Quantcast
Channel: Turist în ţara mea / A patriot's guide to Romania
Viewing all 249 articles
Browse latest View live

Fânfest ediția a 9-a la Roșia Montană

$
0
0
Soarele abia răsărea când, împreună cu Mădălina și George, lăsam în urmă Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului, unde am asistat la a XII-a ediție a Universității de Vară pentru Românii de Pretutindeni, cu destinația Roșia Montană. Mai mult întâmplător, urma să văd și anul acesta Fânfest, după ce mai fusesem o dată la acest festival, acum doi ani.
Aerul era răcoros, soarele abia răsărea iar drumul frumos. Am luat-o drept de-a curmezișul Transilvaniei, de la Gheorgheni spre Sovata, Târgu Mureș, Turda, Câmpeniși în final Roșia Montană. Drumuri sinuoase, pe care uneori media orară era cam scăzută, dar cu peisaje pitorești.
Drumul de vreo 6 ore a fost și ocazia de a mai sta de povești cu colegii mei unioniști. Paradoxal, deși ne cunoaștem de mulți ani, ne-am văzut mai mult la acțiuni, ședințe, marșuri, conferințe; mai mult am muncit împreună, nu ne-am întins la vorbă, așa că un astfel de drum lung a fost ocazia să mai și vorbim despre noi, nu doar despre Unire.  

Am ajuns la Roșia pe la prânz. Eram pentru a patra oară în acet loc minunat, cu peisajele tipice ale munților Apuseni - dealuri, păduri, căpițe... Nu prea mâncasem nimic, așa că după ce am lăsat bagajele, cu Mădălina am dat o raită prin sat și am ajuns la Țarina, unde se putea mânca din belșug: frigărui, mici, cârnăciori. Era o atmoferă câmpenească.

Un Aro vechi, cu patru locuri și remorcă. Mai rar văd așa ceva și se pare că cheful de a fotografia mașini vechi nu se manifestă doar în Basarabia.

La plimbare prin Roșia Montană am văzut multe schimbări față de acum 5 ani când am fost prima dată. Multe case au fost renovate.

Din păcate, aceste lucrări sunt realizate de Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) pe casele pe care le-au cumpărat, pentru a goli satul și a porni proiectul ce ar distruge zona cu patrimoniu istoric cu tot. Prețul cerut este mult prea mare, iar lucrările lor, chipurile pentru salvarea patrimoniului național, sunt praf în ochi. În imagine este una dintre casele mele preferate de la Roșia Montană, se află pe strada principală cum e urcă dealul. Nu unt sigur că ar fi proprietate RMGC pentru că nu există o placă pe ea în acest sens. Am fotografiat-o și acum câțiva ani, înainte de restaurare.

O altă casă ce îmi place mult, nu departe de precedenta. Aceasta nu s-a schimbat deloc în 5 ani, și are o frumoasă patină a vremii. Astfel de case trebuie restaurate cu multă grijă, sau mai bine deloc.

Coborând spre galeriile romane, aproape fiecare casă de pe strada principală merită fotografiată.

Unele sunt foarte vechi, construite din chirpici, cu acoperișul cam șubrezel.

Această casă a fost de asemenea reparată în ultimii ani, mai ales veranda de lemn, și nu aparține RMGC. Roșia Montană trăiește, deși au fost forțe imense care s-au străduit în ultimii 15 ani să o distrugă.

Această casă poartă o placă ce indică faptul că a fost cumpărată de RMGC. Acum câțiva ani plăcile erau mai mici, mai discrete, acum unt țipătoare, parcă agresează trecătorul.
După această plimbare care a fost și prilej de prânz, am tras un somn toată dupămasa - e și impunea după drumul de dimineață, cu atât mai mult cu cât aveam așteptări mari pentru petrecerea de seară.

Din păcate, față de acum doi ani când am ajuns la scena din Țarina la ora două noaptea, direct din București, și m-am simțit bine, anul acesta atmosfera a lăsat de dorit. În ambele seri. Trupele nu mi-au plăcut aproape deloc, mai bună era muzica la scena secundară de tehno. Pe urmă, erau mult mai puțin oameni. Unde sunt oare toți bucureștenii aceia din toamna trecută care mărșăluiau pe străzi? S-au desumflat? A trecut moda Roșiei Montane? Nu au curiozitatea să vină să vadă cum este, la fața locului? Foarte rău!

Singurii care se făceau auziți și văzuți, care transmiteau mesaje, erau ultrașii români "Uniți Sub Tricolor", susținătorii echipei naționale, cei cu care am petrecut cele două zile la Roșia Montană. Nu întâmplător, una dintre devizele lor este "fără compromisuri!" Ei de la bun început și-au propus să nu vină la Fânfest doar pentru muzică sau ca într-un weekend la munte, ci să transmită și un mesaj de susținere roșienilor. Am avut din nou ocazia să scandez "Uniți Salvăm Roșia Montană!" după o pauză parcă prea lungă.

Atmosfera fiind slabă la scenă, am adormit devreme și m-am trezit devreme. Roșia Montană era încântătoare, încă adormită de dimineață, în timp ce eu mergeam cu Lupu să-mi iau o cafea. La magazin, casierițele erau două fete din Abrud, studente la Cluj la arhitectură, care vara munceau la Roșia Montană, localitate ce trăiește mai mult ca oricând din turism. 

După ce toată lumea s-a trezit, s-a constatat că e nevoie de o expediție până Câmpeni pentru ceva provizii și pentru o scoate niște bani - în Roșia Montană sunt câteva bănci, dar nu sunt reprezentate toate firmele. Am mers cu Loredana, care era curioasă să vadă ceva nou în zonă, iar la Câmpeni merită măcar două obiective: statuia ecvestră a lui Avram Iancu (nu acest bust, pe care l-am descoperit întâmplător) și Muzeul "Avram Iancu".

Am regăsit statuia ecvestră a lui Avram Iancu, realizată de Ion Dimitrie-Bârlad inițial la Târgu-Mureș, evacuată în 1940 la Câmpeni și rămasă aici. Mie îmi muriseră bateriile de la aparat, dar am avut noroc cu Loredana, altfel rămâneam fără nicio poză din oraș.

Din păcate, nu am avut noroc să găsim Muzeul "Avram Iancu" deschis, pentru că eram a doua zi după Sfânta Maria și probabil s-a profitat de sărbătoare să se închidă muzeul tot weekendul. Prost obicei, când cu astfel de ocazii ar trebui păstrate muzeele deschise, pentru a primi turiștii. Eu vroiam să revăd muzeul, pentru a-l fotografia mai pe îndelete, iar Loredana nu-l văzuse niciodată.
Clădirea a fost renovată la exterior - foarte bine cu excepția acoperișului și mai ales a turnului, care era din tablă, iar acum , fiind acoperit cu țiglă metalică, s-au pierdut unele elemente decorative.


Ne-am întors la timp la Roșia Montană pentru a merge cu toții să vizităm galeriile romane. Cât am așteptat să începem vizita, am văzut o variată colecție cu mesaje stângiste, sau la mișto. După o săptămână petrecută cu unioniștii la Izvoru Mureșului - îmbrăcați în tricouri cu mesaj unionist - mesajele anarhiste sau bășcălioase erau un contrast puternic.
Aici de exemplu e vorba de un tricou care denunță intervențiile americane de-a lungul timpului, dar este simplifică și falsifică istoria: intervențiile din Correa din 1950 și din Kuweit, din 1991, de exemplu, au fost în virtutea unui mandat internațional ONU și au împiedicat instaurarea comunismului în Coreea de Sud, respectiv instaurarea dictaturii lui Saddam Hussein în micuțul vecin al Irakului.

Aici un mesaj mai ușurel, fără conotații politice: "Judgment day is here: show me your tits and I will judge'em."

Ghidul nostru, un miner căruia nu-i place gălăgia pe care o făceam - eram aproape 100 de turiști. El face parte din societatea RoșiaMin, așa mi-a spus când m-a întrebat. Dumnealui ne-a explicat că galeriile de la Roșia Montană se întind pe o distanță de 150km și coboară până la 100m adâncime, adică rețeaua de tuneluri este de zece ori mai dezvoltată decât rețeaua de drumuri la suprafață.

Fiind atât de numeroși, era aproape imposibil să fac poze, așa cum îmi doream, în galerii. Nu aveam perpectivă, profunzime, Am preferat să trag cadre utilajelor de la suprafață, mai vechi sau mai noi, că acum câțiva ani îmi scăpaseră câteva.

Aici este un exemplu de șteamp modern, mecanizat.

Lângă, un șteamp tradițional, hidraulic, din lemn.

O gură de mină, reconstituită.

Iar turiștii se tot revărsau din mină, pentru că așa e la Fânfest. Pentru o vizită mai liniștită, trebuie aleasă altă perioadă.

În curte se află de asemenea un lapidariu.

Poate cea mai celebră piatră funerară este aceasta, cu o familie de coloniști romani.

Mie îmi place foarte mult și aceasta.

În centru a fost ridicat acest ansamblu, nu era acum câțiva ani. Și iată cum mă plimbam la Roșia Montană, cu tricoul Tinerilor Moldovei, o combinație foarte faină a două cauze în care cred.

Finalul vizitei a fost expoziția de fotografie - neschimbată.

Din nou am încercat să prind câteva cadre cu fotografiile de arhivă cele mai interesante, dar e destul de greu. Lumina nu e bună, iar noi fiind foarte mulți, am obstrucționat lumina ce pătrundea pe ferestre.

Foarte mult mă impresionează fotografiile cu copii mineri, o realitate a începutului de secol 20 și anterior.

Copiii erau cei care e puteau strecura în tuneluri înguste, unde adulții nu puteau pătrunde.

Viața de miner era dură, iar anii se pot citi pe chipuri.

În concluzie, galeriile romane de la Roșia Motană și muzeul alăturat trebuie vizitate de cât mai mulți; sunt o călătorie în alte lumi - lumea dacilor și romanilor de acum 2000 de ani și lumea generațiilor trecute de roșieni, din vremurile când valea răsuna de bocănitul șteampurilor. 

După ce am terminat vizita la galeriile romane, mai aveam o misiune de îndeplinit: desfășurarea tricolorului uriaș, în cadrul campaniei "Lunile Tricolorului". Dacă la Izvoru Mureșului am desfășurat drapelul pe un deal înierbat, la Roșia s-a ales o râpă, sub cuvânt că se vede bine din tot satul. Mă gândeam în sinea mea: "un tăpșan mai molcom nu se putea găsi, era musai râpa asta cu mult pietriș?"

Totuși, după ceva efort, în timp ce unii dintre noi țineam steagul de sus, iar alții au urcat panta să așeze faldurile, drapelul era desfășurat.

Succesul a fost sărbătorit cu torțe, cu se cuvine.

Am nimerit și momentul prielnic, la asfințit.

Într-adevăr, drapelul de 150 de metri putea fi văzut de departe în toată Roșia Montană.

"- Nene, dăm foc la cabană! 
  - Dă-i, tată, dacă ai bani!"
Așa a decurs dialogul, comic, dintre un prieten și cabanier. Într-adevăr, înainte de a pleca la concertul de final, suporterii au dorit să marcheze momentul, iar eu unul cred că a fost foarte reușit. 
Muzica, din nou, a fost slabă, și ne-am întors devreme. Cabanierul, foarte încântat de felul cum îi arăta pensiunea luminată de torțe (i-am dat și lui pozele), a scos țuică și vișinată pentru toată lumea. Nu a fost o idee chiar atât de bună, din punctul meu de vedere, pentru că țuica nu prea merge după bere, dar pe de altă parte nu e frumos să refuzi gazda. Cu ocazia asta mi-am adus aminte că nu am nicio plăcere să beau tărie, în afară de a accepta din politețe atunci când o gazdă oferă un păhărel.  

A doua zi, am plecat pe rând. Din păcate, o săptămână plină, foarte frumoasă, se termina. Erau gata vacanțele pe anul acesta, dar cum putea să-mi pară rău când am făcut atâtea lucruri la care nu mă așteptam cu o lună în urmă, când am avut norocul de a cunoaște atâtea locuri deosebite și oameni faini?

În timp ce plecam, se desfășura tradiționala manifestație de la sfârșitul Fânfest. Din nou, mi s-a părut că a fost mai puțină lume ca acum 2 ani... 
Am pornit. Inițial eram trei mașini, dar din păcate una dintre ele avea probleme serioase și a trebuit să întrerupă drumul la Alba Iulia. Noi am continuat. Drumul de întoarcere, ca și în alte dăți, a fost mai lung, mai dificil. După o pauză de masă la Sibiu, unde am prins o furtună și un curcubeu superb, am aflat, de la Loredana care plecase mai devreme spre Pitești, că Dealul Negru e blocat. Toată România era pe drumuri la mare și la munte. Am ocolit pela Curtea de Argeș, dar nu ne-am putut bucura de peisaje - era deja noapte și eram obosiți, iar a doua zi lucram. Dar ce mai conta oboseala? Cum scria pe un banner al suporterilor Uniți ub Tricolor: "Cu Roșia Montană începe sau se termină totul." 

Chișinăul în haine de sărbătoare: Marșul Tricolorului

$
0
0
Așteptam cu nerăbdare Marșul Tricolorului de la Chișinău: ultima dată am fost acum 2 ani în acest oraș, tot la un marș unionist, dar acum aveam foarte mulți prieteni de revăzut, prietenii din Caravanele Trai mai bun.
Vineri seara eram la Gara de Nord, de unde urma să luăm un microbuz. Surpriză: nu mai erau locuri! Decizia de moment care se impunea: să luăm mașina. Bine că era pregătită de drum, iar eu nu băusem nimic, deși era cât pe ce să încep o bere cu Sabin.
Șapte ore mai târziu, eram la Chișinău, prea devreme pentru a merge la gazdă, fiind ora 5, așa că vreo 4 ore le-am dormit în mașină, după o scurtă plimbare cu pasagerul Lupu mic pe Aleea Clasicilor. Pe urmă am mers la gazdă, sora unei foste colege de la Strasbourg, care, împreună cu soțul ei, au fost extrem de amabili. Ne-a servit două mic-dejunuri delicioase, în acea zi și duminică. În rest am fost mai mult plecați. Nu-i mai văzusem de la nunta colegei mele, și-mi dau seama că acei oameni au rămas la fel de ospitalieri cu noi, deși nu-i mai căutasem de un car de ani. De asemenea, sunt unioniști, chiar dacă nu sunt genul care ies în stradă. Nu sunt singurii, sunt cu siguranță o majoritate tăcută, dar totuși o majoritate.

