Demult îmi doream să ajung la Cetatea Albă. Era "pe listă" de ani de zile. Nu era tocmai ușor, fiind departe și drumurile proaste, dar într-un weekend prelungit din vara trecută, am reușit.
Tura ar fi fost mult mai grea de făcut dacă nu beneficiam de traducerea Irinei pe tot parcursul vizitei, pentru că la Cetatea Albă se vorbește doar în rusă și ucraineană. Așadar peste tot - la vamă, la muzee, la masă - toată comunicarea era în rusă; de altfel nici engleza nu e prea răspândită.
La intrarea în cetate se pot admira și ruinele vechii colonii grecești Tyras, ce purta numele antic al râului Nistru.
Tyras
Zidurile Cetății Albe cu Turnul Fecioarelor. Desigur, și aici există acea legendă răspândită: la un asediu, mai multe fete tinere s-au aruncat din turn în loc să cadă prizoniere dușmanilor. Legenda există și la Cetatea Caliacra.
turnul fecioarelor
Zidurile cetății spre limanul Nistrului, un pic mai sălbatice.
Poarta mare a cetății, accesul principal, ridicată de Ștefan cel Mare în anul 1476. Sunt afișate stema modernă a orașului, cu vița de vie, iar în dreapta o piatră de pe vremea Moldovei, reconstituită.
Cetatea Albă este realizată din două curți interioare succesive, ce înconjoară un donjon aflat pe marginea Limanului Nistrului. Prima curte (curtea dinafară) este vastă, să încapă toată populația așezării în caz de asediu, cu bunuri și materiale cu tot. Este parțial acoperită cu arbori, care nu știu dacă sunt anume un parc, sau au crescut așa. Acest zid de incintă, al treilea, a fost terminat de Ștefan cel Mare la finalul anilor 1470.
În prima curte se mai păstrează urmele moscheii Baiazid al II-lea, cu minaretul încă în picioare. Fiu al lui Mehmed al II-lea Cuceritorul, Baiazid al II-lea a reușit să smulgă Cetatea Albă de la moldoveni, în vara anului 1484, după un asediu de o săpătămână.
minaretul moscheii
Când am vizitat cetatea, era un mic bâlci cu suveniruri, tir cu arcul, de asemenea erau expuse piese de artilerie din diverse epoci.
În a doua curte (curtea dinăuntru) se intră prin două porți, care arată deosebita grosime a zidurilor.
Este goală și pare părăsită, dar am văzut în imagini că uneori se organizează concerte aici, cu donjonul în fundal.
a doua incintă
pe zidurile cetății
Donjonul, partea cea mai veche a cetății, care s-a numit succesiv Asprocastron sau Maurocastron (bizantini), Aspron (pecenegi), Moncastro (genovezi), Cetatea Albă - sub stăpânirea Moldovei și Akkerman, după cucerirea otomană. În prezent se numește Bielgorod Dnistrovski, de către ucrainieni, fiind înrudită, prin numele purtat prin secole, de alte cetăți cu deosebită însemnătate istorică, precum Alba Iulia sau Belgrad.
Foarte încântat de a fi ajuns la Cetatea Albă!
Donjonul văzut de pe ziduri. Curtea interioară arată mai bine decât în unele poze mai vechi văzute de mine. Nu mai este pârlog, este iarbă cosită. De asemenea, se fac lucrări de consolidare la zidurile dinspre limanul Nistrului, se construiesc și câțiva noi contraforți.
donjonul și limanul Nistrului
Limanul Nistrului, văzut de pe ziduri.
Am coborât să ating Nistrul la vărsare.
interiorul donjonului cu semnele trecerii timpului...
Turnurile demult și-au pierdut acoperișurile și ar fi utilă o restaurare, pentru a se conserva.
Pe lângă cetate era ridicat un decor de film.
Perioada pare să fie Primul Război Mondial...
Prin toate cetatea era zumzet de gâze și zbor de păsări. Se pare că unele își peticesc cuibul.
Un pic mai amenințători, acești corbi.
A venit...
... să-i zică ceva.
Urmele românești prin cetate lipsesc aproape complet, dacă nu ar fi de exemplu această stemă reconstituită și prinsă într-una din nișele curții.
În alt loc, am putut admira o stemă originală, mâncată de vreme, pentru că mult timp a trecut de pe vremea lui Ștefan cel Mare...
Vedere de pe ziduri, spre Poarta Mare.
Cetatea Albă se simte cam singură și așteaptă să o vizitați. Eu cu siguranță voi reveni!