Mai vastă decât Blidaru, cetatea de la Costești a fost următorul obiectiv vizitat, o cursă contra cronometru cu lăsarea serii, când o lună plină superbă avea să ne încânte privirea şi să ne ghideze.
Cetatea este atât de mare încât este îngropată sub un imens deal , doar cu câteva elemente (ziduri de apărare, turnuri, locuințe) aduse la vedere de arheologi, dar din păcate, ca în toate cetățile dacice, fără o punere în valoare majoră. Trepte (!!!) vechi de peste 2000 de ani duc la prima structură mai impunătoare, pe coama dealului se află o a doua.
Am înconjurat cetatea și am admirat ruinele vechilor ziduri dacice.
O căpiță de fân armonioasă ne aduce aminte că suntem în România. Sau ne poate transporta în timp, pentru că și dacii coseau și făceau căpițe, nu-i așa?
Al doilea turn locuință, pe coama dealului.
Români frumoși. Terra Dacica Aeterna. :)
De jur împrejurul dealului cetății se află mai multe temple, a căror însemnătate exactă scapă contemporanilor, dar a căror sacralitate cu siguranță s-a păstrat până și se va mai păstra. Un loc sfânt rămâne sfânt și după ce civilizația care l-a clădit dispare.