Imediat ce am ieșit pe stradă, am găsit afișe cu Marșul Tricolorului. Eram la limita dintre cartierele Botanică și Telecentru. Spre centru ne îndreptam noi.

Între timp, am avut iar ocazia de a fotografia un camion sovietic, chiar și în Chișinău.

Am profitat să vizităm catedrala. Mie îmi părea rău că nu am fost pe fază în noaptea precedentă să o fotografiez luminată. Orașul era pustiu și frumos în creierii nopții.
Pe urmă am mers la sediul Tinerilor Moldovei, de unde am pendulat între Gălbenuș (unde am mâncat), librărie (unde am luat vreo 3 exemplare din "Tema pentru acasă" de Nicolae Dabija, cu gândul să o ofer prietenilor) și celălalt sediu din Sfatul Țării. Acolo am întâlnit grupul de voluntari de la Tinerii Moldovei printre care Diana, Olga, Irina din Caravana 4, Irina din Caravana 5, Natalia, Dinu, Vitalie, Igor și Victoria (de la Venus) și încă mulți alții din Chișinău, București sau alte orașe ale României. Se pregătea drapelul uriaș pentru a doua zi. 
Următoarea destinație a fost o bere. A fost literalmente o singură bere, pentru că a venit așa de greu încât m-am enervat și nu am mai comandat alta. Pe drum, Natalia a rătăcit complet drumul spre Roy's, așa că am făcut de trei ori mai mult, dar nu a fost problemă, că am avut ocazia să povestim mai mult, deși la un moment dat ne gândeam serios să luăm un taxi. :) 
Acolo ne-am strâns toți, inclusiv cei care tocmai soseau de la București, suporteri care au fost anul acesta la Roșia Montană. Între timp, eu aveam o discuție cu Iulia, care argumenta că "Tema pentru acasă" le bagă în cap fetelor să se sacrifice pentru bărbatul lor, pe când eu îi spuneam că, deși povestea de dragoste din roman e frumoasă, încrederea eroinei Maria Răzeșu în destinul ei având ceva din "Alchimistul" de Coelho, pe mine m-a impresionat mai ales descrierea gulagului sovietic, universul concentraționar dezumanizant. Consider că este deosebit de important ca această carte să circule între cât mai multe mâini: degeaba ar fi evocate ororile totalitarismului în vreo carte greoaie sau științifică pe care nu ar citi-o nimeni. Mai bine să circule acest adevăr într-un roman de dragoste apreciat de cei mai mulți, cum este "Tema pentru acasă". Dacă Primul Război Mondial îi are în literatură pe Liviu Rebreanu și pe Camil Petrescu, pentru redarea ororilor deportărilor sovietice îl avem de acum pe Dabija.
După ce s-a încheiat scurta parte de cenaclu literar a întâlnirii, a continuat, pentru unii cel puțin, partea bahică. Câțiva am mai mers la o narghilea în alt bar, Eli-Pilli, unde am stat mai mult de vorbă cu Igor și Victoria, iar la glume cu Vitalie, Dumitru și Irina. Cu toții așteptam nerăbdători marșul de a doua zi.

Dimineața următoare am pornit spre marș. Pe drum admirăm căsuțele tipice din centrul Chișinăului, de tip "conac urban". Aceasta, de exemplu, aflată pe strada Sfatul Țării, este monument istoric.

Fain este și acest turn modernist de pe bluevardul Ștefan cel Mare.

Sosiți la punctul de pornire al marșului, pregătirile erau în toi. Drapelul uriaș de 300 de metri se desfășura încet-încet.

Mesajele erau și ele pregătite pentru defilare.

Mirela le-a regăsit cu bucurie pe Victoria și pe Natalia.

În același timp, Igor era pregătit de acțiune.

La pornire erau și Dinu cu unioniste de viță veche precum Cristina sau Irina.

Totodată, erau și multe fețe noi, zâmbitoare.

Seniori...

...veterani decorați...

...si copii. Aici Lia "ciocârlia", fetița Alăi din Caravana 5...

...și Andreea. Eu nu știam cu o cheamă dar a pus Claudia o etichetă, deci probabil că așa e. :)

La marș am revăzut multe persoane dragi. Au reușit, cu greutăți, să ajungă de la Edineț Otilia și Adriana. Alți voluntari sau voluntare care și-au dorit mult să vină nu au reușit pentru că este totuși departe și legăturile rutiere nu tocmai bune. Este bine că au reușit să vină, pentru că aveam câteva cărți de trimis în raion, conform promisiunii pe care mi-o făcusem în perioada recensământului și caravanelor. Primarii de la Edineț și Fetești ne primiseră foarte bine în Caravana 4 și ne-au spus explicit că dezideratul lor este ca școlile și bibliotecile de pe ambele maluri ale Prutului să colaboreze și să se ajute. Între timp, liceul Otiliei, "Mihai Eminescu" din Edineț, a fost "adoptat" de un deputat român, Ștefan Burlacu, care se va îngriji să îi fie trimise cărți și alte necesități. E nevoie de astfel de acțiuni,

Mica poetă Lucia, și ea o figură proemintentă la marș.

Irina, din Caravana 5, a purtat atât drapelul cât și mesajul "Unirea face puterea", pentru că este capabilă să facă mai mult decât norma.

La marș a participat și grupul de unioniști piteșteni, de bizuială ca întotdeauna. Aici îl avem pe Florin, unionist și suporter.

Între timp Corina dădea interviuri, fiind una dintre cele mai potrivite persoane pentru transmiterea mesajelor la presă.

Cât am așteptat pornirea marșului, am fugit de colo-colo să fac poze participanților, însă am stat și eu să mă "pătrățesc" măcar o dată, cum se spune în Basarabia. Nu-i așa că au exprimări pitorești? 

Și am pornit! În vârful coloanei, deloc întâmplător, Olga și Diana.

Unionismul din stânga Prutului are un nume: Tinerii Moldovei.

Marșul se desfășoară pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, spre Teatrul de Operă și Balet.

Drumul unioniștilor trece prin fața Rusiei: a ambasadei Federație Ruse mai exact. Coincidență?

Căutam un efect de barcă zguduită de valuri irezistibile...

Și mergem mai departe, într-adevăr, spre un viitor decent, spre Europa, dar mai ales spre România!

În marș mă întâlnesc cu Mihai (din toate caravanele) și Sergiu, din Caravana 4, ultimul recent devenit român în acte, primul mai român decât mulți.

Mai încolo, le opresc pe Iulia și pe Mădălina pentru o poză. În acea zi Iulia a demonstrat că se poate ridica după orice cădere, atât la figurat cât și la propriu. În spatele ei, Mădălina se ascundea de ceva ce există probabil doar în închipuirea ei.
Tot așa, urmând firul tricolorului, am întalnit o familie simpatică: pe Irina cu mama ei și frățiorul mai mic.

Pe tot parcursul marșului se auzea vocea tunătoare a lui Anatol, care nu are nevoie de portavoce ca să se impună ca lider. 

Marșul era încheiat de alte câteva asociații.

Tricolorul era înconjurat de unioniști la 360 de grade...

...iar soarele se juca în faldurile lui.

Sosirea la Teatrul de Operă și Balet a fost de-a dreptul grandioasă, iar fotografiile lui Sabin au reușit să surprindă momentul urcării treptelor.

M-am străduit și eu, iar soarele îmi ușura strădaniile, proiectând culorile tricolorului în toate direcțiile.

Sosind în piață, unioniștii formau o spirală uriașă.



Spirala este formată.


În timp ce drapelul sosea în piață, purtat de unioniști, Otilia recita poezia "Moștenitorii", de Dumitru Matcovschi. "Moștenitori suntem. Trăim / o pace dreaptă să cunoaștem. / Alte pământuri nu râvnim, / aici murim, aici ne naștem, aici ne naștem și murim!" Otilia nu "spune", poezii, le recită din suflet, este un har al ei.
A fost introducerea ideală a discursurilor care au urmat. Otilia însă nu le-a mai auzit: se grăbea deja să prindă rutiera de Edineț.

(Mulțumesc lu Mircea Zatushevschi pentru permisiunea de a folosi fotografia)


Înaintea discursurilor, mesajele afișate cu mândrie. 
"Independența reală: să fim aceeași țară."

Tinerii Moldovei: Lucia, Olga, Oxana, Diana, Vitalie și nu numai.



Dinu, simpaticul nostru președinte, înpreună cu Dumitru.

Anatol, din nou tunând.

Lara, tiza Luciei, dar între care nu cred că există legătură, cu care am avut odată ocazia să mă conversez în germana mea embrionară. Acea discuție, purtată în 3 pe zidul lui Codreanu, s-a încheiat cu afirmația filozofică a Larei: "Germana e o limbă frumoasă, iar gradul ei de complexitate o face și mai frumoasă și atractivă! E o caracterizare posibilă și unei femei, nu? Vrem să cucerim ceea ce este mai greu de cucerit..."

George, veșnic pe baricade.

Tatiana și mama ei. Tatiana acționează de departe, prin orice mijloace dispune, pentru Unire. Este un exemplu molipsitor de dedicare cauzei.

Amicul Alex, apărut din neant la marș.

Dave, anunțând momentul surpriză al marșului:

Descrierile sunt de prisos.

Lupu (mic), în elementul său natural.

La final, idee mea: o zi universală a iei, varianta unionistă. Suntem ceea ce ne definesc tradițiile și limba: români! (și punctum)

Academia Tinerilor Integri de la Durău

$
0
0
Am ratat până acum ocazia de a ajunge la Școlile de Cultură și Afirmare Românească (ȘCAR) organizate de Acțiunea 2012, dar am avut norocul de a participa la prima ediție a Academiei Tinerilor Integri, organizată la Durău de Tinerii Moldovei.
În realitate, foarte multe oportunități ni le creem singuri, iar într-un fel așa a fost și la mine: am dorit să vin la Durău, am solicitat și din fericire a fost posibil. Carpe diem!
La rândul meu am, încercat să ajut cât am putut mai mult pe timpul celor 3 zile cât a durat școala.
Participanții au fost și ei tineri basarabeni care au dorit să aibă o experiență nouă, s-au înscris și au câștigat pe merit un loc în tabără.

Autocarul basarabenilor venea spre Durău de la Chișinău, în timp ce eu și cu George urcam drumul Moldovei dinspre București. Joi seară am făcut popas chiar la George la rude, undeva lângă Focșani, la o adresă foarte potrivită pentru el: strada Dreptății numărul 1. Era potrivită pentru că George este un lider (numărul 1) și da, se bate pentru dreptate. Unirea României cu Republica Moldova înseamnă să se facă dreptate românilor, așa cum evenimentele din vara anului 1940 au însemnat o nedreptate istorică și o nenorocire pentru mulți

A doua zi am pornit în zori. La Bicaz ne-am interesat de drum. Contrar sfaturilor primite, am pornit pe drumul 155F, peste munte. Drumul era ok acum câțiva ani, dar acum este bun doar până la localitatea Ivoru Muntelui, apoi este un dezastru, aşa că mai bine ocoliți lacul!

 Singura consolare a fost spectacolul naturii. A doua zi și colegul Marius a luat-o tot pe aici, tot cu gândul: "cât de prost să fie drumul?" Foarte prost! :)

 Am ajuns la Durău. Academia s-a desfășurat în Tabăra "Floare de Colț" din cadrul Centrului Cultural-Pastoral "Sfântul Daniil Sihastru" al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care a ajutat enorm în organizarea evenimentului.

 Centrul este o clădire deosebit de frumoasă și bine pusă la punct, cu săli primitoare și o cantină cu mâncare gustoasă.

 Imediat după cazare, am mers la conferință. Chiar pe drumul principal am avut bucuria de a revedea persoane dragi: Dinu, Anatol, Lena, Diana, Irina, Olga și Oxana, adică nucleul Tinerilor Moldovei. Aici ei nu apar în poză, apare doar locul întâlnirii. :)

 În sală, părintele Nicodim Petre ținea un curs despre Ștefan cel Mare, cu imagini superbe ale ctitoriilor voievodale. Am privit asistența: nu cunoșteam aproape pe nimeni. George îmi spusese că vor fi mai ales oameni noi și așa şi era. I-am recunoscut pe Nicu și pe Iulian, întâlniți la Izvoru Mureșului, respectiv la Marșul Tricolorului. Trebuia să mai fie Irina, din Caravana 5 Soroca, dar o încurcătură cu actele a împiedicat-o să vină.
Ca o paranteză: noi, unioniștii, suntem întrebați deseori care este motivația noastră pentru a face Unirea. Motivația mea nu este una abstractă, teoretică sau filozofică, legată doar de istorie, de pământuri care au fost ale noastre, adică ale poporului român, care au fost la un moment dat smulse prin război. Da, aceste aspecte contează, dar principala mea motivație este legată de oameni. Mi se pare inadmisibil să existe îngrădiri între români, că o persoană ca Irina nu poată veni în România din cauza unor formalități administrative, sau că Mișu nu a putut participa la Marșul Tricolorului de la Chișinău pentru că nu avea pașaportul făcut, că pot merge doar cu buletinul în Bosnia, Serbia sau Albania, dar că pentru a trece Prutul îmi trebuie paşaport. Vreau ca românii să se bucure de aceleași drepturi, în primul rând de drepturile lor naționale. Așa cum"sătulul nu crede flămândului", la fel nici cei care trăiesc bine mersi cu drepturile naționale garantate - a se înțelege cei din România - nu pot înțelege ce înseamnă să te afli în situații în care ești blamat pentru că îți vorbești limba, că te numești român, sau cum mai este să faci cozi pentru vize sau alte formalități. Nu toți basarabenii sunt posesori de pașapoarte biometrice, și oricum, și acelea costă multicel.

