În cele ce urmează vă voi povesti ceea ce constituie până acum cea mai faină drumeție montană pe care am făcut-o vreodată și totodată cel mai înalt vârf la care am ajuns pe jos: Parângul Mare, la 2519 metri deasupra nivelului mării.
Ocazia unui weekend deosebit la munte s-a prezentat neașteptat, la invitația unui grup de oameni foarte faini din comunitatea bisericii Missio Dei din București, pe care ni i-au prezentat niște prieteni foarte buni.
Fac o scurtă paranteză pentru a menționa că multe persoane, chiar și "nepracticante", se cramponează foarte mult de etichete și de apartenențe cînd vine vorba de religie. Eu, cel puțin din punct de vedere cultural sunt creștin ortodox, ca tatăl meu, și am fost dus la biserică de mic de ambele bunici. Totuși, crescând, am realizat, mai ales după Revoluție, că în familia mea domnește un adevărat amestec de religii: ortodocși (tata și ascendenții pe linie paternă), romano-catolici (sora, sora mamei și sora bunicii materne, ) și greco-catolici deopotrivă (mama, bunica maternă). Membrii familiei greco-catolici au fost nevoiți să-și ascundă apartenența la această biserică, fiind desființată de comuniști între anii 1948 și 1990. Până la urmă această diversitate reflectă originea familiei mele din Transilvania, zonele Sebeș și Blaj.
Cu membri ai unor biserici neoprotestante am intrat prima dată în contact la facultate la Strasbourg, multe studente din Basarabia fiind membre ale acestora. De regulă foarte bune la învățătură, majoritatea și-au continuat parcursul profesional sau familial în străinătate.
Și grupul cu care ne-au făcut cunoștință prietenii noștri este foarte unit, pus pe treabă și foarte vesel. Ne-am simțit foarte bineveniți cu ei pentru prima noastră ședere peste noapte la mare altitudine cu cortul și pentru ce urma să fie o drumeție extraordinară.
Plecarea s-a făcut de la București cu programul de lucru, 5 oameni într-o mașină, o formulă foarte faină pentru a economisi benzină, pe care o recomand și pentru mersul la mare.
Inițial știam despre un traseu pe Transalpina. Mai fusesem pe această șosea doar o dată, dar nu în zona Rânca ci pe tronsonul Sebeș - Lacul Vidra prin 2010 când nu se terminase de asfaltat. Din cauza stării drumului, a vremii mohorâte și a grabei nu am prea putut savura experiența. Acum descopeream stațiunea Rânca din mers și așa cum observasem la televizor, este foarte urâtă din punct de vedere arhitectural... viloaie mari, la fel și cu exces de beton și termopan...
Am continuat drumul și am descoperit pentru prima dată serpentinele în ac de păr cu hăuri la câțiva metri de roată ce caracterizează Transalpina, șoseaua (deocamdată) fără parapeți (pentru că firma care executa lucrarea a dat faliment și trebuie organizată o nouă licitație, etc). Palpitant, mai ales că se însera. După 30 de minute de mers de la Rânca, la granița județelor Gorj și Vâlcea, într-o zonă cu mici și kurtoș, am parcat lângă un drum de pământ: într-o văiugă adăpostită de vântul rece (de august) urma să ne stabilim tabăra pentru două nopți.
Am ridicat repede cortul pentru că lumina se ducea cu repeziciune, însă chiar înainte de a apune soarele norii s-au mai risipit și am putut admira un asfințit excepțional, de munte. Frigul ne-a băgat repede în corturi și atunci am aflat că de fapt destinația noastră pentru a doua zi era Vârful Parângul Mare!
De dimineață la 7 eram sus, dar nu ca la oraș, cu ochii mijiți de nesomn, cu ritualul de dimineață și perspectiva de a pleca la birou. De data asta eram în creierii munților, soarele răsărise de curând și revărsa o lumină extrem de clară asupra văilor și crestelor pe care de-abia le ghicisem venind cu o seară înainte. Tabăra începea să se trezească. În mai puțin de două ore eram gata de drum! Acesta avea să dureze 11 ore.
Transalpina road, the Rânca resort section
This is the story of my greatest mountain trip to date and of my highest ascent so far, Parângul Mare Peak, 2519 meters above sea level.
The chance for a beautiful weekend in the mountains came on the invitation of a group of friends from the Missio Dei church in Bucharest that a couple of very good friends introduced us to.
In passing, I will mention that many people, even non-practicing individuals, cling to ideas and use labels when it comes to religion. I myself, at least culturally, am Christian orthodox, like my father. Both my grandmothers brought me to church when I was little. However, growing up I realized a few things, especially after the Revolution: my family is actually very diverse from a religious point of view. We have Orthodox Christians (my father and my ancestors on his side), Roman-Catholic (my sister, my mother's sister and my grandmother's sister) and Greek-Catholic (my mother and my maternal grandmother). The latter were forced to hide their religious allegiance because the Greek-Catholic church was dissolved by the Communist authorities between 1948 and 1990. This religious diversity reflects well the realities of Transylvania and our family's origin from the Sebeș and Blaj regions.
