Acum 3 ani am vizitat Memorialul de la Turtucaia, un vis mai îndepărtat. Nu am lăsat să treacă centenarul războaielor balcanice fără a-l îndeplini. Am știut atunci că trebuie să-mi mai îndeplinesc un vis: să particip la comemorarea centenarului bătăliei. Așa că duminică 4 septembrie mă găsea din nou pe drumul frumos și liber ce șerpuiește Dunărea: bătălia care a avut loc în zilele de 5 și 6 septembrie 1916 este comemorată anual în prima duminică a lunii septembrie.
În doar două ore, eram la Turtucaia (am trecut rapid vama și podul de la Giurgiu). Față de acum 3 ani, când era pustiu, acum erau șiruri de mașini parcate pe câmpul de lângă cimitir (care era parțial necultivat și proaspăt cosit) și erau tarabe cu cârnăciori și alte cărnuri care sfârâiau. O atmosferă câmpenească. Foarte multă lume în cimitir, atât de multă încât eu nici nu am intrat de data aceasta, de asemenea multă lume la memorialul bulgăresc, unde era montată o tribună sub inscripția "Epopeea de la Turtucaia" (denumirea bătăliei la bulgari).
Lângă cimitir erau arborate steagurile celor 3 națiuni care au participat la bătălie și erau prezente grupuri de reconstituire istorică din cele 3 țări, dar germanii nu au participat la reconstituire (sau au participat, prin artileria folosită, ca și în bătălia reală când artileria lor a avut efecte devastatoare).
Înaintea reconstituirii, care a fost punctul culminant al comemorării, s-au succedat slujbe și mai multe momente de rugăciune. Bulgarii au avut o delegație importantă, cu vicepreședintele țării, ministrul apărării și oficialități din toată țara și din regiune. Au fost și oficialități române, reprezentanți ai Oficiului Național Cultul Eroilor (ONCE) - o instituție pe care eu o admir foarte mult), și arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, așa încât, spre bucuria mea și liniștea eroilor români căzuți, am auzit și câteva cântări în limba română.
O fanfară a marinei bulgare a intonat mai multe imnuri; la unul dintre ele asistența a îngenunchiat. La un moment dat a fost intonat și Imnul Eroilor.
Am avut timp să mă plimb un pic pe la standul cu arme vechi. Dar așteptam cu nerăbdare momentul reconstituirii bătăliei.
Reconstituirile istorice m-au pasionat mereu, dar știu că pentru a integra un grup de reconstituire istorică trebuie investit nu puțin în echipament, și mai ales trebuie investit mult timp și disciplină în antrenamente, coeziunea grupului și participarea la diferitele evenimente. Totuși, este o ocupație frumoasă pentru marcarea evenimentelor istorice și cinstirea strămoșilor.
Lângă cimitir a fost cosit câmpul și au fost amenajate mai multe tranșee, redute din paie și presărate petarde și fumigene. Am identificat, împreună cu mai mulți oameni care filmau sau fotografiau, o structură de beton în capătul câmpului (de fapt o toaletă dezafectată) și am urmărit evenimentele de pe acoperiș.
Reconstituirea a urmărit desfășurarea luptei reale: cucerirea fortificațiilor dimprejurul orașului și la final ocuparea orașului Turtucaia.
Mai departe voi lăsa fotografiile să vorbească; păcat că nu pot reproduce vacarmul foarte realist făcut de pirotehniști, de mitralierele și puștile funcționale de pe câmpul de luptă și de cei câțiva soldați bulgari (precum cei din prim-plan) care suplimentau vacarmul cu rafale de gloanțe oarbe.
Chiar nu prea am cuvinte pentru a evoca bătălia, nici reconstituirea. Cuvintele sunt sărace. Recomand tuturor să citească "Amintiri din luptele de la Turtucaia" de George Topîrceanu, un text simplu, direct, dar care tocmai prin evocarea simplă și crudă a evenimentelor impresionază.
Găsesc de asemenea foarte potrivite cuvintele unui prieten: "Povestea dramatică şi eroică a făuririi României întregite începe şi cu Turtucaia, iar morţii de la Turtucaia nu sunt cu nimic sub cei de la Mărăşeşti. Nu avem voie, aşadar să-i uităm"
Găsesc de asemenea foarte potrivite cuvintele unui prieten: "Povestea dramatică şi eroică a făuririi României întregite începe şi cu Turtucaia, iar morţii de la Turtucaia nu sunt cu nimic sub cei de la Mărăşeşti. Nu avem voie, aşadar să-i uităm"
Bătălia a durat în jur de 20 de minute cu totul, dar a fost foarte intens. A fost un privilegiu să asist la moment și îmi pare rău că evenimentul a trecut practic neobservat de către români și de către oficialitățile noastre. Au avut de pierdut, în orice caz.
Un oficial ONCE a declarat "Mi-aș dori din suflet ca la anul, la împlinirea a 100 de ani de la Bătălia de la Mărășești, ceremonialul să fie cel puțin ca acesta al bulgarilor, care au depus 120 de coroane la monumentul de aici" (articolul complet).
Un prieten, însă, îmi spunea că "din motive complexe", nu crede că la noi se va face o comemorarea precum cea de la Turtucaia. Sper din inimă să se înșele și să ne ridicăm, în ceasul comemorării celor mai intense ore de sacrificiu ale poporului român, la nivelul așteptărilor demne. Vom vedea toamna aceasta, în 2017 și în 2018.
La final am făcut câteva poze cu o parte din trupele noastre.
Inclusiv această șarjă cu baionetele.
Sau aceste salve cu ultimele cartușe netrase.
Câmpul s-a golit destul de repede de mașini și am mers și noi să vadă colegul meu un pic orașul. Am apucat să vedem parcul de pe faleză și Muzeul Bătăliei de la Turtucaia, care este amenajat lângă Muzeul de Istorie, care însă era închis (în weekend se închide la 15h, în timpul săptămânii la 18h). Muzeul bătăliei prezenta multe planșe cu poze din epocă, dar textele erau exlusiv în bulgară. Dezamăgitor astpect, ca întotdeauna. Prea puțin suntem obișnuiți, noi și vecinii noștri, să afișăm în muzee textele măcar bilingv.
vedetă rapidă, monument în parc
Muzeul de istorie
Vedere asupra Dunării de la terasa unui restaurant de vizavi de muzeu.
Voi mai reveni curând la Turtucaia? Nu știu. Când ocazia se va prezenta, da. Poate în drum spre mare. Poate în drum spre frumosul oraș Silistra, care este o bijuterie necunoscută la mai puțin de trei ore de București. Ce este sigur: nu voi trece niciodată pe acest drum fără a mă opri câteva momente la cimitirul dinspre Șumenți, unde își odihnesc somnul de veci eroii români.