După prânz, a venit rândul meu să vorbesc, despre Republica Moldova, despre integrare europeană și despre Unire. Am ales să nu fac o prezentare pur juridică, despre UE și despre procesul de aderare, ci am preferat să fac multe trimiteri la istorie, subiectul meu preferat, toate în legătură cu Republica Moldova. Astfel, am vorbit despre reunificarea Germaniei și despre destinul Ciprului, stat divizat, care a aderat la UE fără a controla partea de nord a insulei (situație comparabilă cu cea a Republicii Moldova și Transnistria). Am dat exemple de parcurs european lin (Slovenia) sau sinuos (Croația - urmare a Războaielor Iugoslave). Și Republica Moldova s-a confruntat cu un război, al cărui efecte le resimte și azi, iar un proces de aderare poate fi mai lung sau mai scurt, în funcție de caracteristicile fiecărei țări. Am vorbit despre neutralitate și despre câteva exemple istorice de neutralitate garantată, cum ar fi Belgia în Primul Război Mondial sau Kuweitul la începutul anilor 1990, în comparație cu garanțiile oferite Ucrainei în anii 1990 în schimbul renunțării la arsenalul nuclear, cu referire, evident, la anexarea Crimeei. De asemenea, despre formarea NATO și despre rolul său actual, precum și despre limitele sale, exemplificate prin conflictul ruso-georgian din 2008. 

Partea interesantă este că publicul a fost foarte receptiv și comunicativ. S-au legat discuții despre Transnistria, mai ales că erau câțiva participanți din Tighina sau Tiraspol. Am constatat, așa cum bănuiam, că subiectul Transnistriei este unul delicat, emoțional și controversat în Republica Moldova. Printre cei care au participat la discuții au fost Ion orheianul, Mia, Lucia, Tudor sau Nicu. Toți cei care au participat m-au ajutat mult să scot o prezentare mai bună.

De asemenea, Iulian a fost foarte implicat în discuție: se vede că e la doctorat în Germania. A scris niște impresii foarte faine despre întreaga experiență, punctând: "Acești munți sunt ai noștri: să-i cerem!"

O altă participantă activă la discuții a fost Marina.

De asemenea rapperul Ion, aici cu Doina.

La fel Nicolae.

De menționat este și Mihaela, care pe deasupra cântă foarte frumos la chitară. Aici este încadrată, foarte simpatic și simetric, de Anatol și de Dinu, liderii Tinerilor Moldovei.
Mai pe seară, un basarabean mi-a împrumutat telefonul să vorbească scurt în Basarabia. Mi-a zis: "i-am spus mamei că dacă mi-ar preda și mie profesorii cum ai povestit tu, aş învăţa şi eu mult mai uşor". M-am bucurat mult de compliment.
Adevărul e că îmi place să prezint subiecte istorice, și dacă nu am avut încredere să merg pe drumul acesta profesional, pentru că este pur și simplu foarte greu să-ți câștigi binișor existența din istorie, voi continua să cultiv această pasiune în timpul liber și voi căuta și alte ocazii pe viitor pentru a prezenta cursuri pe diverse teme.
Oricum, pasionaților de istorie le recomand să-și urmeze calea: cei mai buni vor avea șansa să se afirme în cercetare, să scrie cărți, să devină cineva în lumea academică. Cunosc profesori tineri care se afirmă în România, care trăiesc frumos, chiar dacă poate nu într-un mare belșug.
Istoria rămâne cea mai frumoasă poveste. :) 

Pe parcursul celor 3 zile nu au fost doar prezentări și prelegeri, au fost și numeroase jocuri și exerciții de socializare și cunoaștere.

Totul a fost foarte interactiv.

S-a lucrat și în perspectiva viitoarelor acțiuni ale Tinerilor Moldovei: cum vor fi organizate, cum și prin ce mijloace vor fi popularizate.

Ziua s-a încheiat superb cu un asfințit pe Munții Ceahlău, pe care urma să urcăm a doua zi. De asta voi vorbi separat, pentru că sunt multe de povestit.

Seara ne-am strâns la recepție la o seară de folk imporivizată. Vineri seară ne-au cântat Irina, Mihaela și Dragoș.
Irina a interpretat foarte emoționant cântecul "Proba credinței" al formației basarabene Gândul Mâței, pe care l-am descoperit cu această ocazie. Dragoș ne-a cântat "Noaptea marii beții", interpretată ori de Tatiana Stepa, ori de Doina și Ion Aldea Teodorovici. Ion chiar a contribuit și el cu nite piese de rap - compoziție proprie. Mai lipseau Lupu mic să ne cânte "Aproape de voi" de Cargo sau Sabin să ne cânte "Mila 2 de lângă 3" de Phoenix, ca în caravane.
A doua seară, sâmbătă, a venit Lucian de la Bacău și a cântat aproape tot repertoriul lui Ducu Bertzi și mult alte piese. Problema e că eu am auzit cam des vara asta "Floare de colț"și "M-a îndrăgostit numai de ea"și aș fi vrut mai multă diversitate, mai multă Pasărea Colibri de exemplu.
Deși foarte obosiți după ziua petrecută pe munte, o parte dintre noi vroiam în club. Tudor a venit cu ideea. Cică era o discotecă în apropiere: "Bistrița". Mă gândeam că e un nume tare nepotrivit pentru o discotecă, dar de fapt hotelul purta acel nume, clubului i se spunea "Wave". 
Echipa care a mers la discotecă a fost mică, dar de nădejde pentru distracție: Tudor, Ion orheianul, Inga, Doina, Nicoleta, Rodica și două fete din personalul administrativ al hotelului: Adriana și Mihaela. Da, nu râdeți; când au auzit că se iese la discotecă, au trimis o fată să ne roage nu cumva să plecăm fără ele. Munca la centru este ocupația lor pe vară, în restul anului studiază la Iași.
Ajunși acolo, nu-mi venea să cred ochilor și urechilor: deși în creierii munților, clubul era cu pretenții, bine amenajat, prețuri de București, oameni bine îmbrăcați, spre fițoși. Însă esențialul a constat în faptul că muzica a fost foarte bună, așa că vreo două ore ne-am simțit excelent. Spre exemplu, una dintre piesele date a fost un remix foarte bun de la Stone Sour: "Looking through the glass". Cei care nu au fost cu noi au avut de pierdut, așa cum i-am informat la micul dejun de a doua zi. "Gather ye rosebuds while ye may..."

Ultima zi a început din nou cu prezentări, de data aceasta fiind rândul lui Marius, despre politica externă a României. Din păcate eu nu am putut rămâne să-l ascult: a trebuit să fug până la Bistricioara să vulcanizez o roată. Am de mulțumit domnului șofer Valeriu că m-a ajutat să o schimb. Din fericire, vulcanizarea lucra duminica și problema a fost rezolvată. Băiatul de serviciu era destul de necăjit: se ocupa și de spălătorie și de vulcanizare; el centra, el dădea cu capul.

Restul zilei a fost consacrată jocurilor ce au fost organiate pe parcusul academiei: "cutiuța cu bârfe" sau "prietenul secret". Prima a fost foarte haioasă, am contribuit și eu cu câteva. Ideea era să spui ceva simpatic legat de ce ai observat la colegi. Au fost multe "bârfe" despre Mihaela și Ștefan care s-au pierdut pe munte în seara precedentă, sau despre escapada noastră la discotecă, dar probabil ne-am "spalit"între noi. :)
La prietenul secret se trăgeau bilețele: fiecare trăgea un nume și trebuia să facă acelei persoane diverse cadouri în ascuns. S-a dăruit ciocolată din greu, dar s-au făcut și cadouri mai năstrușnice, cum ar fi un cărat în spate la cantină.
De asemenea, s-a organizat ceva foarte frumos: participanții au fost invitați să scrie bilețele cu impresiile lor, destinate colegilor lor. Am primit și eu o duzină de impresii și le mulțumesc aici acelor persoane. M-au emoționat foarte mult aprecierile și remarcile voastre. Am dorit și eu să scriu mai multora, dar am renunțat: mi s-a părut că nu prea voi reuși să exprim la un just nivel aprecierea pe care le-o port. Pe cei întâlniți doar în weekendul acesta îi cunosc insuficient, dar sper că ne vom revedea. Oricum, cu unii am vorbit la centru sau pe munte, cu alții la curs, și le mulțumesc tuturor celor cu care am interacționat, mi-au făcut weekendul cu atât mai bogat.
Foarte multă încredere și prietenie am pentru cei din "nucleu", cum am început să le spun, și știu că nu e nevoie să ne scriem bilețele, pentru că o să tot avem ocazia să ne vedem și să facem lururi de mare importanță împreună și că deja ne leagă o prietenie care nu este doar de-o vară.
Din păcate nu am putut sta pe toată durata jocurilor și exercițiilor pentru că trebuia să și dorm, anticipând drumul spre București din seara respectivă. Însă somnul nu s-a prea lipit de mine, așa că am stat mai mult la televizor și am văzut "Apocalipsa: Primul război mondial", serial pe care-l recomand.

Tocmai când ieșeam din cameră, m-am întâlnit cu Dinu, Lena, Diana, Irina, Olga și Oxana, adică nucleul Tinerilor Moldovei, care se pregăteau să facă o plimbare prin stațiune. Am plecat și eu cu ei, destinația fiind un deal din apropiere.

Cum spuneam, stațiunea Durău arată foarte bine, cu vile cochete și străduțe curate.

Am făcut o scurtă paranteză pentru fotografii cu mașini mai vechi și ciudate...

... sau mai noi, americane, ca acest Jeep Wrangler.

Căsuțe turistice aliniate frumos, își așteaptă mușteriii.

Când am ieșit dintre viluțe, am văzut mai bine Vârful Toaca, unde fusesem cu o zi înainte. Pe tăpșan am improvizat o ședință foto. Diana a adus tricolorul, care a trecut din mână în mână.

Olga,

Oxana,

Irina,

și fotograful, la final.

Stejarul din deal, destinația scurtei plimbări. Un cuplu mergea binișor înaintea noastră, prilejuind această fotografie. S-au dus până în păduricea din margine. Eu m-am luat la întrecere cu Dinu până sus, dar el a câștigat detașat. Se vede că are antrenament de la dansurile populare. :)

Vârful Toaca și Stânca Panaghia se văd frumos din stațiune.

La fel se vedeau mânăstirea și centrul.

Începutul unei noi ședințe foto: plan îmdepărtat,

plan mediu,

plan apropiat.

Pe urmă schimbare de unghi cu Diana,

Irina,

Oxana, Diana și Olga. 
Se ridicase vântul și era cam frig, dar nu avea nimeni chef să coboare de pe deal, pentru că era asfințit și era frumos.

Înapoi la centru lumea aștepta să se servească cina. Cât am așteptat, am mai improvizat o ședință foto.

Inga și Doina au dorit fotografii cu Dinu și cu mine. Ele au fost în echipa de la discotecă cu o seară înainte.

Cu Inga am vorbit mai multicel, la masă. E o fată întreprinzătoare, la propriu, pentru că vrea să facă antreprenoriat pe cont propriu, să deschidă o agenție de turism, domeniu în care studiază la extensia Bălți a Universității "Alexandru Ioan Cuza" de la Iași. Studiază la Bălți, de origine e din Fălești și promovează românismul fără niciun complex sau compromis.
Ca o paranteză, nu știu de când datează și a cui a fost ideea, dar cred că e foarte utilă această extensie și astfel de proiecte educaționale ar trebui să se multiplice, ducând la o unificare a sistemului educațional al celor două țări. Franța și Germania experimentează, de exemplu, cu manuale de istorie comune, și nu sunt același popor.
Dacă până își pune Inga ideea în practică realizăm Unirea, s-ar putea face niște circuite turistice de toată frumusețea, fără a mai pierde vremea la graniță. 

Fotografia cu Doina a trebuit reluată de vreo 3 ori, pentru că lumina nu mai era așa bună, se întuneca.

Nu am pierdut ocazia să refac o poză cu Dinu, cu care vreau să facem în continuare proiecte majore și cu care sper să am ocazia cât mai curând să merg pe munte, dacă nu s-a putut de această dată.

Toți regretau că era ultima seară și că sosise momentul plecării. Timp de 3 zile s-au legat prietenii, au fost jocuri, s-au făcut planuri și am descoperit împreună lucruri și locuri noi. 
Singura soluție, singura consolare, este să ne revedem, de plăcere, dar mai ales pentru a înfăptui împreună idealul Unirii. Fiecare are propria viață, vise, idealuri, cerc de prieteni, însă ce ne unește și ne preocupă este desființarea separării artificiale a românilor în două state.
După îmbrățișările de la revedere am întors mașina în parcare și am pornit în fața autocarului, pe care l-am lăsat imediat în urmă. Drumul de întoarcere a fost foarte greu, dar nu am niciun regret că am fost la Academia Tinerilor Integri de la Durău. 
Mulți dintre noi ne vom revedea la Marșul pentru Basarabia de pe 12 octombrie de la București. Este deja la a treia ediție. La ora 2 vom fi cu toții în fața Muzeului Țăranului Român pentru a scrie istorie, pentru că eu am fost la Durău și am fost și în caravane și peste tot am văzut generația care va face reunirea.

Mulțumesc lui Marius, Stellei, Taniei și Veronicăi pentru fotografiile preluate. 

Vârful Toaca - 1904 metri

$
0
0
Fiind la Academia Tinerilor Integri la Durău, am avut ocazia de a urca pentru prima dată un vârf din Carpații Orientali, și nu oricare, ci Vârful Toaca. Este al doilea ca înălțime din Masivul Ceahlău, cu 1904 metri. Nu mă așteptam deloc să am șansa de a urca prin Carpații Orientali așa curând, credeam că voi mai avea de așteptat, fiind atât de departe de București, dar iată că am avut noroc. Oare să fi fost de bun augur faptul că am întrezărit Munții Ceahlău mai devreme anul ăsta, când am urcat Piatra Singuratică? Posibil. Unii spun că nimic nu este întâmplător. Să fie oare așa? 