I first met members of Neoprotestant churches in my college years in Strasbourg, France. Many students (girls) from Bessarabia were members of these. They usually studied hard and most of them stayed abroad to work or to raise a family.
The group we met through our friends is also tightly knit, diligent and merry. We felt very welcome among them for our first camping experience at high altitude and what was to be an extraordinary mountain trip.
We left Bucharest after work hours, five people sharing a car, an excellent way to save gas (I recommend carpooling for trips to the seaside also).
I initially knew about a mountain trip around the Transalpina road. We were on that road before, but on the other end between Sebeș and Vidra Lake. In 2010 the asphalt was not fully laid, so the state of the road, bad weather and us being in a hurry kind of spoiled that first trip. Now I was discovering Rânca resort for the first time as we were driving through. Just like on TV, it made a terrible impression on me, the modern villas having no architectural value and most of them being just plain ugly.
We went on an I saw for the first time the hairpin turns avoiding the abyss along Transalpina road, which for the moment does not have safety parapets (the company modernizing the road went bankrupt and the work is still in progress). It was quite exhilarating, especially since darkness was falling. After a half hour drive we reached our destination. It was at the border of Gorj and Vâlcea county, with temporary shops selling "mici" (grilled minced meat) and kurtoș (pastry with honey and nuts). A dirt side-road lead to a spot where we laid our camp: a small valley which protected us from the chilly wind (in August).
Just before the darkness engulfed everything, the clouds dissipated and we were able to admire one of the most beautiful mountain sunsets I can remember. Just before going to sleep we found out our destination for the next day: Parângul Mare Peak!
At 7 o'clock in the morning I was up. It was not one of those weekday city mornings, with eyes narrowed by sleep, with the morning ritual and the prospect of leaving for office. This time we were way up in the mountains, the sun had just risen and was shining a clear light on the valleys and peaks we just made out last night when we arrived. The camp was stirring. In less than two hours we were all set to go for a trip that would last 11 hours!
Ocazia unui weekend deosebit la munte s-a prezentat neașteptat, la invitația unui grup de oameni foarte faini din comunitatea bisericii Missio Dei din București, pe care ni i-au prezentat niște prieteni foarte buni.
Fac o scurtă paranteză pentru a menționa că multe persoane, chiar și "nepracticante", se cramponează foarte mult de etichete și de apartenențe cînd vine vorba de religie. Eu, cel puțin din punct de vedere cultural sunt creștin ortodox, ca tatăl meu, și am fost dus la biserică de mic de ambele bunici. Totuși, crescând, am realizat, mai ales după Revoluție, că în familia mea domnește un adevărat amestec de religii: ortodocși (tata și ascendenții pe linie paternă), romano-catolici (sora, sora mamei și sora bunicii materne, ) și greco-catolici deopotrivă (mama, bunica maternă). Membrii familiei greco-catolici au fost nevoiți să-și ascundă apartenența la această biserică, fiind desființată de comuniști între anii 1948 și 1990. Până la urmă această diversitate reflectă originea familiei mele din Transilvania, zonele Sebeș și Blaj.
Cu membri ai unor biserici neoprotestante am intrat prima dată în contact la facultate la Strasbourg, multe studente din Basarabia fiind membre ale acestora. De regulă foarte bune la învățătură, majoritatea și-au continuat parcursul profesional sau familial în străinătate.
Și grupul cu care ne-au făcut cunoștință prietenii noștri este foarte unit, pus pe treabă și foarte vesel. Ne-am simțit foarte bineveniți cu ei pentru prima noastră ședere peste noapte la mare altitudine cu cortul și pentru ce urma să fie o drumeție extraordinară.
Plecarea s-a făcut de la București cu programul de lucru, 5 oameni într-o mașină, o formulă foarte faină pentru a economisi benzină, pe care o recomand și pentru mersul la mare.
Inițial știam despre un traseu pe Transalpina. Mai fusesem pe această șosea doar o dată, dar nu în zona Rânca ci pe tronsonul Sebeș - Lacul Vidra prin 2010 când nu se terminase de asfaltat. Din cauza stării drumului, a vremii mohorâte și a grabei nu am prea putut savura experiența. Acum descopeream stațiunea Rânca din mers și așa cum observasem la televizor, este foarte urâtă din punct de vedere arhitectural... viloaie mari, la fel și cu exces de beton și termopan...
