Prolog: caravana de informare de anul acesta a început cu o oprire la Stolniceni, Hâncești, la o tabără de arheologie, la care am ajuns cu noaptea în cap, dar am câștigat astfel niște priveliști frumoase pe dealurile Basarabiei, cu ceața care se ridica.
La intrarea în sat, nelipsitele troițe și fântâni albastre. Mi-a fost dor de ele!
Vizita la Stolniceni a fost prilej pentru o donație de carte românească și de a întâlni un grup fain de arheologi, studenți și profesori.
Donația de carte m-a întărit în convingerea că această acțiune este de mare importanță: trebuie să aprovizionăm școlile din Basarabia cu carte românească. Bucureștiul o poate face: sunt mii, poate zeci de mii de români aici care au cărți de donat, biblioteci de reorganizat. Aceste cărți sunt vitale peste Prut.
Am văzut pentru prima dată de aproape un șantier arheologic și îmi doresc să mai ajung (de exemplu la Târgșor sau la Castrul de la Mălăiești - Prahova). M-am simțit foarte mult în elementul meu și asta mi-a confirmat, dacă mai era nevoie, că trebuie să mă înscriu la master în disciplina mea de suflet. Anul viitor, negreșit.
Vara aceasta
Asociația Unirea - ODIP Onoare, Demnitate și Patrie a desfășurat o caravană de informare în peste 350 de sate din 12 raioane. Eu m-am alăturat "Caravanei Unirii" la Strășeni, la nord de Chișinău (aici, comitetul de primire la primărie).
Primăria Strășeni arată impecabil, pentru că se vede când omul e cinstit și harnic.
În sala de consiliu, care se prezintă mai bine decât sălile multor instituții din București, am fost primiți, fără compromisuri, de doamna primar Valentina Casian: "Sunt unii care cinstesc valorile neamului și sunt alții care absorb tot dar nu dau nimic înapoi". Urmau pentru noi 3 zile în Strășeni și în satele din împrejurimi.
Prima zi am fost doar prin străzile orașului, cu vorba bună și cu pliante. Am ajuns și la piață, am luat kilograme de piersici la prețul imbatabil de 2 lei și m-am "împrietenit" cu barul "Driver" care avea wi-fi.
(aici la piață cu colegul Radu)
O voluntară veterană din Tinerii Moldovei, Valeria, ne-a făcut surpriza tare plăcută de a veni cu noi, ea fiind din Strășeni. De altfel, în aceeași zi, am dat o fugă și înapoi în Chișinău la lansarea cărții lui George, "Blocați în labirint". Ulterior am ajuns și la Mărășești, cu colegul meu din
Hora Quest Cahul - Mihai, student la istorie. Solidaritate unionistă.
A doua zi a început la
Vorniceni, un sat în care am mai fost și acum doi ani în Marșul lui Ștefan cel Mare și unde am recunoscut această minunată poartă. Îmi aduc aminte cu mare plăcere de primirea de atunci la casa de cultură. Îmi rămâne în suflet, Vorniceni, și îmi place mult și numele satului.
De altfel și anul acesta am fost frumos primiți la primărie.
Toată ziua am fost în echipa organizată de Michael Dediu, basarabean stabilit de ceva ani în Statele Unite dar activ câteva săptămâni pe teren cu unioniștii și care sub genericul "Dediu productions" a filmat multe aspecte din caravană.
Pentru următoarele două zile, colega mea de echipă avea să fie Ecaterina (în centru, cu mapa în mână).
Catia a fost și în
Hora Quest Cahul anul trecut, doar că am fost în echipe diferite atunci, dar am recuperat colindatul ulițelor anul ăsta. E absolventă a Colegiului Petru Rareș din Chișinău și este mai mult decât motivată să șteargă granița de pe Prut, ca să vadă mai mult din țara noastră, inclusiv printr-o implicare foarte activă în asociațiile unioniste.
Ca în toți ceilalți ani, m-au fascinat porțile în care ne lăsam pliantele. În continuare mă uimește multitudinea de variante, "majoritatea cu frunze sau struguri", cum spunea o prietenă, dar nu numai. Varietatea cromatică, de material sau de motive este demnă de un studiu, dar mă voi rezuma aici să prezint principalele variante, prima fiind, într-adevăr, floarea cu cinci petale. Îmi place, în acest caz, culoarea curată, crem, aleasă, foare rară. De remarcat și superbele cerdace închise cu lemn.
Oarecum preferatul meu: modelul zgârie-norului. Pare a fi o variantă stilizată a cu Palatului Culturii de la Varșovia sau a Palatului Presei Libere de la București. Îmi place - deși e de inspirație sovietică - pentru că un model urban la sat mi se pare surprinzător.
Precum casele, deseori înlocuite cu unele mai noi și fără personalitate (a se vedea în curte), și porțile de tablă vopsită sunt în pericol de a fi înlocuite cu modele de serie...
O variație pe tema modelului floral este cel al florilor în ghiveci.
un model curent: berzele
răspândite sunt și modelele solare
deseori se găsesc motive geometrice
un motiv interesant este motivul "tehnic", cum îi spun eu, format din roți dințate
Alteori, modelul prezintă adevărate peisaje mioritice...
...chiar policrome în variantele cele mai izbutite (dar proprietarul acestei case nu era unionist... :/ )
Iată, deci, o varietate demnă de luat în seamă a porților de tablă. Nu sunt foarte vechi, ci doar de câteva zeci de ani, dar în opinia mea constituie un patrimoniu care trebuie ocrotit; ele trebuie păstrate, nu înlocuite.
Am fost surprins să găsesc prin satele din raion și porți din lemn, uneori înalte, ca în Transilvania.