Gata cu filozofia! Aceasta este poza noastră de grup, a celor care ne porneam în drumeție, pe la prânz. Cam târzior, dar numărul mare și lipsa de experiență și-au spus cuvântul. Era abia începutul, după cum vom vedea! 

Masivul Ceahlău se află la vest de lacul de acumulare Izvoru Muntelui, format pe râul Bistrița. Barajul a fost construit începând din 1950, iar lucrarea dată în folosință în 1960. 22 de sate, aflate în vale, au fost strămutate. La lucrări a fost folosită și munca forțată a deținuților politici. Se pare că lacul trebuia să fie denumit Vladimir Ilici Lenin. Bine că vremurile s-au schimbat!

Am pornit la drum! În frunte, călăuză ne era părintele Nicodim Petre, iar eu am rămas mai în spate să mă asigur că nu rămâne nimeni în urmă.

O parte din grup, la îneput de traseu.

Ne aflam în Parcul Național Ceahlău, care are regulile lui.


Curând, urcușul a devenit abrupt. Din păcate au intervenit și primele abandonuri, două sau trei... A fost mai bine totuși că persoanele care au decis să se întoarcă au făcut-o cât încă nu se îndepărtaseră mult de stațiune. Nicu și cu mine am luat ghiozdanele de la două fete să le ajutăm să urce mai ușor. Încet-încet ne-am intrat în ritm. Geci, veste și hanorace începeau să fie date jos: efortul începuse să se simtă.
Oricum, cred că cel mai mare obstacol la urcatul pe munte este cel psihologic. Efortul nu este aşa mare, iar organismul se obişnuieşte, îi face chiar bine. Cel mai important este să pornim la drum, să facem primul pas. Până la urmă, și cea mai lungă călătrie începe cu acel prim pas.

Pădurea era superbă. Eram totuși într-un parc național, unde ea este ocrotită cu grijă, nu?

Din nou pauză de poză, una dintre multele.

Iată-ne ajunși la primul popas: Cabana Fântânele, unde s-a strâns din nou tot grupul. Vremea era superbă. Au urmat ședințele foto individuale.

Lucia, suporteriță Zimbru Chișinău, cu un fular de la Uniți sub tricolor. O astfel de eșarfă am lăsat eu legată de gard gazdelor de-o seară de la Vertiujeni


Nedespărțită de Lucia era Tania.

Tudor, un băiat de acțiune, foarte vesel și plin de idei.

Nicu, de la Izvoru Mureșului, cu care am debătut din greu cu o zi în urmă la curs.

Priveliștea de la Cabana Fântânele. Încă nu eram foarte sus.

Un singur abțibild lipsea de pe ușa cabanei: Basarabia e România!

Sfatul zilei, vopsit pe cabană. E cu atât mai valabil pe munte, unde natura te îndeamnă întotdeauna să lași grijile în vale.

Le zisesem zis colegilor că nu mai e mult de urcat și vom ajunge pe creastă. Mă înșelam... Urcușul a început iar, imediat după cabană. 

În pădure erau și câteva poiene care permiteau să admirăm peisajul.

Cum era rost de poză, ne oprisem iar. Grupul se scindase deja în două, primii fiind conduși de părintele Nicodim Petre la pas mult mai alert. Eu mă străduiam să mă asigur că nu rămânea nimeni în urmă, dar nu reușeam să îi determin să iuțească pasul și să rărească pauzele.

Drumul prin pădure era superb.

Uneori era din nou foarte abrupt.

Cam sinistră denumirea acestei arii. Aici am oprit din nou și am mâncat din pachetele primite de la mânăstire.

Deși nu eram în Mehedinți, se pare că în zone sunt vipere.

"În memoria ostașilor ce s-au jertfit pentru apărarea patriei în cel de-al Doilea Război Mondial 1944 în locul Curmătura de pe Muntele Ceahlău." Aici au murit în lupte soldați ruși și germani. Crucea a fost ridicată de fostul primar al comunei Ceahlău Dumitru Lupu. Povestea pe larg a întâmplărilor de acum 70 de ani o aveți aici.

Chiar lângă popas era o stâncă ce poate fi escaladată cu ușurință; după cum se vede, și eu am urcat-o! :)

De acolo se putea vedea printre copaci până departe.

Câțiva băieți am urcat, fiind încurajați de fete: Nicoleta, Tania și Inga.

Am pornit iar. Următorul popas a fost la o poiană largă pe o creastă sub vârful Toaca, la punctul numit Cușma Dorobanțului.

Cred că aia era cușma.

Pe după cușmă, se vedea Lacul Izvoru Mureșului.

Imediat ce a ajuns în poiană, grupul s-a răspândit pe stâncile din jur, admirând priveliștea.

Mihaela, Alexandru, Mariana și Andrei erau la înălțime.

La fel Tudor, Nicoleta, Tania, Tatiana, Lucia și Ștefan.

Tudor și Lucia salutând viitorul.

Între timp, prima parte a grupului era mult în față, se îndrepta spre vârf.

Printre ei erau și Elena și Dumitru, foarte activi la ora de istorie din ziua precedentă. Era foarte greu să te ții după ei și pe munte.

Între timp, eu îmi pierdusem răbdarea cu ședințele foto prelungite. Le-am explicat colegilor, cât mai frumos și răbdător, că ne așteaptau și alte priveliști, mai frumoase, mai sus pe munte și că riscam să nu mai ajungem pe vârf, ba chiar se putea să ne prindă și noaptea... (Nu știam la momentul acela că vorbele mele urmau să se adeverească). Însă la Cușma Dorobanțului priveliștile erau superbe în toate direcțiile și oamenii nu se mai strângeau să pornim. În disperare de cauză le-am anunțat că eu nu-i mai aștept și că pornesc înainte. Chiar îmi doream mult să ajung pe Toaca și mi-era teamă că ceilalți vor veni înapoi până să apuc. După scurt timp, m-am simțit aiurea că am plecat singur. Pe de-o parte, grupul era suficient de mare să se descurce singur, nu era pericol. Pe de altă parte însă, solidaritatea este o regulă de aur pe munte: nu se lasă oameni în urmă, iar eu încălcasem această regulă. La primul marcaj, al stâncii Panaghia, am lăsat o ciocolată, ca semn că drumul e bun și că e cazul să continue, să mă prindă din urmă. 

După vreo 20 de minute am ajuns la baza vârfului Toaca. Aici m-am întâlnit cu Veronica și cu Iulian, cărora le-am povestit cele întâmplate la vale, că nu reușeam să grăbesc grupul. Am aflat că ceilalți erau pe vârf și am pornit și noi ascensiunea.

Cum ziceam: cu cât mai sus, cu atât mai frumoase priveliștile.

Poteca urca pe lângă stâncă.

Deja se vedea vârful propriu-zis, cu stația meteorologică. Urcușul era abrupt, pe o potecă devenită șanț prin eroziune.

Hopa! Deodată ne-am întâlnit cu cei din primul grup, care, da! ajunseseră, iar acum coborau. Nu conta. Eram hotărât să grăbesc pasul, să ajung și eu pe vârf măcar câteva minute. I-am încurajat și pe Veronia și Iulian să nu renunțe la vârf, să-l urcăm împreună.

Nu, Lucian nu era din grupul nostru, dar este un simpatizant al cauzei unioniste, întâlnit pur întâmplător pe munte. Am zis să imortalizez coincidența. Pe deasupra, am și eu un tricou ca al lui.

Între timp... grupul rămas în urmă făcea poze la Stânca Dorobanțului, pe versantul dinspre amontele râului Bistrița, unde eu nu am mai vrut să mă mai opresc.

Vârful Toaca, cu o altitudine de 1904 de metri și o stație meteorologică. Reușisem! La fața locului mai erau câțiva colegi din grup.

"Ceahlăul sub furtună nu scade mușunoi." (Vasile Alecsandri)
Mi-a părut bine că am avut la mine steagul Dianei, pe al meu îl uitasem la București.

Cu mine au urcat și Veronica

și Iulian. Amândoi şi-au scris imrpesiile din acest weekend şi vă invit să le citiţi.

O altă priveliște de pe Vârful Toaca.

Superba stâncă Panaghia, perfect vizibilă și din stațiunea Durău.

Placă instalată de Uniunea Tineretului Comunist (UTC) Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) cu ocazia a 2050 de ani de la întemeierea primului stat dac centralizat și independent (data 20 iunie 1980). Peste, s-a vopsit "zonă liberă de comunism". 
Mie îmi dă cu virgulă data fondării primului stat dac (ar fi anul 70 î.e.n.). 
A doua chestie: e ciudată dacomania din perioada comunistă, perpetuată până în zilele noastre... 
A treia chestie, dar cea mai importantă: cele două organizații, UTC și BTT îmi aduc aminte de tatăl meu, care a fost în ambele. În cadrul BTT, în anii 70, a contribuit la construcția unei infrastructuri turistice fabuloase, printre care taberele studențești de la Izvoru Mureșului și de la Costinești. Așadar, da, e bine ca România să fie zonă liberă de comunism, eu am crescut cu ideea că democrația și libertatea sunt valori esențiale pentru societatea noastră și că trebuie să le păzim. Însă totodată, știu că nu trebuie condamnați la grămadă și oamenii care au trăit și muncit în comunism, odată cu regimul. Pentru mine BTT, mai ales din poveștile tatălui meu, nu înseamnă ceva negativ, așa cum mai știu că deși a trăit și a lucrat în mare parte în perioada regimului comunist, tata nu a făcut rău, ba dimpotrivă. UTC sau BTT sunt etichete, dar în spatele lor se aflau oameni, deseori oameni obișnuiți și buni. 

Am coborât de pe vârful Toaca. La baza lui sosise grupul rămas în urmă, dar nu mai aveau timp să urce și ei. În schimb găsiseră ciocolata la marcaj și erau foarte entuziasmați. Mi-a dispărut și mie pe loc supărarea, îmi părea doar rău pentru ei că nu mai apucau să urce pe vârf, așa cum îi avertizasem.

Am pornit spre următorul obiectiv: Schitul Ceahlău. Pe potecă am întâlnit un cuplu de drumeți cu un câine alb și blănos.

Creasta Masivului Ceahlău oferea un spectacol minunat de stânci golaşe şi seamănă multicel cu Creasta Zăganu din Munţii Ciucaş.

Era mai simplu de mers acum, fără suişuri sau coborâşuri.

Opririle erau frecvente pentru a admira peisajul.

Şi din nou pentru poze.

Se vedea schitul! Adică mai mult se vedeau chiliile, cabana aceea mare, albă. Ţin minte că acum câţiva ani s-a provocat un scandal pentru că s-a construit într-o asemenea amploare într-un parc naţional. Pe mine la acel moment mă interesa mai mult să ajung la schit să fac rost de apă.

Bisericuţa schitului...

...şi clopotniţa. Aici ne-am strâns din nou cu toţii, pentru că primul grup ne devansase iar şi trecuse pe la cabana Dochia. Câţiva din grupul meu am intrat la bucătărie după apă, unde oalele erau pe foc. Câţiva pelerini aflaţi acolo ne-au recunoscut tricourile, pentru că îi cunoșteau pe cei de la Acţiunea 2012, filiala Bacău.

Ne-am grăbit să pornim din nou: mai aveam mult de mers şi se însera. În spate, asfinţitul lumina vârful Toaca.
La un moment dat am dat de o pajişte cu ierburi roşietice.

Dilemă: trei ore de mers şi doar vreo două de lumină rămase...

şi mergem...

Din nou vârful Toaca luminat de asfinţit.

"Priveam fără de țintă-n sus -
Într-o sălbatică splendoare
Vedeam Ceahlăul la apus,
Departe-n zări albastre dus,
Un uriaș cu fruntea-n soare,
De paza țării noastre pus."
(George Coșbuc - Vara)

Era prea frumos să nu ne oprim iar la poză: Ştefan, Mihaela, Tatiana, Nicoleta, Inga, Luminiţa, Tania şi Nicu.

Ulterior grupul s-a mărit cu Nicolae, Lucia şi Tudor.

Eram la punctul numit piciorul şchiop.

După puţin timp am intrat în pădure.

Urmăream cu atenţie marcajul.

Coborâşul era abrupt.

Ne aflam sub stâncile crestei pe care le admirasem cu câteva ore înainte.

Un pârâiaş cu stânci şi muşchi intersecta poteca.

La un moment dat am descoperit o cruce pe marginea potecii: mă aflam la locul unei tragic accident în care și-a pierdut viața un soldat, Dorin Vasilescu. Avea doar 26 de ani... moment când în mod normal avea toată viața înainte şi încă totul de înfăptuit. El nu a mai avut timp. 
Şi eu am avut un unchi care a murit la 25 de ani într-un accident de maşină, chiar în seara balului de absolvire a facultăţii, lângă Alba Iulia, din prostia unui coleg. Nu l-am cunoscut. A fost o tragedie pentru bunicii mei, pentru mama, pentru mătuşa mea iar pentru mine şi pentru verii mei a însemnat un gol, pentru că am mai fi avut un unchi, poate încă nişte verişori cu care să copilărim... 
Am legat la cruce panglica mea tricoloră pe care o purtam la mână, pentru că observasem că crucea era îngrijită şi deci cineva se va bucura să vadă că se mai opresc oameni să se reculeagă lângă ea. Pe urmă am pornit să-i prind pe ceilalţi, pentru că rămăsesem ultimul.

I-am găsit la cascada Duruitoarea.

Nu ştiu când şi apucaseră unii să se caţere pe cascadă. Din păcate se lăsea seara şi pozele nu mai prea ieşeau, mai ales cele cu zoom, dar în orice caz, momentul a fost tare frumos. A fost ultima pauză, pentru că deja ne grăbeam foarte mult spre staţiune.

Căzând, acest buştean a improvizat o punte. Din fericire, era construită şi o punte adevărată lângă.

