E lucru sigur că măririle sunt trecătoare, pentru că cine îl cunoaște azi pe poetul Mihai Codreanu, avocat, dramaturg, traducător și mai ales poet, părintele sonetului românesc, laureat al Marelui Premiu Național de Poezie în anul 1925?
Astfel, când mi-am făcut lista cu muzee de văzut la Iași (și lista, după cum se vede, e luuungă...), mă întrebam: cine e Mihai Codreanu?
Casa părea oricum impunătoare în imagini și am găsit-o ușor, pe strada Rece, la doi pași de Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa"și vizavi de faimoasa tavernă a junimiștilor "Bolta Rece".
Este cosntruită în 1934 în stil neoromânesc, într-un timp când stilul intra în declin în favoarea stilurilor occidentale, în principal art - deco. Era patriot, poetul...
Muzeul ocupă doar parterul clădirii. Acesta a fost donat statului de a doua soție a poetului, Ecaterina Codreanu. Etajul a aparținut surorii poetului, Natalia, care ulterior a fost vândut.
Intrarea vilei este și acum străjuită de "Lord", credinciosul său câine.
În interior, birou, sufrageria și dormitorul au rămas neschimbate de pe vremea poetului. Doamna muzeograf poate răspunde tuturor întrebărilor legate de muzeu și de viața și opera poetului, "căzut, oarecum, în uitare", cum concede și dumneaei, în mijlocul prezentării.
În primul rând, Mihai Codreanu este un exemplu de voință. Orfan de tată la vârsta de un an, de constituție fragilă, încă din tinerețe îi slăbește vederea. Asta îl obligă să renunțe la visul de a urma arta dramatică. Nu se lasă bătut și termină în schimb facultatea de drept și facultatea de filosofie, exercitând profesia de avocat, publicând și devenind chiar, pentru câțiva ani, director al Teatrului Național din Iași - dovadă că și-a urmat, sub altă formă, pasiunea pentru teatru.
Codreanu era și un foarte bun traducător, primind Legiunea de Onoare pentru cea mai bună traducere în limba română a piesei "Cyrano de Bergerac" de Edmond Ronstand.
(în imagine opera Olgăi Sturza - "Poetul și muza")
Trecem în sufragerie, una frumoasă și elegantă, cu câteva opere interesante și un dulap care polarizează privirile. Nu doar pentru că este dintr-un superb lemn masiv, ci pentru ...
... un lugubru set de cafea. Mihai Codreanu era mason, se-nțelege.
dormitorul
portretele celor două soții ale poetului, Sofia Betina și Ecaterina Codreanu.
Masa de șah a poetului, din frumosul foișor neoromânesc. Pe această tablă s-au duelat, nu o dată, Mihai Codreanu și Mihail Sadoveanu. De altfel sonetistul l-a învățat pe romancier nobilul joc al minții care este șahul.
Bărbat de o deosebită prestanță pe scena culturală ieșană, Mihai Codreanu putea fi zărit la multe evenimente mondene și artistice; în imagine, pantofii de gală ai poetului, un stil din alt timp.
În salon se mai păstează un telefon vechi cu rotiță și cartea de telefoane din anul 1959, în care figurează Ecaterina Codreanu.
În încheiere, un sonet prevestitor al poetului care s-a stins la venerabila vârstă de 81 de ani:
Orbul
Sub un copac de nuc, bătrânul orb
Stă-n asfințitul soarelui de vară;
Viața lui, nici dulce, nici amară,
I se destramă-n clipe ce-l absorb.
Tresare: Aspru croncănit de corb
S-a-nfipt în mintea lui octogenară:
E gândul că-n curând va să dispară
În negre valuri de neant ce-l sorb.
Lumină n-a văzut de multă vreme,
Dar de întunericul etern se teme
Ca de o vâltoare ce l-ar înghiți...
Și-atuncea ochii îndreptând spre soare,
Deși nu-l vede, parcă l-ar privi
Acum și-n veci prin bezna viitoare.