După două zile la Turda, urmai două zile la Deva, însă pe drum mai aveam câteva surprize plăcute. Întâi am traversat Aiudul, unde din păcate nu am oprit, însă am putut admira cetatea din autocar.
Ne-am oprit la Alba Iulia; vremea ținea cu noi și în cele două ore petrecute în cetate, nu știam unde să ne împărțim, între obiective (și "poze de grup")
A fost timp pentru tot, până la urmă, vremea era superbă, cetatea impecabilă, cum este de câțiva ani, o delectare și o mândrie să o arăt prietenilor de peste Prut. Eu am prins un cadru foarte bun (pentru mine) cu Obeliscul lui Horia, Cloșca și Crișan dar toți alergam de colo-colo, făcând poze, mai ales cu statuile de bronz ale soldaților și protipendadei de secol 19.
Am revăzut cu emoție Catedrala Întregirii Neamului și am încercat, cumva, să transmit acest sentiment și grupului.
Am avut ghinion pentru că nu era deschisă Catedrala Catolică cu mormântul lui Iancu de Hunedoara (se filma un film indian) și nici Sala Unirii (mare dezamăgire, aici) dar am admirat fortificațiile și clădirile din exterior.
Am avut ocazia să văd și noile amenajări din piața principală (fostul Parc Custozza), unele interesante, altele aproximative sau chiar de prost gust... În fine, alea jacta est...
Am profitat și să fac poză lângă statuia unuia dintre actorii cheie ai Marii Uniri, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu.
Colegii s-au bucurat să cumpere suveniruri de la numeroasele căsuțe turistice și de asemenea s-au amuzat copios, de exemplu la această prezentare... savuroasă.
Încă o "poză de grup"...
... și ne-am repliat pentru o gustare de prânz, oferită de gazda și ghidul nostru în Alba Iulia, parlamentarul Clement Negruț.
După Alba Iulia a urmat Deva, popasul nostru pentru două zile. Având în vedere orarul de vizitare, am mers imediat la cetate.
Acolo ne-a primit domnul parlamentar Gheorghe Firczack, care s-a ocupat de noi pe durata șederii.
Din cetate se vedea tot orașul și toată valea Mureșului. Pentru prima dată vedeam și altă față a orașului, nu cea, oarecum dezavantajoasă, din cele câteva tranzituri, prin gară sau autogară, în drum spre Franța când eram student.
Cetatea a fost frumos restaurată în ultimii ani, s-a construit un funicular, a devenit un obiectiv turistic major, dar despre toate astea, pe îndelete, într-o descriere mai amănunțită a Devei.
Singura problemă cu funicularul: nu prea e suficient de încăpător la aflux mare; a trebuit să ne împărțim în vreo cinci grupuri și primii plecați au avut de așteptat după ultimii sosiți.
16 Seara a fost ocupată cu cina și cu o plimbare în orașul pe care începeam să-l descopăr. Anii trecuți, când treceam prin Deva, vedeam doar gara și blocurile destul de urâte din jur. Acum descopeream centrul istoric al orașului, adăpostit sub dealul cetății, înțesat de clădiri vechi și statui. ("Și că-n a noastre piepturi, purtăm cu fală-n lume, biruitor în lupte, un nume de Traian").
Atracția principală a orașului, pe timp de vară cel puțin, este fântâna luminată și cântătoare din Piața Victoriei (unde se află statuia ecvestră a lui Decebal, iar în Piața Unirii statuia lui Traian din imaginea precedentă). Aici ne-am adunat în ambele seri și am ascultat programul de o oră. Deși mult mai mică decât, să zicem, fântâna de la Barcelona, în serile acelea nu mi-a trebuit mai mult, era liniștit, plăcut. Un pic răcoros, cu stropii împrăștiați de vânt până pe noi, cu muzică inspirată. Copiii se jucau pe bordura fântânii sau chiar în apă...