Dialog montan, pe buştean.
Asta a fost ultima poză făcută de mine: se înserase. Noi grăbeam pasul; o parte din colegi, cei căţăraţi pe cascadă, rămăseseră în urmă. La un moment dat, când am ajuns la şosea şi drumul se bifurca, i-am aşteptat să ajungă toţi. Deja foloseam lanterna telefonului să semnalizez poteca şi tot strigam grupul aflat cu 10 minute în spate: "Tudor, veniţi?""Tudor, hai mai repede!" Mai erau cu noi o familie cu copii mici care făcuseră şi ei același traseu! se grăbeau, dar nu erau îngrijoraţi, pentru că staţiunea era  deja aproape. 

Cândva spre finalul drumeţiei s-a petrecut un episod haios: rămaşi singuri şi fiind neatenţi, Mihaela şi Ştefan au rătăcit drumul şi în loc să continue pe potecă spre Durău, au luat-o la vale pe şosea. Au ajuns în comuna Ceahlău. Când au sunat şi au spus "suntem în Ceahlău" nu mi-a venit să cred, că am zis că au rămas pe munte şi trebuie să pornim căutări. Se înnoptase, era frig... Putea fi periculos. De fapt nu erau foarte departe şi s-au întors singuri în staţiune, la timp pentru cină. Este important pe munte să găseşti resursele să te scoţi singur dintr-o situaţie complicată, pentru că nu este întotdeauna posibil să vină ajutor imediat, iar cel mai important este să nu se intre în panică.

Ultima parte a grupului, ajusă la final, printre care: Tania, Mădălina, Nicoleta, Lucia, Tudor, Inga, Pavel, Iulia, Mia, Dragoș, Sabrina, şi  Nicu.
Aveam toți zâmbetul pe buze, pentru că așa este întotdeauna după o drumeție frumoasă pe munte!

Mulţumesc Luminiței, Taniei şi Stellei pentru fotografiile folosite.
Nu uitaţi de Marşul pentru Basarabia, duminică 12 octombrie de la Muzeul Ţăranului Român! 

Mânăstirea Durău

$
0
0
Mai țineți minte în "Amintiri din copilărie" ale lui Ion Creangă partea cu: 
"Ici în vale, la pârâu, 
Mielușa lui Dumnezeu! 
(Iar câte un glas gros răspunde)
Hop și eu de la Durău,
Berbecu lui Dumnezeu!..."
Șugubăț și pus pe glume era Ion Creangă, și de aceea îl îndrăgim. 

The beloved children's author Ion Creangă has a funny and mischievous rhyme in his "Childhood memories", which I can loosely translate:
"In the valley by the stream,
God's little lamb!
(And a manly voice answers)
Here I am from Durău,
God's buck!..."
We love Ion Creangă for his honest, hilarious and mischievous recollections.

 Durăul de care vorbea: iată-l! este Mânăstirea Durău din stațiunea montană cu același nume. Cascada Duruitoarea este originea numelui.  
This is the Durău he was talking about: the monastery whose name comes from Duruitoarea Waterfall.

 Originile mânăstirii sunt vechi. Actuala biserică e construită în secolul 19 și pictată în anii '30 de Nicolae Tonitza și de elevii lui. Asta explică stilul modernist și nonconformist al picturii.

The monastery has ancient roots. The present church was built in the 19th century and painted in the 1930s by the famous painter Nicolae Tonitza and his students. That explains the modernist and unconventional style.
   
 Mânăstirea este o oază de liniște și de flori. 
The monastery is an oasis of flowers and quiet.

Când sunteți în vacanță la Durău, nu uitați să împingeți poarta mânăstirii pentru o vizită.
When you are on holiday in Durău, don't forget to push the gates of the monastery for a short visit.

Zimbrăria din Pădurea Domnească

$
0
0
"Mai sunt multe locuri de descoperit, călătoria continuă!" ne spune actorul Victor Rebengiuc într-o frumoasă serie de reclame ce promovează turismul românesc și dezvoltarea regională (programul REGIO). 
Vara aceasta am descoperit Basarabia în cadrul caravanelor "Trai mai bun" (4 - Edineț, 5 - Soroca, 6 - Rezina) și apoi am scris despre asta. Însă nu am terminat de istorisit, mai sunt multe lucruri de spus, povestirea continuă! În săptămânile care urmează voi reveni la câteva dintre obiectivele turistice vizitate, pentru a le prezenta mai detaliat. 
Primul obiectiv, în ordine cronologică: Zimbrăria din Pădurea Domnească.

"There are many more places to discover: the journey continues" says actor Victor Rebengiuc in a beautiful series of commercials advertising Romanian tourism, regional development and the EU REGIO program.  
This summer I discovered Bessarabia during the "Better living" caravans (4 - Edineț5 - Soroca6 - Rezina) and then I wrote about it. However, I am not done storytelling, there are many more things to describe, in detail. 
The first objective, chronologically: the wisent reservation in the Princely Forest! 

Rezervația Pădurea Domnească este o pădure în lunca Prutului ce se întinde pe mai multe raioane, dar noi am intrat prin raionul Glodeni, dinspre satul Moara Domnească. Drumul de acces spre zimbrărie este din pământ bătătorit.

The Princely Forest reservation is a found in the Prut river valley. It's spread over several counties, but we entered it from the Moara Domnească village (the princely mill). A dirt road leads to the reservation. 

 Rezervația este o bijuterie, un plămân verde pe Prut, o pădure bătrână și tare frumoasă, pe care am putut-o vedea doar pe fugă, din autocar. Pe deasupra, stătea să plouă, aşa că ne-am grăbit. Ținta noastră era zimbrăria. Nu știam că Republica Moldova are rezervație de zimbri; România are vreo cinci. Nu avusesem încă ocazia de a vizita vreuna.

The reservation is beautiful, a green lung on the river, an old and beautiful forest, that I saw only briefly, from the bus. The weather was cloudy, it seemed like it was going to rain, so we had to hurry. We made straight for the wisent reservation. I didn't know that there was one in the Republic of Moldova. Romania has several, but I had visited none so far.  

 O pasarelă a fost ridicată peste țarcul zimbrilor pentru a fi admirați mai bine, admițând că ies din culcuș.

A ramp was built to overlook the wisent enclosure, for tourists.

 pasarela văzută de mai aproape / a closer look at the ramp

Din păcate, zimbrii nu au fost prea cooperanți: stăteau pitulați în culcuș și abia i-am văzut. Dar totuși, se pune că i-am văzut! 
Trebuie știut că falnicul animal, cel mai mare ierbivor din Europa, era să dispară complet după ce a fost vânat până la extincție la începutul secolului 20, inclusiv de trupele germane ce ocupau Polonia în timpul Primului Război Mondial. Populația de zimbri din pădurea Bialowieza a fost decimată. Exemplare mai existau doar în grădini zoologice și pornind de la acestea a fost reconstituită populația actuală de zimbri. Astăzi, multe țări, printre care Polonia, România, Lituania, Ucraina sau Rusia, au reintrodus zimbrul în sălbăticie. Exemplarele din Pădurea Domnească au fost aduse în 2005 din Polonia.

Unfortunately, the wisent were not cooperating: they lay low in their shelter and I could barely see them, but it still counts as my first wisent sighting!
This splendid animal, the largest herbivore in Europe, almost became extinct at the beginning of the 20th century. German troops in Poland killed most of the remaining animals living in the wild, during World War I. The wisent population in Bialowieza forest was decimated. The only surviving animals were in zoos, and they were the basis for a breeding program that ultimately saved the species. Today many countries have wisent populations, including Poland, Romania, Lithuania, Ukraine and Russia. In the Republic of Moldova, the wisent of the Princely Forest were brought from Poland in 2005.

Fotografiile fără semn sunt de la Sabin.
Pictures without a watermark are from Sabin.

Suta de movile

$
0
0
Al doilea obiectiv turistic vizitat în Caravana 4 a fost "Suta de Movile", o rezervație naturală ciudată pe malul Prutului. Pe o zonă de şes, mai multe dealuri ţuguiate, movile, apar parcă de nicăieri, neconectate între ele, aparent fără explicaţie.

The second landmark visited during Caravan nr. 4 was the "Hundred Mounds" natural reservation. It's a rather odd site, with flat terrain and all sorts of mounds jutting up, disconnected, of several shapes and sizes.

privelişte de pe Movila Ţiganului spre alte câteva movile în zare
view from Gipsy's Mound towards other mounds in the distance

La marginea drumului noi am urcat, pieptiş, pe cea mai înaltă dintre ele, Movila Ţiganului, ce se ridică la 30 de metri faţă de terenul învecinat.
We climbed the steep path on top of Gipsy's Mound, 30 meters high compared to the terrain arround it.

movila oferă o privelişte frumoasă în jur
the mound offers an excellent view

Suta de movile a fost menţionată şi de Dimitrie Cantemir în lucrarea sa "Descriptio Moldaviae" sub numele "Centum Monticuli". 
The "Hundred Mounds" were mentioned by Prince Dimitrie Cantemir in his work "Descriptio Moldaviae" with the name "Centum Monticuli".

În total sunt peste 3500 de movile de diferite dimensiuni, presărate pe mai mulţi kilometri de-a lungul Prutului.
There are over 3500 mounds in the area, covering several kilometers along the Prut valley.

Rezervația Fetești

$
0
0
Continuăm istorisirea obiectivelor turistice la care am poposit în cadrul Caravanei 4 "Trai mai bun" cu rezervația peisagistică Fetești.

We continue the list of touristic attractions visited during the 4th caravan "Better living" with the Fetești Nature Reserve. 

Rezervația se află lângă satul cu același nume, nu departe de orașul Edineț, dar nici de Prut.

Specifice rezervației sunt formațiunile calcaroase denumite "toltre", precum și râpe nisipoase care seamănă cu Râpa Roșie de la Sebeș, cu mențiunea că sunt mai mici și mai degrabă gălbui.

The reservation has specific chalk or sand ravines, the latter resembling the red ravine near Sebeș. They are smaller and yellowish.
(credit foto: Ștefan Sabin)


Noi am trecut în grabă pe drum, cu autocarul. Peisajele frumoase merită mai degrabă descoperite cu bicicleta sau la pas.

We only had the chance to enjoy the view from our bus, with one short stop. However, the reservation is best suited for hiking or bike riding. 

Edineț

$
0
0
Edineț este cel mai măricel oraș din nordul Republicii Moldova, cu aproximativ 15.000 de locuitori, centrul raionului cu același nume, aflat pe Prut. Localnicii îi pronunță numele "Iedineț". În perioada interbelică purta simpaticul nume "Edinița". Am avut ocazia să-l vizitez de două ori, o dată vara aceasta cu  Caravana 4 "Trai mai bun" și din nou, dintr-o întâmplare absolut neașteptată, câteva luni mai târziu. Fotografiile sunt de la a doua vizită, când am nimerit o vreme superbă, cu cer senin, într-o frumoasă zi de toamnă.

Edineț is the largest town in the north of the Republic of Moldova, having a population of about 15.000. It's the seat of the county with the same name, on the Prut river. The locals pronounce its name "Iedineț". In the interwar era it had the nice name of "Ediniția". I had the chance to visit it twice, once this summer, with the "Better living" caravan and again, purely by chance, a few months later. The pictures are from the second visit, when I had a couple of days with perfect weather and clear skies. 

Ca orice oraș din Republica Moldova care se respectă, Edineț are o statuie a lui Ștefan cel Mare pe bulevardul principal, numit bulevardul Independenței. În spate este o școală.

Like any town in the Republic of Moldova with some sense of pride, Edineț has a statue of Stephen the Great on its main boulevard, which is called Independence Boulevard. 

Statuia pare un pic suprarealistă în ceea ce privește proporțiile. Sunt curios a cui este opera (când aflu, completez aici).

The statue is a bit surreal in proportions. I'm curious who built it (and I shall give the information here when I learn it)

Orașul se mai mândrește cu statuia unei lupoaice romane, lucru rar în republică, o inițiativă a primăriei, care a dorit să sublinieze originea latină a poporului român (deși am constatat că în Republica Moldova sunt foarte mulți dacomani).

The town also prides itself with the statue of a roman  she-wolf, with is pretty rare in the Republic of Moldova. It was installed by the town administration, which wanted to underline the latin origin of the Romanians. I know however that the Romanians in Bessarabia are perhaps more fond of Dacians than Romans.

Clădirea primăriei a fost cândva conacul Sofiei Cazifin, o boieroaică foarte bogată din partea locului care a trăit în a doua jumătate a secolului 19.

The Town Hall was once the manor of Princess Sofia Cazifin, a very wealthy landlady in the second half of the 19th century.

Orașul nu are doar statuie cu Ștefan cel Mare și cu lupoaica, acestea coexistă cu o statuie a lui Lenin. Cândva aflată în fața Consiliului Raional, după 1990 a fost trasă mai în spate, în dreapta clădirii, spre Grădina Publică Vasile Alecsandri. Așa-i cu statuile în Republica Moldova: în funcție de vremuri sunt aduse în față sau ascunse în desișurile vreunui parc: a se vedea exemplul statuii lui Ștefan cel Mare de la Chișinău. Aș putea chiar spune că statuile lui Lenin și ale lui Ștefan cel Mare se mișcă simetric în Republica Moldova: când una este adusă în față, cealaltă este trasă în spate, și invers. Să sperăm că Ștefan cel Mare nu va mai fi niciodată eclipsat de Lenin.

The town doesn't have only statues with Stephen the Great and the roman she-wolf, these coexist with a statue of Lenin. It was once in front of the County council, but after 1990 it was pulled in the back of the building, towards the Vasile Alecsandri Public Garden. That's the way things work in the Republic of Moldova, regarding statues: depending on the times, they are brought forward or hidden in the thickets of a park. That's what happened to the statue of Stephen the Great in Chișinău. I could even say that the statues of Lenin and Stephen the Great move symmetrically in the Republic of Moldova: when one is brought forward, the other one is pulled back, and vice-versa. I just hope Stephen the Great shall never again be eclipsed by Lenin.

Consiliul Raional și scuarul unde se afla statuia lui Lenin.
The County council and the square where the Lenin statue used to stand.

