Trezirea la ora 4 pentru a lua trenul a fost cruntă. Am ajuns repede cu două autobuze la gară, pe când abia se crăpa de zi. Ne așteptau patru vagoane doar pe noi în "Trenul Unirii".
Îndată ce ne-am găsit locurile, lumea a adormit la loc, buștean.
Ca și în marș, drapelele s-au dovedit din nou foarte utile, ori ca pături...
... ori ca perdele improvizate, pentru că soarele de iulie pătrundea dușmănos în vagoane.
Între timp, noi goneam spre București.
În gările de popas am primit întăriri, precum aici, la Bârlad.
Aici la Tecuci... unde am putut admira un monument măreț închinat "CFRiștilor căzuți pentru patrie"în Primul Război Mondial.
De asemenea, în parcarea gării am descperit o autentică Dacie 1300 (produsă în perioada 1969 - 1982).
La un moment dat trenul s-a umplut de covrigei pe sârmă, ca cei pe care-i ține Artemis, semn că am oprit la Buzău. A fost o gustare binevenită.
Cele șapte ore au trecut în zbor și eram deja sosiți la București.
În timp ce toată lumea se organiza în Gara de Nord, eu am pornit ca din pușcă acasă, pentru două obiective majore: duș și o masă bună, la mama. Ceva senzațional după o săptămână de marș. Am găsit acasă o stare de spirit foarte optimistă și admirativă pentru realizările noastre; marșul fusese relatat la televizor și ceea ce inițial părea greu de făcut - parcurgerea distanței Chișinău - Iași pe caniculă - a fost înfăptuit. Așadar, foarte multă lume dorea să vină la Universitate să întâmpine marșul, deși, entuziasmul unora s-a mai temperat în fața realităților obișnuite:
- Vin și eu să-i întâlnesc, dacă mi se coc vinetele până atunci, a spus o vecină, altminteri bine intenționată.
Mie mi-a venit să râd;
Mama a venit la marș, ba mai mult, a pregătit o plasă mare cu mâncare pentru cât mai multă lume.
Între timp, coloana de unioniști pornea din Gara de Nord, destinația Piața Universității.
În piață, bucureștenii se adunaseră să îi întâmpine.
În exterior, au fost urale, chiote, aplauze. În sufletul fiecăruia, cred că a fost și mai mult, o satisfacție greu de descris în cuvinte pentru reușita de a fi terminat marșul cu bine.
Lumea s-a adunat în fața Teatrului Național, proaspăt restaurat.
S-au rostit câteva discursuri de bun venit, deopotrivă de către cei de la București cât și de către cei din marș (George și Anatol).
În mulțime și sus pe statuile de la TNB, steagurile fluturau.
Pe urmă, am pornit spre Palatul Cotroceni, obiectivul final al marșului fiind de a cere Președintelui Klaus Iohannis Unirea (potrivit declarației mai vechi "Unirea este ceva ce doar Bucureștiul poate oferi și doar Chișinăul poate accepta.")
Coloana era din nou precedată de ansamblul "Ștefan Vodă" de la Căpriana.
Cei mai tineri și mai curajoși, Lupu și Mihai, conduceau marșul.
În coloană, din nou, oameni în vârstă...
... familii...
... o groază de bicicliști...
...și foarte mulți prieteni, dintre cei care au organizat primirea de la București, precum Mădălina...
...sau Mirela și Mariana...
... Alexandru.
Erau și cei care au asigurat buna desfășurare a marșului, precum Adi...
... Radu ...
... sau Mihăiță.
Ziceam că merita o comparație fotografică înainte - după marș. Cert e că eram ars de soare, cu și cu vreo șapte kilograme în minus, dar foarte foarte fericit.
La traseu au participat și personaje politice mai celebre, precum Remus Cernea...
... și cu toții ne-am pus în mișcare spre Cotroceni...
... trecând prin Piața Națiunilor Unite...
... și cu o scurtă oprire la Palatul Parlamentului.
La Parlament ne-au întâmpinat reprezentanți ai principalelor partide.
Coloana a continuat de-a lungul Dâmboviței...
... și sus pe dealul Cotrocenilor.
Destinația finală, Piața Leul de la Palatul Cotroceni.
Unioniștii s-au strâns în jurul Monumentului Eroilor Geniști (Statuia "Leul"), ridicat de Spiridon Georgescu la inițiativa Generalului Constantin Ștefănescu - Amza.
Între timp, basarabenii, pe bază de pașaport și de brățară albastră de identificare în marș, au fost invitați în Palatul Cotroceni unde au avut o scurtă întâlnire cu consilierii Președintelui, acesta din urmă fiind plecat din țară la momentul respectiv (și care a transmis, asemenea Premierului, un mesaj de felicitări). A fost un monument emoționant pentru toți cei care au fost, pentru câteva momente, în frumosul palat, care a văzut atâta istorie, începând cu vremurile de reședință princiară a regilor întregitori Ferdinand și Maria și până astăzi.
Din nou, o parte din nucleul de conducere al marșului, îmbrăcați în tricourile distinctive: Nicolae, Mihaela, Aurel, Ana-Lucia, Tudor, Gina, Sabin, Ecaterina și Artemis.
A fost Marșul lui Ștefan cel Mare. A fost lung, dar parcă totuși a trecut incredibil de repede. Am rămas cu mândria faptului împlinit și cu nostalgia amintirilor frumoase. Și am mai rămas cu ceva, noi, cu toții: am rămas cu numele "eroii lui Ștefan cel Mare". Înaintașii ne sunt exemplu și nu ne-am spus ultimul cuvânt!
Mulțumesc pentru fotografiile folosite lui Radu Cîrstoiu, Constantin Grigoriță, Efim Duca, Ionuț Poenar, Eugen Horoiu, Adrian Băzăvan, Adi Lupu, Anatol Ursu și Mircea Ursache.