, în care l-a sprijinit credincios pe Iancu de Hunedoara, inclusiv în bătălia pierdută de la Kosovo (1448), a fost ucis de Vlad Țepeș. Acesta a luat tronulși și-a răzbunat tatăl și fratele mai mare. Roata destinelor se învârtea repede și implacabil în acea vreme, iar cea a istoriei și mai și: Vladislav al II-lea, în pofida luptelor antiotomane purtate, pare a fi uitat complet de istoriografia românească. Poate pentru că sunt prea simpatici Vlad Țepeș și Vlad Dracul pentru a mai fi loc și de el...
Așadar, când priviți casa galbenă de lângă turnul cu ceas din Sighișoara, amintiți-vă cine a fost Vlad Dracul, voievodul cavaler și cruciat.      

The Vlad Dracul House in Sighișoara

The Vlad Dracul House in Sighișoara, where the Wallachian Prince lived between 1431 and 1435 and where his second son, Vlad (future prince Vlad the Impaler) was born is very well known, visited (there is a restaurant and a cafe were we had a bite also) and very often potographed, so why would I also dwell on the subject. The reason is that I want to tell the story of Prince Vlad Dracul (translated Vlad the Devil), not known well enough in my opinion. He is overshadowed by his father, Prince Mircea the Old (1386-1418), the longest occupier of te Wallachian throne, glorified by our national poet Mihai Eminescu in the Third Letter, crusader at Nicopolis in 1394 and conqueror of Dobrogea. He is also overshadowed by his son, the bloody Vlad the Impaler (1456-1462), the one who chilled the bones of Sultan Mehmed the Conqueror in is epic Night Attack and who inspired Bram Stoker the character of Dracula.  How could Vlad Dracul compete with such legends?
Well, Vlad Dracul is himself an interesting character. He is perhaps the only medieval Romanian Prince who was knighted in a foreign order (excluding the Transylvanian Princes). It is known that while in exile, Vlad became a close friend of Sigismudus of Luxemburg, Holy Roman Emperor and King of Hungary (among his many other titles), becoming member of the Order of the Dragon. This is where he got his moniker: people mistook the emblem of the dragon for the devil. I have an exclusive image of this emblem, depicting a crossed dragon: a key chain given by a friend. I don't know where he got it from, I could not find a similar one in Sighișoara. I like it a lot and I think that it would make a great souvenir, but for the moment it remains exclusive.
We can imagine young Vlad participating to jousts and other knightly occupations. Also with the emperor's support he was able to claim the throne of Wallachia, holding it between 1436 and 1447 with a short interruption. 
His reign will be agitated, caught in the battles between the Ottoman Empire and the Kingdom of Hungary, led de facto, in his time, by the Prince of Transylvania, John Hunyadi, whose anti-ottoman policy scored the greatest successes  of the century for the Christians. Wallachia was on the frontline and not once was Vlad threatened, and even driven from the throne, by rivals from the Dănești faction, supported by the Turks. Indeed, for a long period of time, Wallachia was torn by the struggle between the descendants of Dan I (1383-1386), Mircea the Old's brother, and Mircea's descendants through Vlad, the Drăculești. It was a sort of Romanian War of the Roses.
During almost all of his reign, Vlad shall be John Hunyadi's ally, despite the risks. The Turks were very strong, on the Danube, and his youngest sons, Vlad (the Impaler) and Radu (the Fair), were held hostage in Constantinople so as to ensure his compliance.
His greatest feat of arms is his participation at the Battle of Varna of 1444. Known as "the last crusade", it ended in disaster, with its leader King Wladyslaw III of Poland and Hungary. Constantinople itself would fall in less than 10 years time, after this last failure to relieve its siege. Vlad Dracul tried to warn the crusaders tat they were vastly outnumbered, saying that even the hunting party of Sultan Murad II is larger than their army. Himself, his son Mircea and Iancu barely escaped with their lives, but the Prince of Transylvania would not forgive the Vlad what he perceived as a wavering attitude. Three years later he shall support a rival to the throne, Wladyslaw II of Wallachia. In her novel "The Drăculești", Virginia Rogoz depicts the tragic battle scene, close to Bucharest, where Vlad Dracul and his eldest son, Mircea, would meet their ends. His other son, Vlad the Impaler, would die in similar circumstances, 29 years later, near Comana monastery.
Wladyslaw II, after a 7 year reign, in which he indeed supported John Hunyadi in his campaigns, especially the Battle of Kossovo in 1448, was killed in battle by Vlad Țepeș, who claimed the throne and avenged is father and elder brother. The wheel of destiny was turning fast and inexorable in those times and history is relentless too, for Wladyslaw II, in spite of his anti-ottoman stance, is forgotten. Perhaps he is simply dwarfed by Vlad Dracul and Vlad the Impaler...  




↧
Viewing all 249 articles
Browse latest View live
Search