Tot pe bulevardul principal, vizavi de Consiliul Raional, se află un monument discret, dar care mi-a atras imediat atenția, fiind o cruce sculptată în stil medieval. M-a impresionat foarte tare când i-am citit dedicația: 
"Înălțatu-se această cruce spre slava Prea Sfintei Treimi și întru pomenirea Părintelui Sofian Boghiu născut în Cuconeștii Vechi 7 octombrie 1902 adormit la București la 19 septembrie 2002. Intră în mânăstire în 1926 stareț al mânăstirii Antim 1950-2002. Membru al mișcării duhovnicești Rugul Aprins. Deținut politic 1958 - 1964. Martiri: Preot Alexandru Dolișcinschi 1944, Nicolae Moroșan 1944, Nicolae Georgescu 1945, Preot Nicolae Boris 1961". 
Eroii martiri trebuie cinstiți, memoria colectivă trebuie restaurată.

On the main boulevard, on the other side from the County council, I saw a small monument, but which immediately caught my eye, since it was a cross sculpted in medieval fashion. I was very impressed to read the text etched in stone:
"This cross was erected in the glory of the Holy Trinity and in the memory of Father Sofian Boghiu, born in Cuconeștii Vechi on October 7th 1902, who passed away in Bucharest on September 19th 2002. He entered the monastic life in 1926 and was prior of Antim monastery between 1950-2002. Member of the spiritual movement 'The burning pyre'. Political prisoner between 1958-1964. Martyrs: Father Alexander Dolișcinschi 1944, Nicolae Moroșan 1944, Nicolae Georgescu 1945, Father Nicolae Boris 1961"
Martyrs must be honored and the communities' memory restored.

Lângă Consiliul Raional se află Muzeul Ținutului Edineț, deschis în fiecare zi, cu pauză lunea.
Next to the County council is the Edineț County Museum, open every day except on Mondays.

În aceeași curte se află Muzeul de Artă Populară, cu același program.
Right next to it is the Traditional Art Museum, with the same schedule.

Pe peretele Muzeului de Artă Populară este montată o placă în amintirea cuceririi romane. Astfel de plăcuțe am văzut și în alte localități din România, mai ales în Transilvania și am fost plăcut surprins să o găsesc și aici.

On the Traditional Art Museum there is a plaque remembering the Roman conquest of Dacia. I have seen such plaques in other towns in Romania, especially in Transylvania, and I was surprised in a positive way to find one here.

Pe bulevardul principal se află câteva clădiri mai măricele și interesante, de exemplu aceasta, părăsită, care are pe fațadă două basoreliefuri.
On the main boulevard there are several rather big and interesting buildings, like this one, for example, with two reliefs. Unfortunately it is abandoned.

Una este cu un ciobănaș.
One relief is that of a shepherd.

Cealaltă cu o țărăncuță. Stilul este socialist. Regret că această clădire este lăsată în paragină, arhitectural este valoroasă.
The other one, a peasant woman. I hope this building will be saved, it has architectural valor. 

Casa raională de cultură este de asemenea pe bulevardul principal și are de asemenea basoreliefuri, realizate în mozaic.
The Community center is also on the main boulevard and is decorated with mosaics.

Unul este o scenă agricolă...
One shows an agricultural scene...

...celălalt o scenă de gospodărie.
... the other one a domestic activities.

Lângă Casa de cultură am găsit un panou electoral, cu afișele unui partid de stânga. În Republica Moldova, ca și în România, este campanie electorală, pentru alegerile legislative. Miza este uriașă - alegerea direcției pentru 4 milioane de suflete; est sau vest. Răspunsul: pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, apostolul românilor.

Next to the Community center I found a billboard with the posters of a left wing party. In the Republic of Moldova, like in Romania, there are elections. The stakes are high - choosing the direction for four million souls: east or west. The answer: on November 30th, on Saint Andrew's Day, the patron saint of all Romanians.

Prin oraș sunt panouri electorale cu principalele partide. Aici, unul ce promovează o direcție europeană, pe fondul unei clase cu copii frumoși și silitori. Inițial, din cauza uniformei cu vestuță neagră, am avut impresia că sunt îmbrăcați în ținută populară. E probabil o deformare pe fondul campaniei de la noi...

Un alt partid face o campanie cu accente sociale. Deosebit de interesantă mi se pare imaginea folosită: copila este fericită, zâmbitoare, agățată de gâtul mamei, însă aceasta din urmă are o expresie tristă. Spre deosebire de copil, ea cunoaște greutățile vieții și asta i se citește pe chip. Reflectă bine realitățile Republicii Moldova. Într-adevăr, deocamdată, așa se crește în Moldova... cu zâmber cât ești copil, apoi cu o mină mai serioasă odată cu maturizarea.

Un ultim panou, care nu este electoral. Este o reclamă cu un mesaj frumos, pe placul meu.
Am petrecut doar câteva ore pe străduțele din Edineț, profitând de vremea deosebit de frumoasă pentru o lună de noiembrie. Este un orășel al cărui centru se traversează în doar câteva minute. Merită totuși un popas pentru muzeele orașului și mai ales pentru piesa de rezistență: Grădina Publică Vasile Alecsandri, despre care voi povesti în cele ce vor urma.

Grădina publică "Vasile Alecsandri" din Edineț

$
0
0
Piesa de rezistență în Edineț este fără doar și poate Grădina publică "Vasile Alecsandri", un parc aproape la fel de mare ca orașul. Uneori, chiar și la oraș, tot natura este atracția principală.

Edineț's main asset is undoubtedly the "Vasile Alecsandri" park, which is almost as big as the town. Nature can be the main attraction even for a town.

Intrarea principală se află în spatele Consiliului raional. Mai sunt și alte intrări, dinspre Casa raională de cultură sau dinspre liceul Mihai Eminescu.
The main entrance is behind the County council. There are other entrances, from the Community center or the Mihai Eminescu high school.

Aleea principală se îndreaptă spre o coloană, fiind străjuită de busturile unor autori clasici și de un viitor monument pentru soldații căzuți în războiul sovietic din Afganistan. 
The main alley leads to a column, flanked by the statues of classic authors and by a future monument to the soldiers who fell in the Soviet war in Afghanistan.

Cele patru statui de pe această Alee a Clasicilor sunt ale lui Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Eugen Coșeriu și Ion Bizdugan.
The four statues on this Classics Alley are those of Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Eugen Coșeriu and Ion Buzdugan.

Vasile Alecsandri și Mihai Eminescu
Vasile Alecsandri and Mihai Eminescu

Capătul aleii este marcat, cam nepotrivit, cred eu, de un monument ce nu glorifică arta sau literatura, ci Revoluția din Octombrie și colectivizarea agricolă... Trist. Localnicii deja nu mai bagă în seamă monumentul, însă el glorifică evenimente istorice de tristă amintire, cărora chiar ei, sau bunicii lor, le-au căut victime... Istoria ne întâmpină la fiecare pas, dar noi deseori nu avem ochi să vedem sau urechi să auzim.

Along the alley there is a column, erected not to the glory of literature, but of the October Revolution and agricultural collectivization... Sad. The locals hardly notice it, but unfortunately, this monument glorifies horrific historical events which hurt them or their grandparents... History is all around us, but we hardly see or hear it.

Ca și la Chișinău, un bolovan ține locul unui viitor monument. În Piața Marii Adunări Naționale monumentului victimelor ocupației sovietice și ale regimului comunist, aici cel al soldaților căzuți în războiul din Afganistan. Nu trebuie uitat că în acel război au căzut și soldați basarabeni.

In Chișinău, a stone slab is installed in the Square of the Great National Assembly in the place where a monument to the victims of the Soviet occupation and the communist regime shall be erected. In Edineț, a boulder marks the spot of the future monument to the victims of the war in Afghanistan. Soldiers from Bessarabia fell in that war. 

Parcul este foarte mare, are 44 de hectare și datează din anul 1963. Eu aș fi crezut că e mai vechi, din secolul XIX.
The park is very large, 44 hectares, and was created after 1963. It looked older to me.

Aleea principală continuă spre un alt monument important: Maica îndurerată.
The main alley continues towards another important monument: the Grieving mother. 

Un șir impresionant de trepte duce spre esplanada monumentului.
An impressive row of steps leads to the monument platform.

Când am fost la Edineț vara trecută, vremea nu a prea ținut cu noi și asta s-a văzut în poze. De data aceasta am prins o superbă dimineață de toamnă.
When I was in Edineț last summer, the sky was cloudy and the pictures did not turn out so great. This time I enjoyed excellent weather in a clear autumn morning.

Fără niciun efort, cadrul era superb.
The setting was simply beautiful.

Cum am mai spus, îmi place foarte mult această statuie, o găsesc foarte expresivă. Aici se țin sărbătorile oficiale. La picioarele ei se depun flori și se aprinde flacăra în memoria eroilor căzuți.

As I mentioned before, I like this statue very much, I find it very expressive. Flowers are laid at its feet at official ceremonies and the flame in the memory of the fallen heroes is lit up.

Lângă, se află trei scene în basorelief: depunerea jurământului la drapel...
Right next to it are three scenes carved in stone: the oath by the flag...

asaltul...
the assault...

și înmormântarea celor căzuți.
and the burial of the dead.

Sunt de asemenea mai multe plăci cu numele soldaților căzuți, probabil în al Doilea Război Mondial, scrise în rusă.
There are several stones with the names of the victims of the Second World War, in Russian.

Am zăbovit un ultim moment lângă monument, apoi am continuat plimbarea în parc.
After a while, I left the monument behind, continuing my visit of the park.

Deși toamna era târzie, mai erau culori din belșug.
Although it was late autumn, there was plenty of color left.

Parcul este destul de sălbatic și pe alocuri seamănă cu o pădure. Păcat că nu știu să recunosc toate soiurile de copaci, e o varitate destul de mare.
The park looks pretty wild, sometimes resembling a forest. Unfortunately, I could not recognize most trees, there is a lot of variety.

Am ajuns în capătul dinspre zona rezidențială a liceului Mihai Eminescu, unde fusesem în vară.
I reached the edge towards the residential area with the Mihai Eminescu high school, that I visited last summer.

Apoi m-am adâncit iar în parc.
Then I turned back in the depths of the park.

La un moment dat soarele a intrat în nori și atmosfera părea că se răcește.
At one moment the sun hid behind the clouds and the atmosphere chilled.

În depărtare, un om venea spre mine pe lângă o bicicletă.
In the distance, a man was walking beside his bike.

În mijlocul parcului se află un lac mare, frumos. 
In the middle of the park there is a beautiful lake.

În centrul lacului este o insuliță cu un mic castel. Nu am ajuns până acolo, parcul se întinde aproape pe întreaga lățime a orașului, în spatele bulevardului Independenței. Eu l-am prins toamna, târzior, dar sunt convins că este un loc superb în orice anotimp. Sper să-l mai revăd.

In the center of the lake there is a small island with a castle. I did not see it, the park was too large to visit in such a short time, spanning the whole town, behind Independence boulevard. I had the pleasure of seeing it in late autumn, with its specific colors. I'm sure it's superb in every season and I hope to see it again some day.

Muzeul Ținutului Natal - Edineț

$
0
0
În orice loc ne-am afla, este interesant de vizitat muzeul local, oricât de mic, pentru că este cel mai potrivit loc unde să aflăm istoria specifică locului. Din acest motiv am ținut să vizitez Muzeul Ținutului Natal din orașul Edineț. L-am prins deschis pe ultima sută de metri, sau mai bine zis în ultimele 15 minute, sâmbăta dupămasa. Am făcut vizita pe repede-înainte, iar personalul a fost foarte amabil și mi-e deschis toate secțiile, fără grabă. Muzeul se închide la 17h în timpul săptămânii și la 15h în weekend, fiind închis lunea.

Small local museums are interesting because they unveil local history, that we often overlook. When I was in Edineț I really wanted to visit the Homeland Museum. I found it open for just 15 minutes a Saturday afternnon so I hurried to see what I could in such a short time. The personnel was very friendly and put no pressure, offering a tour of all the sections.
The museum is open until 17h on weekedays and until 15h in the weekend, Mondays closed. 

Muzeul este organizat în două clădiri, chiar în centrul orașului. Clădirea principală pare să fie un mic conac tipic pentru zonă, pentru că am mai văzut câteva clădiri similare, mai modeste. Acesta pare foarte bine întreţinut. Pe site-ul muzeului este precizat că a fost construită de un evreu care a donat-o statului spre a servi drept spital. Aici sunt secția de istorie și de istorie naturală.

The museum is organized in two buildings, the larger of the two looks like a town manor. I have seen some other more modest ones. This one looks well kept. On the museum site it is mentioned that it was built by a Jew who then donated it to the state to be used as a hospital. The manor houses the historiy and the national history sections.

 Lângă, se află o căsuță mai modestă, care adăpostește secția de artă populară. 
Vizitarea muzeului este GRATUITĂ. Da, gratuită, nu se plătește niciun sfanț! Deci dacă eram șocat de tariful nesemnificativ al muzeelor de provincie din România, iată că în Basarabia unele muzee sunt gratuite. Muzeul "este la balanța Primăriei Edineț", cum scrie pe site, adică depinde de primărie. Nu este un sistem bun, în opinia mea; un muzeu nu trebuie să fie 100% subvenționat de stat, el trebuie să fie susținut și din veniturile încasate de la public, să fie astfel venituri câștigate direct de obiectivul turistic propriuzis, prin propriul merit. Poate va fi așa la un moment dat în viitor.

In the same courtyard there is a smaller house, with the folk art section.
Visiting the museum is FREE. Yes, free of charge! If I was often shocked to see how cheap museums were in Romania, especially in small towns, it looks like in Bessarabia they are simply free. The museum "is balanced by the town hall", as it is mentioned on its site, which I guess it means that it is financed by them. I don't think it's a good system, with a museum being 100% subsidised by the State. Private revenues, from the public, should make part of its budget, to allow for some private initiative and reward.

 Dar să revenim la muzeu. După ce muzeografele m-au asigurat că este deschis, gratuit și că se poate fotografia în voie, am trecut repede prin săli. Nu știam unde să mă uit și ce să citesc mai întâi.

