Cu ocazia șederii la Sulina la tabăra "ARC", am făcut, împreună cu colegii veniți din Basarabia, o plimbare de o zi prin Deltă, doar a doua oară prin frumosul colț de rai al României (după o mult mai scurtă primă tură în Murighiol). Plimbarea, de la vărsarea Dunării prin brațul Sulina, traversând golful Musura și până în vestita pădure Letea a făcut toți banii (50 RON, în condițiile în care eram 10 în barcă (cu pilot cu tot).
Eram vreo 3-4 bărci.
În doar puține clipe, eram pe canal și lăsam orașul în urmă.
Foarte repede am putut admira farurile vechi de pe diguri.
voia bună era în toi și sloganurile unioniste răsunau în Deltă
Era tulburător să văd cum digurile se tot subțiau aproape până să dispară sub valuri; totodată eram impresionat de lungimea lor. Nu știam că sunt atât de lungi, însă pilotul ne-a explicat că ele au fost extinse perseverent și metodic de mai bine de 100 de ani.
Am avut plăcuta surpriză să văd pelicani, deși era spre amiaz.
În sfârșit, farul de la capătul digului, înalt, modern, care se poate vedea și de pe plaja Sulina.
finis terrae
Chiar la vărsarea Dunării prin brațul Sulina este o epavă, "Turgut". Este adânc înfiptă într-un banc de nisip. O tentativă de a o remorca, acum câțiva ani, aproape reușise, dar uriașul s-a așezat până la urmă înapoi pe fundul puțin adânc al mării.
Nava este poate denumită după Turgut Reis, vestit amiral otoman în timpul sultanului Soliman Magnificul.
Să ne întoarcem în Deltă, mai exact pe insula Novaia Zemlea. Da da, ca vestita insulă rusă din Oceanul Arctic, numai că aici este vorba de o minusculă limbă de nisip cu ceva smocuri de iarbă. Denumirea exotică, "pământ nou", a fost dată probabil de localnicii lipoveni. Înfricoșător, de fapt, să te găsești, așa, în derivă, la vărsarea Dunării. Din fericire, eram cu localnici experimentați, iar vremea era superbă.
Unioniștii au marcat momentul cu o horă în punctul unde țărmul românesc se pierde în mare.
Bancurile de nisip ce înconjoară insula permit o astfel de iluzie optică: oameni ce merg pe mare.
Înapoi în bărci: traversăm golful Musura! Întinderea de apă este din nou înfricoșătoare pentru o barcă așa mică. Fundul apei se vede pe alocuri, unde erau bancuri de nisip.
Spre țărm, o mare de nuferi cum nu am mai văzut.
Intrăm pe canale. Evident că aveam un steag tricolor la noi.
Căpitanul nostru. Lui îi datorăm frumoasa plimare. Am avut și noroc să avem o barcă acoperită, singura. Recomand, pentru excursiile în plină vară, pălărie, cremă solară, apă și poate chiar umbrele, pentru că soarele este necruțător.
Echipa bărcii; cu o parte mă știam din alte campanii unioniste.
Curând am ajuns la debarcaderul de pe grindul Letea.
Am schimbat barca pentru o mașină de teren.
Una dintre acestea. :)
După atâta apă, era ciudat să dăm de... praf, dar grindul Letea este prăfos și arid, cel puțin vara.
Este și destul de pustiu, dar fauna, sălbatică și domestică, pare să se simtă în largul ei.
Este și destul de pustiu, dar fauna, sălbatică și domestică, pare să se simtă în largul ei.
Popas. Am fost de-a dreptul încântați de ceea ce am găsit în magazinul sătesc: chips, pufuleți, cola și alte prostioare, pentru că ni se făcuse cam foame.
Și am ajuns la Letea. Pădurea este împrejmuită de un gard de sârmă, să nu pătrundă animalele domestice. Podețe de scânduri permit pe alocuri traversarea unor zone mlăștinoase. Totuși, probabil că aveam așteptări excesive față de pădurea Letea: e frumoasă, deasă, dar parcă nu are acele forme ciudate și extraordinare despre care am citit în cărți. Pe deasupra, am parcurs doar o mică porțiune, insuficient, probabil, pentru a-mi face o idee despre biodiversitatea unică și recunoscută a pădurii Letea.
Am ajuns destul de repede într-o zonă cu dune de nisip, ceva specific pădurii Letea.
Dune de nisip în Letea.
Ultimul popas a fost un lac sărat din apropiere, apărut într-o singură noapte, potrivit povestirilor localnicilor, care îl consideră un loc sfânt și făcător de minuni.
"În anul 1970 acest lac s-a format în ziua când Hristos a înviat. Cine crede cu adevărat, prin credință va fi vindecat. Amin"