Pasul Tabla Buții, sau Pasul Tătarilor, așa cum mai este denumit, este o trecătoare folosită încă din perioada Antichității. Așezări dacice, castre romane și puncte vamale medievale se află în apropiere.
În perioada romană, legionarii pavasera drumul cu pietre de râu, care nu se mai cunoaște însă, în evul mediu trecându-se cu caii, cel mult cu căruța.
Numele Tabla Buții vine de la vămuirea butoaielor, sau buților, care se făcea prin trecerea pe o tăbliță, de unde "Tabla Buții".
De mai multe ori în istorie trecătoarea a fost traversată de armate - inclusiv cele ale lui Mihai Viteazul în 1600 - iar la începutul Primului Război Mondial pe aici au trecut trupe române în ofensiva lor în Transilvania.
Ofensiva fiind oprită, armata română a adoptat o poziție defensivă în trecători, inclusiv în pasul Tabla Buții.
Trecătoarea nu era punctul principal de trecere vizat de armatele germană și austro-ungară, ci pasul mai important de la Predeal, însă s-au dat lupte și la Tabla Buții, în special între 15 și 28 octombrie 1916.
Preotul Ion Vasilescu din ultimul sat muntenesc înainte de trecătoare, Slon, a cules corpurile neînsuflețite ale soldaților căzuți. Ulterior, un cimitir militar a fost amenajat un pic mai jos de drumul care traversează munții. În acesta sunt îngropați și soldați români, și ai armatelor inamice, iar numele multora dintre cei căzuți a rămas necunoscut.
În fiecare an, de Schimbarea la Față sau în prima duminică de după sărbătoare, toți cei din împrejurimi se adună la Tabla Buții în atmosferă festivă. Ziua de duminică începe cu slujba și cu pomenirea morților.
Cimitirul este mic, dar foarte bine îngrijit: crucile sunt văruite, șindrila unsă cu păcură, florile pe morminte sunt proaspete.
Coroana brazilor aliniați îl fac vizibil de departe.
Astăzi puțin mai cunosc numele de Tabla Buții. Se cuvine să ne cinstim eroii și să nu-i uităm.