Getting back to the museum, I rapidly passed through all the rooms. I didn't really know what to read or look at first. 

 Iată, aici, imaginea unei case tradiționale, din secolul 19.
Here is a picture of a 19th century traditional house.

 Aici școala primară din Cupcini, al doilea oraș al raionului, în anul 1914.
And here we have the picture of the school in Cupcini, the county's second town. The picture was taken in 1914.

 Muzeul nu uită că nordul Basarabiei nu este la Briceni, ci la Hotin, la o aruncătură de băț de oraș, cu a sa cetate ce nu poate fi vizitată de taberele școlare din raion, în calea lor fiind o graniță. Copiii din Edineț pot măcar vedea Hotinul în imagini la muzeu, așteptând ocazia să vadă această cetate aprig disputată de români, turci şi polonezi, de-a lungul istoriei, și în realitate.

The extreme north of Bessarabia is also represented, and I don't mean the present northern limit of the Republic of Moldova, Briceni county, but the Hotin region. A mere 60 km from Edineţ, the mighty fortress, a crossroad of Romanian, Polish and Ottoman history, is now seldom visited by the schoolchildren of Edineţ: a border lies between them. They can only see it in pictures.

 O zonă a muzeului prezintă aspecte locale din secolul 19: imagini și obiecte. Orăşelul Edineţ a devenit mai important în acea perioadă, fiind situat pe drumul principal dintre Chişinău şi Cernăuţi.

An area of the museum is devoted to local history in the 19th century, when the town of Edineţ became more important, as a crossroad on the Chişinău - Cernăuţi road.

 Altă sală este dedicată secolului 20: războaiele mondiale, Basarabia interbelică și comunismul.

Another room is dedicated to the twentieth century: the world wars, interbellum Bessarabia reunited with Romania and the Soviet era after 1944.

 Păcat că nu am avut timp să mă uit pe îndelete pe imagini.

Unfortunately I did not have time for a proper visit.

 Am zăbovit mai mult asupra unor aspecte din Al Doilea Război Mondial, din păcate mai mult despre soldați din părțile locului care au luptat în armata roșie. În dreptul unora este menţionat că au luptat împotriva Japoniei, deci în vara anului 1945.

I stopped a little to look at pictures from World War II. It is more about local men who served in the Red Army, some of them in the campaing against Japan in the closing staged of World War 2.

 La secția de istorie naturală am putut vedea exemplare din fauna locală, de exemplu mistreți, vulpi, căprioare sau animale mai mici.

At the natural history section there are many stuffed animals from the local fauna: boars, foxes, deer or smaller animals.

M-a impresionat talia acestui pește: un crap ce se găsește și în iazurile piscicole din partea locului.
O altă sală prezenta resursele minerale ale zonei, mai ales piatra de cotileţ, din care sunt construite multe din clădirile din oraş, de exemplu cinematograful sau consiliul raional.

I was impressed by the size of this fish, carp that can be found in local ponds.
Another room showcased the mineral resources of the area, like stone quarries.

 Secția de artă populară este și ea foarte interesantă. Pereții sunt pictați cu scene rustice. Este înfățișată atmosfera caracteristică a satului românesc.

The folk art section is also very interesting. The walls are decorated with rustic scenes. The characteristic atmosphere of the traditional Romanian village is recreated. 

 șemineuri și monumente funerare...
chimneys and tombstones...

 olărit și coșuri de nuiele...
pottery and wicker baskets...

 costume populare...
traditional costumes...

 lada de zestre...
chest of drawers...

 broderii...
embroideries...

...și chiar decorații din tablă din cele folosite la burlane sau la fântânile de pe ulițe. 
Când sunteți în oraș, nu ocoliți muzeul pentru o scurtă călătorie în timp, în ținutul Edineț.  

and even sheet metal decorations which are used for decorating gutters or fountains. 
When you are in town, don't miss the museum: you can travel back in time in the Edineţ homeland.

Casa Adrian Păunescu de la Copăceni

$
0
0
Nu știu câtă lume știe că poetul Adrian Păunescu s-a născut în Basarabia, la 20 iulie 1943. La venirea rușilor, familia lui s-a refugiat în România. Casa natală încă mai există în satul Copăceni, raionul Sângerei, la nord-est de Chișinău.

I don't know how many people know that Adrian Păunescu was born in Bessarabia on July 20th 1943. When the Russians came, his family fled in Romania. His birthplace is still intact, in the village of Copăceni, Sângerei county, north-east of Chișinău.


Caravana Trai mai bun cu numărul 5, spre Soroca, a făcut popas și în Copăceni. Casa nu se vizitează, ea este închisă, dar desigur reprezintă în sine un obiectiv turistic. Nu s-a găsit deocamdată consens și nici bani pentru a fi restaurată. Sperăm într-un viitor cât mai bun pentru ea.

The "Better linving" caravan, towards Soroca," stopped in Copăceni as well, although the house can be seen only from outside, as it is not open for visitors. It still needs to be restored, and for the moment there is no money and no common ground in this sense.

Lângă gimnaziul din sat, care îi poartă numele, a fost dezvenit, în anul 2013, un bust de bronz. Monumentul a fost ridicat de Societatea Cultural-Istorică "Mihai Viteazul" din Ploiești.

Near the village school was unveiled a bronze monument in 2013, donated by the Cultural-historic Society "Michael the Brave" from Ploiești.

Gimnaziul "Adrian Păunescu" din satul Copăceni.

The "Adrian Păunescu" school in Copăceni.

"Bat clopote cântând reîntregirea,
Și sufletul ia foc în clopotari.
Întâi decembrie ne e unirea,
Și strălucirea României Mari.
Mihai Viteazul intră în catedrală,
Și are harta Daciei în mâini.
Într-însul Burebista se răscoală,
Și-apoi pe vatra lui se nasc români." (Clopotul reîntregirii)

Muzeul de istorie şi etnografie Cosăuţi

$
0
0
Unul dintre cele mai frumoase sate de pe Nistru este Cosăuți, un sat ce "a avut un noroc Dumnezeiesc de sălășuire între piatră, codru și Nistru", după cum este prezentat în pliantul ce se găsește la frumosul Muzeu de istorie și etnografie.
În Cosăuți am fost cu ocazia Caravanei "Trai mai bun" nr. 5 spre Soroca.

One of the most beautiful villages on the Dniestr river is Cosăuți, a village that "has received God's gift to be placed between rock, river and forest."
I visited Cosăuți during the "Better living" Cravan nr. 5 towards Soroca.

Muzeul este deschis în clădirea primei școli din Cosăuți, o frumoasă căsuță cu mai multe sculpturi în curte. De fapt întreg satul e un muzeu în aer liber, cu multe monumente de piatră.
The museum was opened in the building of the first village school, a beautiful little house woth several sculptures in its yard. In fact the village boasts many stone sculptured, making it an open-air museum.

"Cea mai veche carte a planetei este piatra. La Cosăuți ea ne vorbește despre trecutul îndepărtat. Această filă a celei mai vechi cărți păstrează amprenta copilăriei planetei Pământ" (pliant de prezentare al Muzeului)

"The planet's oldest book is the stone. At Cosăuți is tells the story of the distant past. This page of the oldest book holds the memory of Earth's childhood."

Primul învățător al școlii, Gavril Gusev, a avut un merit deosebit în deschiderea și funcționarea școlii.

The school's first teacher, Gavril Gusev, had a lot of merit in the opening and functioning of the school.

La intrarea în muzeu este inscripționat acest frunos îndemn al poetului Mihai Eminescu.

"Without the reverence for the past, there can be no love for the homeland". Mihai Eminescu

Muzeul este foarte bogat în exponate: obiecte gospodărești, de port popular, planșe ce înfățișează istoria locală. Ștefan cel Mare este desigur la loc de cinste.

The museum has many exhibits: household items, folk costumes, boards showing elements of local history. Stephen the Great is of course a central character.

Mi s-a părut deosebit de interesantă această hartă a Moldovei, ce subliniază toate pierderile teritorial succesive: Bugeac, Hotin, Bucovina, la final toată Basarabia.

I found this map of Moldova very interesting, showing the successive territorial losses: the Budjak (south), Khotyn (north), Bukovina (north-west) and all of Bessarabia in the end.

Zid al onoarei cu veteranii din partea locului.
Local war veterans.

Cu această mitralieră s-a apărat pământul patriei. Este fabricată la Cugir și a fost găsită în Prut.

This machine gun served to defend the homeland. It was built in the Cugir arms factory and found in the Prut river.

Muzeul are în total 7000 de exponate. Camerele merită parcurse cu luare aminte, sunt multe de văzut.

The museum holds about 7000 exhibits. It is worth taking a good hour to see all the rooms with all the different interesting objects.

"M-am născut frate cu piatra, c-am crescut cu piatra-n vatră", spunea poetul local Anatol Codru. Așa sunt cosăuțenii, mândri de satul și de moștenirea lor.

"The rock is my brother, because I grew up with it", say the verses of the local poet Anatol Codru. This is the way of the locals are, proud of their village and of their inheritance.

Mânăstirea Cosăuți

$
0
0
Am vizitat Mânăstirea Cosăuţi pe o zi foarte mohorâtă de iulie (da, era iulie, nu noiembrie), pe timpul Caravanei "Trai mai bun" spre Soroca. Deşi timpul era foarte urât, pentru mine ziua  fost deosebit de frumoasă.

I visited the Cosăuţi Monastery on a very overcast July day. It looked like a sad November day, but for me it was a very beautiful day, during the "Better Living" Caravan to Soroca.  

Mânăstirea Cosăuţi e cuibărită într-o meandră a Nistrului, la nord de cetatea Soroca. Locul este deosebit de pitoresc, între dealuri şi păduri, lângă un iaz. Nu departe este un izvor, a cărui "apă este neînsetată, lacrima pământului natal". Nu e de mirare că s-a înălţat o mânăstire, însă aceasta e mai nouă decât pare: anii 1990.

The Cosăuţi Monastery is nested in a meandre of the Dniestr River, north of the Soroca citadel. It is a beautiful place, with forrested hills and a lake. Close by is a spring "with flowing water, the tears of the homeland". It is not surprising that a monastery was built here, but it may be surprising that it is quite new: the 1990s.

Totuşi, pe locul actualei mânăstiri a existat acum câteva secole o alta, mai modestă, apoi doar un paraclis ruinat.

However, there has been an older monastery in the same place, which got ruined in time.

Interiorul bisericuţei e simpluţ.

The interior is decorated quite simply.

Iazul de lângă nu arăta prea primitor pe vremea mohorâtă.

The lake did not look to good on such a dull day.

Apa se revărsa de peste tot, învolburată, după mai multe zile de ploaie.Cu toate acestea, lângă era un covor de flori.

Also, the water flowing in the channel was very muddy, after days of rain. However, right next to it there was a multitude of flowers.

Chiar dacă modestă şi recentă, Mânăstirea Cosăuţi nu este de ocolit. Este un loc frumos ce completează suita de mânăstiri româneşti nistrene.

Although it is recent and quite modest, the Cosăuţi Monastery is a beautiful place to visit. It completes the row of Romanian monasteries on the Dniestr.

Lumânarea recunoștinței

$
0
0
Cel mai grandios moment din Caravana "Trai mai bun" spre Soroca a fost când am vizitat monumentul "Lumânarea Recunoștinței".

The grandesc moment of the "Better living" caravan towards Soroca was the visit at the "Thankfulness Candle"

Monumentul este ridicat pe un deal împădurit de pe dealul Nistrului.

The monument is erected on a forested hill on the Dniestr bank.
The inscription is a popular expression in Romania describing a beautiful place and it translates roughly "In a fair place, on a Heaven's edge". 

Câteva sute de trepte duc până la monument.

Acesta a fost ridicat la inițiativa scriitorului Ion Druță, președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, în amintirea tuturor monumentelor distruse de timp și de oameni în Basarabia, elemente pierdute ale patrimoniului național. Înăuntru se află o capelă mică.

The monument was an initiative of Romanian writer Ion Druță, honorary president of the Writers Union of the Republic of Moldova, as a remembrance for all the monuments destroyed by time or by people in Bessarabia, lost heritage over the years. Inside there is a small chapel.

Turnul este vizibil din toată valea, dar din apropiere e dificil de fotografiat, mai ales că soarele nu bătea din direcția bună.

The tower is visible from the valley below, but it was hard to photograph from up close that day, as the sun was shining from the wrong direction.

Era o zi superbă, după mai multe zile cu ploi. Valea Nistrului se vedea în toată splendoarea, spre Basarabia...

It was a beautiful sunny day after several overcast and rainy days. There was a perfect view on the Dniestr towards Bessarabia...

... și spre malul ucrainean.

... and towards the Ukrainian shore.

Lângă turn se află una dintre cele mai mari și mai frumoase răstingniri (troiță) văzute în Basarabia. 

Near the tower is one of the largest and most beautiful stone cross seen in Bessarabia. 


Poate nu întâmplător s-a nimerit ca ultima postare pe anul 2014 să fie despre un monument denumit "Lumânarea Recunoștinței." Trebuie să fim recunoscători pentru ceea ce 2014 ne-a adus bun și pentru ce ne-a învățat și să avem speranța unui 2015 frumos.
La mulți ani!

Maybe it's not a coincidence that the last post for 2014 was about a monument named "The Thankfulness Candle". We must be thankful for what 2014 has taught us and for the good things it has brought us, and hope for a beautiful year 2015. 
Happy New Year!




Mânăstirea Curchi

$
0
0
Vizita Mânăstirii Curchi a fost pentru mine o mare surpriză, pentru că nu mă aşteptam să găsesc ascuns prin dealurile Basarabiei un monument atât de valoros pentru arhitectură, pentru mai multe stiluri şi perioade istorice. Ocazia vizitei a fost Caravana "Trai mai bun" 6 spre Rezina.

The visit at Curchi Monastery was a big surprise for me, because I did not expect to find hidden in the hills of Bessarabia such an architectural gem, relevant for several styles and times. This occasion came on the "Better living" Caravan nr. 6 towards Rezina.