Am continuat drumul și am descoperit pentru prima dată serpentinele în ac de păr cu hăuri la câțiva metri de roată ce caracterizează Transalpina, șoseaua (deocamdată) fără parapeți (pentru că firma care executa lucrarea a dat faliment și trebuie organizată o nouă licitație, etc). Palpitant, mai ales că se însera. După 30 de minute de mers de la Rânca, la granița județelor Gorj și Vâlcea, într-o zonă cu mici și kurtoș, am parcat lângă un drum de pământ: într-o văiugă adăpostită de vântul rece (de august) urma să ne stabilim tabăra pentru două nopți.
Am ridicat repede cortul pentru că lumina se ducea cu repeziciune, însă chiar înainte de a apune soarele norii s-au mai risipit și am putut admira un asfințit excepțional, de munte. Frigul ne-a băgat repede în corturi și atunci am aflat că de fapt destinația noastră pentru a doua zi era Vârful Parângul Mare!
De dimineață la 7 eram sus, dar nu ca la oraș, cu ochii mijiți de nesomn, cu ritualul de dimineață și perspectiva de a pleca la birou. De data asta eram în creierii munților, soarele răsărise de curând și revărsa o lumină extrem de clară asupra văilor și crestelor pe care de-abia le ghicisem venind cu o seară înainte. Tabăra începea să se trezească. În mai puțin de două ore eram gata de drum! Acesta avea să dureze 11 ore.
Transalpina road, the Rânca resort section
This is the story of my greatest mountain trip to date and of my highest ascent so far, Parângul Mare Peak, 2519 meters above sea level.
The chance for a beautiful weekend in the mountains came on the invitation of a group of friends from the Missio Dei church in Bucharest that a couple of very good friends introduced us to.
In passing, I will mention that many people, even non-practicing individuals, cling to ideas and use labels when it comes to religion. I myself, at least culturally, am Christian orthodox, like my father. Both my grandmothers brought me to church when I was little. However, growing up I realized a few things, especially after the Revolution: my family is actually very diverse from a religious point of view. We have Orthodox Christians (my father and my ancestors on his side), Roman-Catholic (my sister, my mother's sister and my grandmother's sister) and Greek-Catholic (my mother and my maternal grandmother). The latter were forced to hide their religious allegiance because the Greek-Catholic church was dissolved by the Communist authorities between 1948 and 1990. This religious diversity reflects well the realities of Transylvania and our family's origin from the Sebeș and Blaj regions.
I first met members of Neoprotestant churches in my college years in Strasbourg, France. Many students (girls) from Bessarabia were members of these. They usually studied hard and most of them stayed abroad to work or to raise a family.
The group we met through our friends is also tightly knit, diligent and merry. We felt very welcome among them for our first camping experience at high altitude and what was to be an extraordinary mountain trip.
We left Bucharest after work hours, five people sharing a car, an excellent way to save gas (I recommend carpooling for trips to the seaside also).
I initially knew about a mountain trip around the Transalpina road. We were on that road before, but on the other end between Sebeș and Vidra Lake. In 2010 the asphalt was not fully laid, so the state of the road, bad weather and us being in a hurry kind of spoiled that first trip. Now I was discovering Rânca resort for the first time as we were driving through. Just like on TV, it made a terrible impression on me, the modern villas having no architectural value and most of them being just plain ugly.
We went on an I saw for the first time the hairpin turns avoiding the abyss along Transalpina road, which for the moment does not have safety parapets (the company modernizing the road went bankrupt and the work is still in progress). It was quite exhilarating, especially since darkness was falling. After a half hour drive we reached our destination. It was at the border of Gorj and Vâlcea county, with temporary shops selling "mici" (grilled minced meat) and kurtoș (pastry with honey and nuts). A dirt side-road lead to a spot where we laid our camp: a small valley which protected us from the chilly wind (in August).
Just before the darkness engulfed everything, the clouds dissipated and we were able to admire one of the most beautiful mountain sunsets I can remember. Just before going to sleep we found out our destination for the next day: Parângul Mare Peak!
At 7 o'clock in the morning I was up. It was not one of those weekday city mornings, with eyes narrowed by sleep, with the morning ritual and the prospect of leaving for office. This time we were way up in the mountains, the sun had just risen and was shining a clear light on the valleys and peaks we just made out last night when we arrived. The camp was stirring. In less than two hours we were all set to go for a trip that would last 11 hours!
Transalpina: șoseaua cu hăuri, serpentine și fără parapeți / Transalpina: the road with crevasses, hairpin turns and no safety fences
tabăra într-o văiugă ocrotită / our camp in a sheltered little valley
asfințit de vis la mare altitudine / dream sunset at high altitude
lumini și umbre / lights and shadows
aceeași priveliște, pe zi / same view by day
umbre lungite de răsărit / shadows stretched by the dawn
tabăra se dezmorțește / the camp is stirring
gata de drum! / ready to go!