În
Lozova, unde am făcut un popas acum 2 ani în timpul marșului, am avut plăcuta surpriză de a fi invitați la ceai de o familie harnică, ce își împarte timpul între Franța și Republica Moldova. Aici își construiește o foarte frumoasă casă. Din păcate conversația nu a abordat doar subiecte plăcute, ci și aspecte legate de corupția și de sărăcia care năpăstuiesc Republica Moldova, recunoscând în cele povestite de gazde aspectele evocate de George în "Blocați în labirint". Ca mulți dintre interlocutorii noștri din sate, și ei au concluzionat succint: "Unirea este cea mai rapidă soluție de a ieși din situația asta".
Ultimul sat vizitat în a doua zi a fost Miclăușeni, unde am fost emoționat să descopăr Cimitirul de onoare al eroilor români, soldați căzuți în al Doilea Război Mondial. Este primul vizitat de mine în Basarabia.
Cimitirul a fost amenajat la inițiativa Gintei Latine Sângeorz-Băi - Vărzărești - Nisporeni cu finanțare din partea Oficiului Național Cultul Eroilor din România. A fost inaugurat de Ziua Armatei Române (28 octombrie) în 2008. În proiect s-a implicat și municipiul Lugoj, înfrățit cu localitatea Nisporeni.
În dreapta mea, Sergiu, profesor de geografie, voluntar vară de vară din 2014.
A treia și ultima zi pentru mine a început cu comuna Cojușna, lângă Chișinău, sat mare cu mulți unioniști, unii foarte dragi mie (în imagine, masiva casă de cultură a comunei, printre cele mai frumoase pe care le-am văzut)
Un alt sat acoperit în acea zi a fost Scoreni, dar pentru care accesul se face pe un drum de pământ. Urmăresc călătoria cu motocicleta a lui Mihai Barbu în Mongolia: drumurile sunt la fel: din pământ, cu excoriații orizontale de la ploaie, care-ți zgâlție dinții și distrug suspensiile. Situație inacceptabilă pentru care cred că doar unirea constituie soluție. Doar așa se poate interveni operativ, masiv și decisiv pentru a remedia crase probleme de infrastructură și dezvoltare, mult mai grave decât cele pe care le avem în România.
Am crezut că îmi va fi greu să merg și anul acesta în tura de informare. Nu voiam să sar acest an, după ce în ultimii 3 am fost în fiecare vară pe teren, în Basarabia, dar deja știu cât e de greu, pe caniculă, să bați satele, să înfrunți căldura, praful și uneori oameni nu tocmai înțelegători.
Totuși, nu a fost greu. Contactul direct cu Basarabia are darul de a mă mobiliza și mai mult. Când văd în ce greutăți se zbat oamenii, doar pentru că țara noastră a fost feliată de dictatori acum peste o jumătate de veac, când văd cum colegii mei mai mici înfruntă toate lipsurile cu zâmbetul pe buze, mă îndârjesc și eu și mai mult. Sunt extraordinar de mulți unioniști în Basarabia, oameni care vor să lupte pentru un viitor mai bun, pentru identitatea regăsită și pentru țara reunită. Nu avem dreptul să îi lăsăm, nu putem să abandonăm.
Cum scria asociația Uniunea Educatoarelor Române acum un secol despre solidaritatea de neam: "Să ne deschidem inima, să ne deschidem mâna și să dăm, să dăm mereu până nu va mai fi nevoie de dat. Cei care avem mult, să dăm mult, cei care avem puțin, să dăm puțin, dar să dăm cu toții".
Principalul atu al Republicii Moldova sunt oamenii: ei sunt bogăția.
Principala forță a mișcării unioniste sunt, de asemenea, oamenii. Și în acest an grupul meu a fost format din numeroși voluntari, cu preocupări, pasiuni și temperamente diferite dar pe care îi leagă același lucru: dorința de a redeveni un popor într-o singură țară.
Printre prietenii din tura aceasta, îi pot menționa pe Sergiu, care s-a numărat printre coordonatori. Împărțim aceeași zodie și același an de naștere și am fost impresionat să aflu că a fost plecat un număr de ani în Norvegia, dar că acum este în Republica Moldova alături de Asociația Unirea, cu entuziasm și determinare metodică. Și nu, nici de data aceasta nu am fost eu cel mai mare din grup :D
Plăcut surprins am fost să vorbesc și cu Mirela și sora ei Mihaela: sunt cinci copii în familie, dintre care ele cele mai mari și deja foarte implicate social; tatăl lor este conferențiar universitar - doctor. Familie frumoasă, educată, elita acestui ținut. Viitorul României necesită unirea, pentru că înainte de a primi cote de migranți, trebuie să îi readucem alături de noi pe frații și pe surorile noastre, frumoasele familii de peste Prut.
Cum spuneam și în caravană, unionistului - fără a cunoaște pe teren Basarabia - acestuia îi lipsește ceva. Unionistul și românul patriot trebuie să vină la fața locului și să se implice, să-și facă prieteni aici, să-și facă legături de încredere, să cunoască plaiurile la fața locului, să le bată la pas. De altfel sunt foarte multe lucruri frumoase de văzut, oricine are doar de câștigat de pe urma unei vizite în Basarabia.
Trebuie să avem încredere în noi, pentru că unirea este aproape dacă noi ne implicăm să o realizăm; și este în beneficiul tuturor.
Aștept deja cu nerăbdare ocazia de a revedea prietenii făcuți anul acesta și pe cei din anii precedenți, în acțiuni de și mai mare amploare pe care le vom organiza, pentru că abia începem a marca, în felul nostru caracteristic, Centenarul Marii Uniri.
Vom învinge, pentru că nu ne vom opri niciodată! (legământul unioniștilor la centenarul de la Mărășești)