Aşa se prezintă mânăstirea de la distanţă. Sunt vizibile mai ales Biserica "Naşterea Maicii Domnului"şi mai în dreapta biserica "Sfântul Nicolae", însă în complexul monahal sunt nu mai puţin de cinci lăcaşuri de cult. 

This is a view of the monastery from the distance. Are visible the largest church, "Birth of the Virgin" and on the right "Saint Nicholas". The monastery has three other churches.


Era evident de la distanţă că mânăstirea era o bijuterie arhitecturală, însă când m-am apropiat am realizat că mai are un secret: turnul de la intrare, stăreţia şi chiliile sunt construite în perioada interbelică în stil neoromânesc!

When I got closer, I realized many of the monastery's buildings are built in Neoromanian style, in the interwar era.

Impunătoarea intrare în mânăstire.

The entrance of the monastery is imposing.

Troiţă pe platoul principal al mânăstirii, între biserica de vară "Naşterea Maicii Domnului"şi biserica de iarnă "Sfântul Nicolae". Pe aceasta din urmă nu am putut-o fotografia pentru că soarele bătea direct dinspre dânsa.

There is a beautiful stone cross on the main plateau, between the "summer" church "The birth of the Virgin" and the "winter" church "Saint Nicholas". I could not photograph the latter because the sun was shining from the wrong direction.

Clădire ce ar putea fi stăreţia, în stil clar neoromânesc.

Possibly the priory, in Neoromanian style.

Nestemata ansamblului: biserica de vară "Naşterea Maicii Domnului", construită în perioada 1866-1872 după planuri mai vechi ale arhitectului Bartolomeo Rastrelli, în stil neoclasic cu elemente baroc.

The crown jewel, the summer church "Birth of the Virgin", built between 1866 and 1872 from older plans of architect Bartolomeo Rastrelli, in Neoclassic and Baroque.

Biserica pare o copie miniaturală a mânăstirii Smolny din Sankt Petersburg.

The church resembles a miniature copy of Smolny monastery in Saint Petersburg.

De necrezut că în perioada comunistă biserica a fost transformată în spital psihiatric. În ultimii ani mai multe lucrări de restaurare au redat unei părţi din ansamblul monahal strălucirea de odinioară.

It's hard to believe that in the communist period the church was transformed into a psychiatric hospital. In the last years, several restoration works gave the ensemble its former splendour.

Tot ce am văzut în scurta vizită recomandă Curchi ca un obiectiv turistc major în Basarabia.

Everything that I saw in my short visit recommends Curchi as a major touristic landmark in Bessarabia.

Muzeul Vatra Strămoșească

$
0
0
Unul dintre cele mai agreabile popasuri din Caravana "Trai mai bun" 6 Rezina a fost la Muzeul Vatra Strămoșească, din satul Vatici, raionul Orhei.

One of the best breaks during the "Better living" caravan nr. 6 to Rezina was at the Ancestral Home Museum in Vatici, Orhei county.

Nu este vorba doar de un muzeu, ci și de o pesiune unde se poate mânca foarte bine.

It's not just a museum, it is also a country retreat where you can have a very good bite to eat. 

Locul este o adevărată oază a satului și este opera lui Anatol Lașcu și a familiei sale. El a ridicat întregul complex ca un omagiu adus modului de viață simplu și sănătos al înaintașilor săi.

The place is an oasis, the work of Anatol Lașcu and his family. He built the entire place like a tribute the the simple and healthy way of life of his ancestors.

Totul a început cu o casă boierească, pe care domnul Lașcu a restaurat-o și a înzestrat-o cu diferite obiecte tradiționale, transformând-o în muzeu.

It all started with an old boyar house that Mr. Lașcu restored. He then filled it with traditional objects, transforming it into a museum.

În jurul ei a renovat și celelalte căsuțe, înjghebând o adevărată gospodărie boierească, cum era odinioară. În beciul unei case se poate ospeți. E foarte practic vara, când e arșiță.

Around the old house he restored the other, smaller ones, rebuilding the farm like in its glory days.In one of the houses cellar you can serve lunch. It's very practical to get away from the summer heat.

Bucatele gustoase se prepară în bucătăria legată de beci sau, când oaspeții sunt numeroși, în aer liber.

The food is prepared in the kitchen which was linked to the cellar, which is practical for serving, or in the open air, when there are a lot of guests.

Muzeul conține multe obiecte interesante: sculpturi, arme, cărți, obiecte gospodărești.

The museum holds many interesting objects: sculptures, weapons, books, household items.

Muzeul Vatra Strămoșească este totodată o vatră de românism.

The Ancestral Home Museum promotes the Romanian identity of the locals. The title of the book is: "I am Romanian and my language is Romanian."


Popasul la Muzeul Vatra Strămoșească este un bun prilej de a ospeți și de a călători înapoi în timp.

A break at the Ancestral Home Museum is a good occasion to have something good to eat while traveling back in time.

Muzeul de istorie și etnografie din Orhei

$
0
0
În orașul Orhei, vizitat cu ocazia Caravanei "Trai mai bun" nr. 6 spre Rezina, am vizitat un muzeu foarte bogat și cu o pronunțată identitate românească: Muzeul de istorie și etnografie din Orhei. 

Muzeul este găzduit într-o căsuță în stil neoromânesc, stil rar întâlnit în Basarabia. Cu atât mai mult mă bucur atunci când îl întâlnesc. Am avut un noroc deosebit prin faptul că muzeograful, domnul Vasile Cocarcea ne-a deschis ușile muzeului duminica seara târziu.

Vizitând muzeul am aflat că orașul Orhei a fost reședință domnească pe timpul lui Vasile Lupu. Rafinatul domnitor obișnuia să-și petreacă verile la Orhei, acesta devenind capitala de vară a Moldovei. În amintirea binefacerilor pe care voievodul le-a făcut orașului, în centrul său a fost ridicată o statuie de către Oscar Han. Este un monument superb.

Tot la muzeu puteți afla mai multe informații despre Orheiul vechi, aflat în apropiere într-un cadru geografic excepțional.

Muzeul este un centru de promovare a românismului, prin exponate, prin prezentare, prin discursul muzeografului. Acest lucru m-a bucurat nespus. Are de asemenea multe colaborări cu muzee de dincoace de Prut. 

Exponatele sunt numeroase, panouri de prezentare și obiecte. Istoria locală este prezentată cronologic.

Sunt prezentate multe lucrări editate dincoace de Prut.

Este și o arhivă de ziare vechi, unele chiar din frumosul an 1918, numere în care se anunțau unirea Basarabiei cu România sau reintrarea României în război la 10 noiembrie.

Acest panou înfățișează unul dintre tezaurele raionului Orhei, casa memorială Alecu Donici, renumitul fabulist.

Sunt multe exponate din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Orheiul este o străveche vatră românescă, cu simțăminte românești puternice. Mulți orheieni și-au dat viața în al doilea conflict mondial încercând să păstreze granițele României Mari. Lupta lor nu a fost în zadar dacă ne vom strădui și în prezent să reîntregim țara, pe baze democratice, desființând hotarul de la Prut.

Exponate din muzeu: bombe și fotografii din Al Doilea Război Mondial.

Arme din Al Doilea Război Mondial.

Orheiul Vechi

$
0
0
După Orhei, Orheiul Vechi, una dintre cele mai faimoase destinații turistice din Basarabia. Multă vreme am văzut doar fotografii, care mai de care mai frumoasă, din diverse unghiuri, la asfințit sau în miez de zi, cu acest loc frumos. Cu ocazia Caravanei "Trai mai bun" nr. 6 spre Rezina, a venit momentul să-l vizitez.

After visiting Orhei, the turn came for Old Orhei (Orheiul Vechi), a natural and archeological reserve, one of the most appreciated tourist destinations in Bessarabia. I have seen it many times in pictures, many of them beautiful, taken at sunset or at odd angles, but I was very happy to see it for real on the "Better living caravan" nr. 6 to Rezina.

În primul rând, locul se află pe malul râului Răut, care mie îmi evocă instant romanul "Neamul Șoimăreștilor" de Mihail Sadoveanu.

The river Răut flows throught this hilly landscape, which is the setting of a famous Romanian novel, "Neamul Şoimăreştilor", which could be translated as "The Şoimaru Kin".

Râul își croiește drum șerpuind printre mai multe faleze, formând mai multe promontorii.

This rivers sculpts the lanscape, its meandres creating several abrupt promontories. 

Falezele la rândul lor adăpostesc mai multe peșteri și mânăstiri rupestre.

There are several monasteries built in the caves of these cliffs, places of shelter and worship. 

Principalul promontoriu este denumit Butuceni, unde a fost clădită biserica Sfânta Maria. Este înconjurat din trei direcţii de apele Răutului.

The main promontory is called Butuceni, on which is built Saint Mary church. It is surrounded from three sides by the waters of the Răut.

De pe promontoriu se vede până departe.

It is also a good vantage point.

Pe faleza dinspre satul Trebujeni, peste Răut, se văd foarte clar niște peșteri.

Here is a clear view of some of the caves in the cliff over the Răut river. On the other side of the cliff is the village of Trebujeni.

Pe promontoriul Butuceni este o potecă ce duce la o cruce de piatră, o clopotniță mică și apoi spre biserică. Crucea de piatră este un punct foarte apreciat pentru fotografii.

On the Butuceni hill there is apath leading to a stone cross, a small belltower and Saint Mary church. The stone cross is a favorite sports for pictures.

Biserica Sfânta Maria nu este deloc mare. După ce se trec zidurile, se intră într-un spațiu micuț, liniștit. Am ajuns la slujbă, biserica era plină ochi, așa că nu am intrat. Este o biserică de o formă neoclasică de felul cum am mai văzut în multe alte locuri (prin sate), dar este printre cele mai frumoase exemplare.

Saint Mary church is not big at all, but it is a quiet place. When I arrived mass was being celebrated so I did not visit the interior, especially since it was completely full. It's a neoclassic church, like many I have seen in Bessarabian churches, but it is one of the most beautiful.

clopot vechi la biserica Sfânta Maria

old bell at Saint Mary church

După biserică, faleza impresionantă continuă, cu Răutul șerpuind la baza ei. 
Am vizitat repejor Orheiul Vechi. Nu am avut timp să văd unele puncte de interes precum mânăstirea rupestră Butuceni, chilia lui Bosie, ruinele băilor tătărești sau urmele fortificațiilor dacice care utilizau optim poziția strategică a falezelor de pe Răut.

The cliff goes on in the distance behind the church, with the river winding under it. 
The visit at the Old Orhei reservation was a quick one. I did not have time to visit other interesting places like the Butuceni cave church, the Bosie monk cell (carved in stone) or the ruins of the Dacian fortress that once stood on this hill.

Fotografiile 1 şi 6: Ion Dranicer
Pictures 1 and 5: Ion Dranicer

Mânăstirea Saharna

$
0
0
Mânăstirea Saharna este una dintre cele mai mari și mai importante mânăstiri basarabene pe Nistru, și am avut ocazia de a o vizita în cadrul Caravenei "Trai mai bun" nr. 6 spre Rezina.

Saharna Monastery is one of the biggest and the most beautiful Bessarabian monasteries on the Dniestr and I got to see it while on the "Better living" caravan to Rezina


 Șoseaua care duce spre Saharna este marcată cu o foarte frumoasă răstignire, din tablă și vopsită în albastru, cum se obișnuiește în regiunea centrală a Basarabiei, la Rezina. 

The road to Saharna is marked by a beautiful cross, of sheet metal painted blue, very widespread in central Bessarabia.

Un mic semn pentru păstrarea ordinii între numeroșii turiști "debarcați" din autocare.
A small sign encourages tourists to use the parking lots when traveling to Saharna by bus.

La intrare este un frumos mesaj de bun venit.

There is a welcome sign at the entrance: "Welcome to the Holy Trimity Saharna monastery where peace and quiet reign, where you can relax, taking shelter from the swelling sea of life and understanding the Secret of a peaceful and gentle life with Our Lord Jesus Christ.

Dar sunt de asemenea reguli.

There are several rules as well, like wearing decent clothing, shutting down mobile phones, no filming or taking pictures, professional tourist guiding and generally no loud cries, laughter etc. 

Pentru cine nu știe să citească, există și vreo 8 pictograme. Fără băutură, fără fuste scurte, fără arme... etc.

In case the rules are not understood, there is also a large number of pictograms.

Chiar dacă fotografiatul este teoretic interzis, am făcut câteva poze pe aleile mânăstirii. Nu pot fi de acord cu o asemenea regulă aplicată pe întreg teritoriul mânăstirii.

Although photographing is in principle forbidden, I took some pictures. I cannot agree with this rule, applied even outdoors.

Cea mai impunătoare clădire este desigur biserica "Sfânta Treime", construită în 1818. Cel mai vechi schit de pe aceste locuri datează însă din 1776, fiind ctitoria călugărului Vartolomeu.
The church is beautiful and quite large. It was built in 1818 in the place of an older wooden church built by a monk, Vartolomeu (Bartholomew)

Această troiță este închinată "Eroilor ardeleni morți în războiu sfânt", fiind reprezentată stema Transilvaniei. Probabil se referă la Al doilea război mondial.

This cross is dedicated to "Heroes from Transylvania fallen in the holy war", with the transylvanian coat of arms. It probably refers to the Second World War when many soldiers fighting were from that province.

În pădurile din spatele mânăstirii o potecă duce spre o superbă peșteră în care curge o cascadă.

There is a path leading from the monastery, through the woods, to a cave where flows a beautiful waterfall.

Cascada de la Mânăstirea Saharna.

The Saharna warterfall.

Deasupra mânăstirii se află dealul "Grimidon", pe care a fost clădită o capelă ce arată locul unde Maica Domnului i s-a înfățișat 

Above the monastery is "Grimidon" hill. There is a chapel there, where the Virgin Mary was once seen.

Mânăstirea Saharna văzută de la "Talpa Maicii Domnului". 

The Saharna Monastery seen from the hill, also called Virgin Mary's heel.

Viewing all 249 articles
Browse latest View live