La un moment dat Elena, Manuela, Mirela și Adriana au venit să facă o poză "cu coordonatorul de grup", ceea ce înseamnă că nu le-am stricat excursia până la acel moment (de fapt toată lumea a fost de treabă și ne-a lăudat la final și pe mine și pe Dumitru pentru voia bună asigurată, că n-am pierdut pe nimeni, că nu a rămas lumea nemâncată...). :) Oricum, specific, gașca asta de patru a fost unul din sufletele petrecerii, care a trăit "cu maximă intensitate" cele 6 zile ale excursiei. Trecuseră 3 zile, în ultimele 3 voia bună urma să urce la cote și mai mari, cu discotecă, "mafia" pe autocar sau până-n zori și multe altele care nu încap aici;
A doua zi a început cu o excursie la Țebea, la Pantenonul Moților, ceva la ce domnul parlamentar Firczack ținea în mod deosebit. Următoarea persoană încântată de inițiativă eram eu. :) Drumul era cam lung și unii erau nedumeriți: "Romulus, ce-i acolo de văzut? Adică mergem să vedem un copac""Unul mort", adaug eu, adăugând la glumă și intrând în joc, în aceași timp necăjindu-mă, oarecum serios, că unii nu înțeleg încărcătura patriotică a locului pe care urma să-l vizităm.
Acolo am fost efectiv captivat de discursul doamnei muzeograf, o prezentare de zece minute cursivă, plină de pasiune.
Sunt multe de spus despre Panteonul Moților de la Țebea, dar trebuie mai pe îndelete într-o postare viitoare.
Și drumul până la Țebea a fost deosebit de pitoresc; foarte repede, însă, ne-am întors la Deva.
Acolo am vizitat Muzeul Civilizației Dacice și Romane, găzduit în impresionantul Palat Bethlen, sau "Magna Curia" (de asemenea, va urma în detaliu).
A urmat Castelul Huniazilor, ca și precedentele obiective, o premieră pentru mine. De fapt pentru mine toate obiectivele din Hunedoara erau noi, nu mai avusem ocazia să opresc în acest județ pe care l-am traversat de atâtea ori. Era demult pe lista obiectivelor majore ale României pe care voiam să le vizitez.
Unii din grup chiar au profitat să afle lucruri noi despre meseria de producător de film...
Cert e că vizita a fost foarte interesantă, un rol deosebit avându-l ghidul nostru, pasionat din creștet (plete) până-n sandale. "Dacul" nostru a împins amabilitatea până la a ne dărui "galbeni" (în loc de aur dacic, monezi gălbui de 1 ban) cu ajutorul cărora să ne punem dorințe, încredințate fântânii din castel (săpată de 3 tătari prizonieri ai lui Iancu de Hunedoara).
Fără a detalia vizita, care a fost deosebit de interesantă, voi menționa că o atracție majoră a fost camera de tortură a castelului. În ceea ce mă privește, însă, Castelul Huniazilor nu este exploatat la potențialul lui. Da, s-a restaurat mult în exterior, se vede, dar în interior nu este suficient amenajat, mi-aș dori mai mult, mai multe decoruri (nu kitsch), mai multă mobilă de epocă... Voi reveni pe acest subiect.
Întoarcerea în Deva a însemnat încă o plimbare, la foarte modestul ei centru comercial (mall), un fel de hală, cum era "Prisma" acum 20 de ani, sau prin centru, unde am văzut acest restaurant cu numele unui cartier din Chișinău.
Seara s-a încheiat cu o scurtă conferință, la care a asistat și presa locală, un eveniment interesant în sine, la care basarabenii au avut ocazia să-și expună impresiile despre Marșul lui Ștefan cel Mare și despre excursia în desfășurare.
În loc de încheiere, un grafitti de pe zidurile Devei.
Mulțumesc pentru fotografiile folosite lui Andrei Arîcu, Efim Duca și Elenei Man.