Luni - 6 august: Coborârea din Tabla Buții s-a făcut spre Vama Buzăului. A fost lung și obositor drumul. Un grup care lua masa la iarbă verde ne-a făcut o surpriză plăcută: auzind că suntem unioniști și că mergem pe jos până la Chișinău, ne-au oferit spontan de ronțăit și câteva beri (grupul de lângă cele două mașini din imagine).
Am fost impresionat când, la intrarea în localitate, am văzut fosta clădire a vămii. Între România și Transilvania, până acum 100 de ani, a fost vamă, așa cum este azi între România și Republica Moldova...
Am fost primiți foarte frumos de domnul primar al comunei iar odihna a fost minunată.
Din etapa aceasta a marșului ni s-a alăturat Delia, care a pictat acest frumos tablou cu aprinderea Flăcării Unirii la Alba Iulia; m-am grăbit să-l cumpăr, pentru istorie.
Marți - 7 august: Plecare de la primitoarea cazare.
Vama Buzăului are renume pentru rezervația de zimbri pe care am vizitat-o. Este a doua oară când văd zimbri, după cei de la Pădurea Domnească, din Basarabia, cu ocazia Caravanei a 4-a Trai mai bun pe malul Prutului.
plecarea de la centrul de vizitare al rezervației
Miercuri - 8 august: Zagon se remarcă prin conacul Mikes-Szentkeresty, casa natală a lui Kelemen Mikes, nobil, soldat și eseist maghiar. Participant în luptele lui Francisc Rakoczi împotriva Habsburgilor, fiind înfrânți, l-a urmat pe acesta în exilul său din Turcia, unde a murit. Considerat "Goethe" al maghiarilor, eu îl văd mai degrabă, prin traseul politic, drept un Dimitrie Cantemir. Am mai vorbit despre el cu ocazia vizitei castelului Daniel din Vârghiș de acum câțiva ani.
Una din numeroasele porți secuiești văzute.
activități agricole
Sosirea în Covasna. Această a doua zi în județul Covasna l-am avut alături pe Cosmin și pot spune că a fost o mare sursă de distracție și bancuri pe tot parcursul drumului.
biserica parohiei Covasna Voinești
La prânz am sosit la Zăbala, care ne-a fost casă în această etapă a Marșului Centenar (a 7-a) timp de 2 nopți și o zi. Am luat prânzul în poiană și tot lângă pădure am dormit, în două cabane diferite.
Deosebit de primitoare comunitatea de români din Zăbala.
Prima cabană, cealaltă fiind a "seniorilor", de care am fugit cât am putut :) (prietenii știu).
Joi - 9 august: Din Zăbala am plecat spre Ojdula, peste țarină, prin Harale și Ghelința, unde am poposit la prânz.
Am fost numai noi, pe drum pietruit, nederanjați de nimeni, cel mult de țăranii care-și vedeau de treburile agricole.
La stânga noastră, spre vest, vedeam orașul Târgu Secuiesc. Am ecologizat și marginea acestui câmp, cu Radu.
prin Ghelința (și lucrări la rețeaua electrică)
troiță la marginea drumului
la drum cu gașca din Botoșani
case din zonă
zi senină cu vedere spre Carpații de curbură
troiță pe dealul desupra Ojdulei...
... și textul
comuna Ojdula
nu puteam lipsi din poză :)
coborâm spre Ojdula, popasul nostru
Școala din Ojdula
Centrul comunei, foarte curat, cu o cruce dedicată mileniului scurs de la sosirea ungurilor în Europa.
biserica din Ojdula
După înnoptarea pe stadionul din Zagon, înnoptare în sala de sport de la Ojdula (și iar fotbal).
Sâmbătă - 11 august: După o zi de odihnă în Zăbala, a 8-a etapă a Marșului Centenar s-a îndreptat spre Vrancea, de la Ojdula, la Lepșa.
Pentru mine ziua a însemnat doar o jumătate de marș, restul timpului fiind petrecut cu strângerea bagajelor la Zăbala și aprovizionarea în Târgu Secuiesc.
Cât așteptam în Zăbala am văzut o lungă și variată paradă de mașini Trabant (unul din multele modele impecabil păstrate).
Am prins marșul din urmă la intrarea în Parcul Natural Putna - Vrancea.
Colegii mei au urcat toată dimineața. Urma coborârea spre Lepșa.
Peisajul? O splendoare. Drumul, de asemenea, bun. Trafic, foarte redus, iar de la Lepșa drumul bifurcă spre Mărășești, prin Soveja, și respectiv spre Focșani.
drumul șerpuiește prin Carpați
Pe parcursul marșului, copiii au fost mereu ajutați dacă le-a fost prea greu (Ștefan s-a oferit mai mereu). Însă a fost mereu o bucurie să-i avem pe cei mici alături de noi.
Eu mă bucuram de ultimele momente ale marșului.
Pe malul Putnei, la Lepșa, a trebuit să îmi iau rămas bun de la Marșul Centenar (înainte de a-l regăsi la Iași și la final, la Chișinău). Cu autocarele unioniste dăruite de primarul Iașului, am făcut un adevărat "wagenburg" (tabără medievală întărită cu care) și am petrecut la foc de tabără.
Pentru mine Marșul Centenar a fost gestul simbolic pe care am dorit să-l fac, cu ocazia Centenarului. Într-o săptămână, am trecut de două ori Carpații, călcând pe pământul celor trei țări române reunite în anul astral al neamului 1918.
A fost o drumeție sănătoasă, bucuria regăsirii unor prieteni și legarea unor noi cunoștințe. Mi-am revăzut țara frumoasă, la pas, și mi-am reamintit că merită să luptăm pentru ea.
Cei care NU rezonează cu astfel de ativități sau chiar le critică, poate nu rezonează îndestul cu istoria și cu natura, componente esențiale, cred eu, ale identității naționale. Păcat.
Marșul Centenar a continuat, fiind martor multor momente frumoase și simbolice, de exemplu vizita mausoleelor din Vrancea, dar întâmpinând și mari greutăți, la Prut și la Chișinău.
Poate nu întâmplător: dincolo de Prut, Republica Moldova are, cum am mai spus, un viitor incert iar deseori cetățenii ei preferă soluții individuale - plecarea peste hotare.
Din păcate, Centenarul Marii Uniri nu coincide pe deplin cu trezirea românilor la necesitatea de a ne construi, conștient și activ, țara pe care ne-o dorim, prosperă și reîntregită.
Asta nu înseamnă că renunțăm. Basarabia va fi mereu în atenția noastră, parte a Țării, fie Centenar sau nu.